Sibiul are un nou Ambasador onorific – actrița Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Ofelia Popii.
Împreună cu președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, Tudor Ștefan Popa, organizatorul Galei AIOS, Primarul Astrid Fodor i-a înmânat laureatei distincția.
Aceasta oficializează practic o misiune pe care Ofelia Popii o îndeplinește deja de mulți ani, prin talentul și succesul cu care reprezintă Sibiul, jucând roluri mari alături de echipa teatrului național sibian.
“Alegerea personalității care să primească titlul onorific de Ambasador al Sibiului a fost simplă anul acesta: Ofelia Popii. Teatrul Național Radu Stanca a format-o și aici, la Sibiu, a crescut frumos profesional. A jucat multe roluri în toți acești 20 de ani, dar cel care a consacrat-o a fost fără îndoială cel al lui Mefisto din spectacolul-fenomen Faust, o producție sibiană apreciată internațional. Ursitoarele i-au dat multe daruri Ofeliei. Pe lângă felului ei aparte de a fi în afara scenei și talentul de pe scenă, i-au mai dat un dar – unul pe care puțini îl au: știe să transmită publicului emoție de pe scenă prin modul în care intră în personaj cu toată ființa ei. Iar pentru aceasta a fost premiată de UNITER în mai multe rânduri, ca recunoaștere. Felicitări, Ofelia Popii! Felicitări AIOS pentru că ați reluat după o pauză de 4 ani tradiția acestei Gale” – Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.


Citește mai multe interviuri cu Ofelia Popii:
CLIN D’OEIL | OFELIA POPII “Îmi place când sunt pe teren nesigur”




