IN MEMORIAM | Sunetul viitorului: BRIAN WILSON și reinventarea muzicii Pop

Brian Wilson înseamnă povestea unui artist care a transformat studioul de înregistrări într-un laborator al viitorului sonor.

De la Pet Sounds la Good Vibrations, vă prezentăm legătura dintre avangarda zgomotelor, briza Californiei și geniul unui muzician care a schimbat felul în care ascultăm pop-ul. 

Brian Wilson: laboratorul sunetelor noi

La finalul anilor ’40, compozitorii francezi Pierre Henry și Pierre Schaeffer și-au pus următoarea întrebare: ce s-ar întâmpla dacă muzica ar îmbrățișa zgomotele de zi cu zi? Astfel, prin compoziția lor, „Symphonie pour un homme seul”, o așa-numită „simfonie a zgomotelor”, cei doi au explorat alienerea umană prin renunțarea la instrumentele „tradiționale” și îmbrățișarea sunetelor provocate de uși închise, pași, șoapte, țipete și bătăi de inimă ale unui greiere.

Cu câteva decenii înainte, compozitorul italian Luigi Russolo lansa și el o teorie care destabiliza din temelii universul muzical. În manifestul său, „L’Arte dei rumori”, publicat în 1913, acesta menționa faptul că imitarea și folosirea zgomotului urban în compozițiile muzicale reprezintă viitorul artei sunetelor.

Și totuși, ce legătură există între experimentele scandaloase ale compozitorilor europeni din prima parte a secolului XX și briza californiană a anilor ’60, unde colțurile înțepătoare ale arhitecturii Googie se îmbinau atât cu relaxarea hippie, cât și cu expansiunea economică a Statelor Unite?

În timp ce filmele de la Hollywood ne ofereau o realitate ultra-colorată prin folosirea unor tehnici de post-procesare precum Cinemascope sau Technicolor, muzicienii foloseau studioul de înregistrări drept un instrument de sine stătător, extinzând cu bună știință limitele și scopul muzicii de consum.

De la Pet Sounds la Good Vibrations

Astfel, dacă Henry, Schaeffer și Russolo visau la o lume în care vioara era înlocuită de o ușă trântită, atunci Brian Wilson reprezintă mesagerul de succes al acestora, căci legendarul Pet Sounds, lansat în primăvara lui 1966, folosește lătrături de câini, cutii de Coca-Cola lovite cu bețe, claxoane de biciclete, fluiere și sunete de tren, îmbinate cu limbaje ritmice, armonice și melodice extinse.

Născut în iunie 1942 (la două zile după Paul McCartney), Brian Wilson se transformă rapid într-un lider al noului pop avangardist, co-fondând formația The Beach Boys, în 1961, și devenind curând primul muzician pop creditat drept compozitor, aranjor, producător și interpret al propriului material.

Îmbinând sunetul californian cu pop psihedelic, art pop, muzica progresivă și sunshine pop, Wilson dă naștere unui fenomen nemaivăzut, și anume o muzică pop cu substanță, pregătită să se ia la trântă cu așa numitele muzici savante. De fapt, acest „pop însorit” reprezintă cu brio idealurile relaxate ale deceniului, prezentate atât în arta sunetelor de artiști precum The Beach Boys sau The Mamas and the Papas, cât și în artele vizuale, în picturi precum A Bigger Splash (1967), a lui David Hockney.

Îmbrățișând contextul cultural al anilor ’60, Brian Wilson se avântă cu extraordinar succes în producția, compoziția și interpretarea muzicii surf rock, îmbrățișând ulterior pop-ul și rock-ul progresiv, în magnum opus-ul Pet Sounds, album ce i-a influențat și pe Beatles în compoziția LP-ului lansat anul următor, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band.

Exercitând un control nemaiîntâlnit în universul pop, un ultra-tânăr Wilson înregistrează multiple versiuni ale aceleiași melodii, schimbă brusc tonalitățile în momente neașteptate, taie și lipește benzile audio, creează melodii și acompaniamente inedite la chitară bas (fapt ce l-a influențat ulterior și pe Elton John) și folosește instrumente neobișnuite în pop-rock, precum viori sau theremin.

De fapt, theremin-ul, un instrument muzical inventat de Leon Theremin în 1920, care produce sunete nu prin atingerea propriu-zisă, ci prin mișcarea mâinii de la distanță, în jurul antenei, este folosit de Wilson în hitul de mare succes Good Vibrations (1966), pentru a ilustra „vibrațiile bune” adesea simțite de animalele de companie. În plus, în muzica de film a deceniilor precedente, compozitori precum Bernard Herrmann foloseau adesea theremin-ul pentru a marca sosirea OZN-urilor și a vizitatorilor extratereștri.

Geniul fragil din spatele succesului

După succesul fulminant alături de Beach Boys, cariera lui Wilson se întrerupe brusc din cauza problemelor de sănătate mintală, inclusiv schizofrenie și bipolaritate, fapt ce îi transformă următoarele decenii în perioade de autoizolare și limitare a creațiilor artistice. Așa cum a fost cazul și altor artiști, precum Elvis Presley sau mai târziu, Michael Jackson, Wilson se înconjoară de doctori bizari, printre care se numără și Eugene Landy, un psiholog care a exercitat o influență majoră asupra acestuia în perioada anilor ’70 – ’90, oferindu-i tratamente neobișnuite și controlându-i o bună parte din imperiul financiar.

Moștenirea care a schimbat generații

Și, totuși, într-o lună în care comemorăm un an de la trecerea sa în neființă, ne-am putea întreba cum ar fi arătat muzica pop a secolului XX fără unul dintre creatorii săi de geniu, căci influența în evoluția acestui gen se extinde asupra unor generații întregi de muzicieni.

„Brian avea acel misterios geniu muzical care făcea ca melodiile lui să fie dureros de speciale”, spune Paul McCartney,

în timp de Elton John declară:

„Am ajuns să-l iubesc ca persoană, iar pentru mine a fost cea mai mare influență asupra felului în care compun; a fost un geniu muzical și un revoluționar”.

Torturat de propriile gânduri și înzestrat cu un talent componistic rar întâlnit, Wilson rămâne arhetipul muzicianului genial, original și plin de dorință de experimentare artistică.

» Text de ALEX MUȘAT | Muzică