Rezumat
Ridley Scott dă extratereștrii pe pandemieO lume post-apocaliptică în care speranța devine mizăJacob Elordi și Josh Brolin, două moduri de a supraviețuiRidley Scott revine la întrebarea care îl obsedeazăThe Dog Stars ajunge în cinematografe pe 28 augustÎntrebări frecvente despre Constelația câinelui
Ridley Scott dă extratereștrii pe pandemie
Constelația câinelui (The Dog Stars) îl readuce pe Ridley Scott în teritoriul SF-ului, de data aceasta într-o lume devastată de pandemie. Cu Jacob Elordi și Josh Brolin în centrul poveștii, filmul ajunge în cinematografe pe 28 august 2026 și adaptează romanul omonim al lui Peter Heller.
Constelaţia câinelui / The Dog Stars, noul film al regizorului care ne-a dat Alien, Blade Runner sau The Martian, este bazat pe romanul omonim al lui Peter Heller, publicat în 2012. Deși, la o primă vedere, noul proiect pare să bifeze toate ingredientele unui nou thriller post-apocaliptic, filmul promite ceva mai rar întâlnit în acest gen: o poveste despre speranță, doliu și nevoia de a rămâne om atunci când lumea din jur a încetat să mai fie chiar umană.
O lume post-apocaliptică în care speranța devine miză
Povestea ne aruncă într-o lume devastată de o pandemie care a șters aproape întreaga civilizație (noi, care am trecut prin COVID, ne putem considera norocoși acum). Nu e chiar filmul ideal pentru cine încă tresare când aude cuvântul „lockdown”, dar povestea nu mizează atât pe dezastru, cât pe ceea ce rămâne după el. În fond, marile povești post-apocaliptice nu sunt despre sfârșitul lumii, ci, de cele mai multe ori, despre începutul unei alte lumi, una în care regulile morale trebuie reinventate de la zero.
Filmul spune povestea lui Hig, un fost pilot civil care a supraviețuit epidemiei, însă și-a pierdut soția în timpul tragediei care a schimbat pentru totdeauna lumea. Alături de Bangley, un supraviețuitor cu pregătire militară, Hig și-a construit un refugiu eficient, dar izolat, într-o lume post-apocaliptică nemiloasă. Puținii supraviețuitori rămași trebuie să facă față unor grupuri de prădători nomazi, cunoscuți sub numele de Reapers. Viața lor se schimbă în momentul în care un semnal radio misterios reaprinde o speranță aproape uitată: posibilitatea că undeva, dincolo de orizont, mai există oameni pentru care merită să decolezi încă o dată.
Dacă sinopsisul amintește pe alocuri de The Road, I Am Legend sau chiar de The Last of Us, diferența stă în atmosfera creată în film. The Dog Stars nu tratează apocalipsa ca pe un spectacol, ci ca pe o stare de spirit. Lumea nu este doar pustie, ci și tăcută, iar această liniște apăsătoare devine unul dintre personajele principale. Hig își petrece zilele zburând cu un avion Cessna peste munți și păduri, patrulând un teritoriu aproape gol și ascultând frecvențe radio pe care, de cele mai multe ori, nu răspunde nimeni. Tocmai această rutină melancolică transformă fiecare posibil contact uman într-un eveniment cu adevărat important.
Jacob Elordi și Josh Brolin, două moduri de a supraviețui
În rolul lui Hig îl găsim pe Jacob Elordi, actorul care pare hotărât să demonstreze că poate face mult mai mult decât să fie adolescentul imposibil de fotogenic din Euphoria. După interpretările apreciate din Priscilla și Saltburn, Elordi pare să-și construiască o carieră în care evită cât poate de mult zona blockbusterelor convenționale, preferând personaje vulnerabile și contradictorii. Hig este exact genul de rol care îi poate confirma această maturizare artistică.
