ANDREEA GRĂMOŞTEANU: „Mi-aș dori ca toți cei care vor vedea filmul Atlasul Universului la cinema să se bucure de el”

În „Atlasul Universului”, noul film românesc pentru copii regizat de Paul Negoescu, actrița Andreea Grămoșteanu joacă rolul Doinei, mama personajului principal Filip, într-o poveste care pornește de la un gest aparent banal și ajunge să vorbească despre familie, curaj, dorința de a reface o legătură prin fotbal cu un frate plecat afară și bucuria de a descoperi lumea.

Cu o carieră construită între teatru, televiziune și cinema, actrița vorbește despre felul în care se apropie de un rol într-un film pentru copii, despre locul pe care îl ocupă acum în cinematografia românească și despre ce înseamnă să rămâi vie, curioasă și prezentă în fața camerei.

„Atlasul Universului” se vede din 19 septembrie în cinematografe.

Prezentat în premieră mondială la Berlinale, unde a obținut o mențiune specială în secțiunea dedicată filmelor pentru copii, filmul inclus și în programul Cannes Écrans Juniors mai adăugat în palmares alte șase premii: Cel mai bun film pentru adolescenți la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, Premiul Publicului la Festivalul Internațional SIFF on the Coast (Bulgaria), Cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de copii Kristiansand din Norvegia, Cel mai bun film din competiția internațională la  Busan International Kids & Youth Film Festival (Coreea de Sud), Cel mai bun actor (Matei Donciu) și Cel mai bun regizor (Paul Negoescu) la Festivalul Internațional de Film Against The Flow (Bulgaria, 2026).

Îmi doream să lucrez cu regizorul Paul Negoescu

Cum ai primit propunerea de a face parte din Atlasul Universului și ce te-a atras prima dată la proiect?

În dulcele stil clasic, am dat un casting, la care am participat din două motive: unul a fost faptul că îmi doream să lucrez cu regizorul Paul Negoescu și al doilea a fost acela că mi s-a părut o idee grozavă că cineva s-a gândit să facă un film cu copii, despre copii.

Drum inițiatic

Ce ți s-a părut cel mai frumos la această poveste?

Îmi place mult ideea de aventură, de drum inițiatic pe care o propune povestea filmului. Un băiat de 10 ani pornește într-o aventură după ce cumpără din greșeală doi pantofi identici, doi de dreptul. Și descoperă o lume.

Iubirea de copil

Tu joci rolul Doinei, mama lui Filip, o femeie care pare că se ocupă de tot: copil, treburi domestice, orice achiziții. Cum ai construit relația cu personajul și cum ai găsit tonul potrivit pentru o mamă prezentă, dar fără să devină tezistă/ moralizatoare?

Nu mă gândesc niciodată la „tonul potrivit”, e ceva ce ține de exterior, iar în cazul de față, de simțul de observație al regizorului. O mamă poate fi în multe feluri, singurul lucru care nu se schimbă este iubirea față de copilul ei. Sigur ca „iubirea de copil” poate deveni, in extremis, o scuză pentru orice și asta nu e de dorit. Situația scenică, dacă este identificată corect, face muzica vocii personajului. Acesta este gândul cu care pornesc la lucru.

Atmosfera blândă

Cum e să joci într-o poveste care trebuie să funcționeze și pentru cei mici, și pentru adulți?

Cred că și asta are legătură cu ceea ce spuneam mai devreme, despre a identifica just o situație. Ca abordare a profesiei nu e nimic diferit. Dar există o setare a minții care te determină, poate inconștient, să fii mai blând și mai atent. Ce aș mai vrea să menționez vizavi de filmările pentru un film de copii, ar fi atmosfera de pe set care, este cumva una mai blândă, mai candidă și mai jucăușă.

E mai greu sa lucrezi cu copii

De ce crezi că lipsesc din peisajul nostru cinematografic filme pentru copii și pentru familie, care funcționează și pentru copii și pentru adulți?

Nu am neapărat un răspuns… Presupun ca nu constituie o miză importantă pentru regizori sau producători ori pentru finanțatori. Sau poate că se ia în calcul faptul că e mai greu sa lucrezi cu copii, ceea ce este un adevăr. Dar e important ca ele să existe și să fie din ce în ce mai multe.

