Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/05/2026 10:00
Eat & Drink

GURMAND | Tortul aniversar

Horia Ghibuțiu De Horia Ghibuțiu
Comentarii GURMAND | Tortul aniversar Share GURMAND | Tortul aniversar
Tortul aniversar


Tortul aniversar – Dacă ai decide tu conținutul tortului de ziua ta, ce ai alege? Eu aș avea o opțiune vegană.

Ceea ce găsesc că e foarte amuzant pe lumea asta tot mai personalizată algoritmic este că nu de fiecare dată un tort aniversar, comandat special pentru a marca o zi de naștere, e pe gustul sărbătoritului. Ca un făcut, ingredientele și toată compoziția în sine – în afară de mesajul scris, „La mulți ani, Gigel!” – par să țină cont mai mult de gusturile celorlalți decât de cele ale aniversatului. E ca la nuntă, când se presupune că ai vrea să asculți, o dată-n viață, fix doar ceea ce îți place, dar rogi DJ-ul să pună și niște săltărețe, că au venit rubedeniile din mediul rural.

Trag în mod public un semnal de alarmă și cer tratarea acestui fleac cu toată responsabilitatea – hai să mâncăm la aniversarea noastră ce e, în primul rând, pe placul nostru. Tortul aniversar să redevină ceea ce ar trebui să fie – strict o definiție gastronomică a ceea ce suntem, a ceea ce ne place acum.

În acest moment al vieții mele – în luna mai vine ziua mea, urările sunt așteptate în scris pe adresa redacției – îmi doresc să mănânc ceva sănătos și care nu îngrașă. Poate ceva ce am mâncat cu poftă luna trecută pe terasa de la NOOD (numele face trimitere la „Nude”, e o aluzie la transparența ingredientelor), în mijlocul metropolei în care locuiesc de aproape 57 de ani: un tort de cocos și ciocolată, fără zahăr, vegan.

Fiindcă asta mă reprezintă mai nou: plăcerea de a gusta dulciuri fără zahăr și fără ingrediente artificiale. Descrierea celor care fac acest preparat corespunde cu ceea ce e în farfurie: „tort de cocos și ciocolată, intens și reconfortant. Cu blat crocant de biscuiți, cocos din belșug și ganache de ciocolată, acest desert vegan, fără zahăr, e perfect pentru toate momentele speciale. Valoare energetică: 1473 KJ, Valoare calorică: 352 Kcal”.

Tortul aniversar

Tort de cocos și ciocolată, fără zahăr, vegan

După cum vedeți, deoarece nu sunt celebru și nu trăiesc în America, n-am preferințe fistichii: nu râvnesc, ca Nick Jonas, la un tort personalizat cu două etaje, în formă de sticlă de tequila, n-am bucurii, precum Khloé Kardashian, la un tort personalizat cu o bancnotă de o sută de dolari pe care să apară chipul meu, nici nu am un stil de viață care să-mi traducă personalitatea și hobby-urile sub forma unui tort uriaș în formă de joint, cum a primit Rihanna la a 24-a aniversare.

De-a lungul unei existențe care, iată, se îndreaptă spre cote la care lumânările costă mai mult decât tortul, mi-au plăcut o sumedenie de lucruri de ziua mea – probabil nimic care să detroneze tortul făcut în casă de mama, cu blat însiropat, nucă și cremă albă, de unt și miere. Torturile „mascotă” sau „Joffre” au fost ani de-a rândul în topul preferințelor mele. Și azi cred că e greu să fie depășite combinații cu cremă de ciocolată și stafide sau fructe din vișinată.

Cu toate astea, prefer ceva vegan, care mă menține sănătos și suplu. Ceea ce vă urez și dumneavoastră!

Text de HORIA GHIBUȚIU | OPINII

Citește mai multe articole din EAT & DRINK.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută