În luna iulie la DIVA, vara iubirii are ritmuri intense
Seria specială de filme continuă zilnic, cu o nouă porție de premiere în weekend
De la mijlocul lunii iulie, maratonul de filme romantice Vara iubirii tentează telespectatorii DIVA cu 4 premiere pline de muzică, programate în weekend, de la ora 18:00. Seria specială continuă în fiecare zi, la aceeași oră, cu povești de dragoste difuzate una după alta – pentru o vară cu adevărat specială!
La DIVA, în perioada 18-31 iulie, Vara iubirii are propria coloană sonoră: una compusă din întâlniri neașteptate, emoții sincere și povești în care muzica devine limbajul inimii, iar destinele personajelor se întâlnesc pe ritmuri care schimbă totul.
Am pierdut vaporul


– Sâmbătă, 18 iulie – „Am pierdut vaporul” (Missing the Boat, 2026). Kelly (Emilie Ullerup) și Parker (Kristoffer Polaha) se cunosc pe un vas de croazieră și ajung să străbată sudul Italiei în viteză, după ce pierd îmbarcarea pe vas.
Nuntă pentru Belle


– Duminică, 19 iulie – „Nuntă pentru Belle” (A Wedding for Belle, 2024). Belle (Ella Cannon) primește un ultimatum nupțial de la șefa ei: are 3 săptămâni să-și organizeze nunta cu fiul acesteia, Matthew (Braxton Angle), și să o transforme într-un eveniment de PR. Reîntâlnirea cu fostul ei iubit, Lucas (Jason Tobias), promite să dea toate aceste planuri peste cap.
Puțină muzică în parc


– Sâmbătă, 25 iulie – „Puțină muzică în parc” (A Little Park Music, 2026). În mijlocul parcului dintr-un orășel liniștit, care este administrat de Allie (Laci J. Mailey), apare un pian. Ca să scape de instrumentul voluminos, eroina îi cere ajutorul polițistului Ryan (Beau Mirchoff).
Coarda inimii


– Duminică, 26 iulie – „Coarda inimii” (Heartstrings Attached, 2024). Când îi moare bunicul, profesoara de muzică Emma (Morgan Bradley) află că testamentul o condiționează să o ajute pe micuța violoncelistă Ava (Natalie Miller), fiica lui Andrew (Chris Connell).
În a doua jumătate a lunii iulie, lasă-te cucerit(ă) de povești noi și vechi, în care dragostea se descoperă și se trăiește cu intensitate la DIVA. Vara iubirii nu este doar un maraton de filme romantice, ci și coloana sonoră perfectă pentru serile tale de vară: zilnic, de la ora 18:00, numai la DIVA!
Televiziunea DIVA este disponibilă pe canalul numărul 84 la DIGI digital, 306 la ORANGE, 107 la VODAFONE și 30 la FOCUS SAT.
Citește și aceste articole Zile și Nopți:
-> Premieră cinema | FRANZ – Pe urmele lui Kafka
Filmul Franz, regizat de Agnieszka Holland, reconstruiește viața și universul interior al lui Franz Kafka printr-o biografie fragmentată, suprarealistă și profund personală. Cu Idan Weiss în rolul scriitorului, producția ajunge în cinematografele din România pe 17 iulie 2026.
-> Premieră cinema | ODISEEA 2026 | Mitologia greacă în format de blockbuster hollywoodian
Înainte ca publicul să fi văzut măcar un singur cadru complet din film, Odiseea 2026 și-a construit deja aura unui fenomen cinematografic. Și nu doar pentru că marchează revenirea lui Christopher Nolan, unul dintre cei mai influenți cineaști contemporani, ale cărui filme au acumulat 49 de nominalizări la Oscar și 18 statuete, sau pentru că reunește o distribuție stelară.
Toate informațiile care au ieșit treptat la iveală despre proiect conturează imaginea unei producții de proporții titanice, realizată la o scară rar întâlnită chiar și la Hollywood.
Privite împreună, acestea sugerează că filmul are toate șansele să devină blockbusterul anului 2026.
PREMIERĂ | ODISEEA 2026 | Mitologia greacă în format de blockbuster hollywoodian
Descoperă ce se întâmplă în țară
Ghidul festivalurilor din România