Intru repede în poveste

Ce înseamnă pentru tine un film pentru copii făcut cu adevărat bine? Și ce are special „Atlasul Universului”?

Nu știu. Eu sunt un telespectator foarte bun, intru repede în poveste. O poveste spusă bine, o lume creată cu imaginație bogată pot fi suficiente pentru mine. „Atlasul Universului” are candoare și surprinde o poveste care pare banală la început, dar care se transformă în ceva miraculos.

Într-un film ca „Atlasul Universului”, care mizează pe emoție și pe relații de familie, ce contează mai mult pentru tine: naturalețea, precizia sau ritmul scenei?

Cred ca e important ce contează pentru cel care spune povestea, în cazul de față ce a contat pentru Paul. Naturalețea și precizia, împreună, dau ritmul secvenței.

Copilăria are ceva magic

Există în filmul acesta o formă de tandrețe foarte mare față de lumea copiilor. Tu cum o recunoști din interior, ca actriță? Și cum o privești ca părinte spectator?

Copilăria are ceva magic, sunt timpurile în care totul e posibil, în care ești liber și lipsit de responsabilități, în care nimic rău nu ți se poate întâmpla. Exista această sintagmă: „Copiii au îngerii lor.” Asta recunosc. Îmi amintesc această senzație, că nimic rău nu se poate întâmpla, că te bucuri din plin de momentul prezent, că nu exista timp, ci doar prezență.

Ai o carieră care trece firesc prin teatru, televiziune și cinema. Ce îți oferă filmul și nu-ți oferă scena, și invers? Cum te ajută teatrul în film?

Scena îți oferă un feedback imediat, ai un oarecare control, pe când filmul are libertatea lui proprie. Publicul mă cunoaște în ambele ipostaze. Exista mereu ceva dramatic într-o comedie și invers.

Cinemaul românesc

Cum te raportezi azi la cinemaul românesc: mai ales ca actriță, sau și ca spectator care urmărește felul în care se schimbă poveștile?

Cinemaul românesc este din ce în ce mai divers ceea ce este un lucru formidabil. În condițiile de secetă financiară acută pe care le traversăm cred că este miraculos că se întâmplă așa ceva. Mă bucur de fiecare dată când filmul românesc este recunoscut și premiat peste granițe la cel mai înalt nivel. Este o dovadă a stoicismului actului artistic într-o țară care nu pune niciun preț pe el!

După atâția ani de scenă și ecran, ce te face să spui încă „da” din prima unui proiect?

Sunt mai multe motive… Depinde.. Uneori îmi place povestea, alteori mesajul poveștii, distribuția, regizorul.

Cum vezi raportul dintre cinemaul de autor și filmele mai accesibile publicului larg? Mai există încă această separare pentru tine?

Cred că este de preferat să existe diversitate. În opinia mea, mai întâi trebuie să vorbim despre cantitate, pentru că, dacă nu ai din ce selectezi, cum îți mai dai seama ce e de calitate și ce nu?

În ce măsură contează toate premiile primite în cariera ta și din ce punct de vedere?

Eu nu mă gândesc la carieră, nu operez cu acest termen. Mă bucur dacă am contextul să îmi practic meseria, asta îmi dă un sens. Restul e maculatură.

Filmul „Atlasul Universului” a avut un parcurs internațional lăudabil, și odată cu el află și publicul românesc nu doar că există o mulțime de festivaluri pentru copii, că există un mare interes pentru astfel de filme, dar și că avem un gen aproape complet uitat de cineaști. Însă, în ce măsură contează / apropie sau alienează publicul românesc succesul la un festival de film?

Cred că am depășit etapa în care filmul românesc premiat la un festival de prestigiu constituia un motiv pentru care publicul românesc nu venea în cinema să îl vadă. Suntem chiar în partea opusă acum, vezi cazul lui Cristian Mungiu, care a reușit să umple sălile în totalitate prin proiecția unică pe care a făcut-o în țară, și altele, după marele premiu de la Cannes.

Dacă te gândești la publicul care va vedea „Atlasul Universului”, ce ți-ai dori să rămână cu el după film?

Mi-aș dori ca toți cei care vor vedea „Atlasul Universului” la cinema să se bucure de el și de faptul că există un astfel de film românesc și să rămână cel puțin cu tandrețea… e un termen uitat în vremurile pe care le trăim.

» Interviu de ANCA MACOVICIUC | Filme