Alături de el vine Josh Brolin, în postura veteranului dur Bangley, omul care supraviețuiește prin disciplină, reguli și suspiciune permanentă. Brolin nu mai are nevoie de prezentări: de la No Country for Old Men la Sicario, Dune sau rolul lui Thanos din universul Marvel, actorul și-a construit reputația interpretând personaje care inspiră forță chiar și atunci când sunt profund măcinate pe dinăuntru. Iar relația dintre Bangley și Hig promite să fie unul dintre motoarele emoționale ale filmului. Asta datorită și faptului că cei doi reprezintă două moduri complet diferite de a face față sfârșitului lumii.
Distribuția este completată de Margaret Qualley, una dintre cele mai interesante actrițe ale noii generații, Guy Pearce, Allison Janney și Benedict Wong, fiecare dintre ei având experiența necesară pentru a transforma apariții aparent secundare în personaje memorabile. Ridley Scott a avut întotdeauna fler în alegerea distribuțiilor, iar lista de nume sugerează că accentul va rămâne pe interpretare și pe relațiile dintre personaje, nu doar pe spectacolul post-apocaliptic.
Ridley Scott revine la întrebarea care îl obsedează
La aproape nouă decenii de viață, Ridley Scott filmează într-un ritm pe care regizori cu jumătate din vârsta lui l-ar considera obositor. Filmografia sa este surprinzător de diversă, de la epopei istorice precum Gladiator și Kingdom of Heaven, la thrillere, filme de război sau drame medievale şi tocmai această capacitate de a trece cu naturalețe de la un gen la altul l-a menținut relevant timp de aproape cinci decenii… iar The Dog Stars pare genul de proiect care îl avantajează.
Fie că vorbim despre Ripley luptând pentru supraviețuire în spațiu, despre Deckard rătăcind printr-un viitor distopic sau despre cavalerii din The Last Duel, regizorul pare să revină de fiecare dată la aceeași întrebare: cum facem să rămânem oameni sau cel puțin umani atunci când totul din jur te împinge în direcția opusă?
The Dog Stars ajunge în cinematografe pe 28 august
Scenariul este semnat de Mark L. Smith, omul din spatele lui The Revenant, ceea ce sugerează că filmul va prefera atmosfera, natura ostilă și tensiunea mocnită în locul exploziilor la fiecare cinci minute. Sigur, fiind vorba de Ridley Scott, exploziile probabil nu vor lipsi, dar există speranța că ele vor servi poveștii. De altfel, romanul lui Peter Heller nu este un festival al acțiunii. Este o meditație despre singurătate, memorie și despre felul în care oamenii continuă să caute frumusețe chiar și atunci când lumea pare terminată. The Dog Stars este programat să ajungă în cinematografe pe 28 august.
Text de GRUIA DRAGOMIR | FILM
- Data premieră 28.08.2026
- Titlu RO Constelația câinelui
- Titlu original The Dog Stars
- Regia Ridley Scott
- Distribuție principală Margaret Qualley, Guy Pearce, Josh Brolin, Jacob Elordi
- Durata 100 de minute
- Gen Acțiune, Aventuri, SF, Thriller
- Distribuitor Forum Film România
Întrebări frecvente despre Constelația câinelui
Când are premiera Constelația câinelui?
Constelația câinelui / The Dog Stars este programat să ajungă în cinematografe pe 28 august 2026.
Cine regizează The Dog Stars?
Filmul este regizat de Ridley Scott.
Cine joacă în Constelația câinelui?
Distribuția principală îi include pe Jacob Elordi, Josh Brolin, Margaret Qualley și Guy Pearce.
Pe ce carte este bazat The Dog Stars?
Filmul este bazat pe romanul omonim al scriitorului Peter Heller, publicat în 2012.
Despre ce este Constelația câinelui?
Povestea îl urmărește pe Hig, un fost pilot civil care supraviețuiește unei pandemii devastatoare și pornește în căutarea altor oameni după recepționarea unui semnal radio misterios.
Citește și
De la Ramses la Napoleon – Istoria şi istorisirile lui Sir RIDLEY SCOTT
De la Ramses la Napoleon – Istoria şi istorisirile lui Sir RIDLEY SCOTT









