În fiecare an îmi spun același lucru: vara nu este anotimpul meu.
Eu sunt omul dimineților răcoroase, al puloverelor, al cafelei băute fără grabă și al culorilor de toamnă. Și totuși, de fiecare dată când se apropie sfârșitul verii, îmi dau seama că o să-mi fie dor de o parte din ea.
Nu de caniculă, ci de energia pe care o aduce într-un oraș ca Sibiul. De serile în care ieși din casă fără un plan și ajungi la un concert. De străzile pline de oameni, de terasele animate, de râsetele care se aud din piețe și parcuri. De festivalurile care transformă locuri familiare în spații în care descoperi ceva nou. De sentimentul că, indiferent unde mergi, se întâmplă ceva.
Vara are darul de a scoate oamenii din case și de a-i aduce împreună. Pentru câteva luni, orașul pare că respiră altfel. Are un ritm mai viu, mai curajos, mai optimist, mai tânăr… Iar noi, fără să ne dăm seama, intrăm în ritmul lui.
Îmi va lipsi cu siguranță agitația aceea frumoasă care nu obosește, ci încarcă și sentimentul că orașul este viu, iar fiecare weekend poate deveni o amintire. Și cred că tocmai de aceea îmi va fi dor. Nu pentru că vara m-a convins să o iubesc mai mult decât toamna, ci pentru că mi-a amintit cât de important este să trăim orașul în care locuim. Să nu trecem grăbiți pe lângă evenimente, oameni și momente, convinși că vom avea timp și altădată. Uneori, o seară de vară este suficientă cât să rămână o amintire pentru ani.
Și, chiar dacă abia aștept prima zi în care voi putea scoate din dulap un pulover și o lumânare cu miros de scorțișoară, știu că atunci când orașul se va goli, iar scena ultimului festival va fi strânsă, voi privi în urmă cu puțină nostalgie.
Până atunci, însă, mai avem timp să ne bucurăm.
Iar acum sunt curioasă: dacă ar fi să păstrezi un singur moment al verii sibiene, care ar fi acela? Ce eveniment a devenit, pentru tine, tradiție?
