Platon credea că scrisul este cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra planetei, fiindcă oamenii nu-și vor mai folosi memoria.
Când a apărut tiparul, abatele Johannes Trithemius nu avea îndoieli că scrisul de mână nu poate fi încluit. Cărțile, era convins el, nu sunt durabile și nu pot fi de încredere.
În secolul al XIX-lea, Academia de Medicină din Lyon avertiza că viteza trenului ar putea fi mortală: praful și fumul locomotivei ar distruge căile respiratorii, iar succesiunea rapidă a imaginilor ar inflama retina. La o femeie însărcinată, călătoria poate provoca un avort prematur.
Și primul autobuz londonez, omnibusul introdus în 1829, a fost întâmpinat cu panică: „Aceste vehicule monstruoase, care se leagănă ca niște corăbii pe uscat, sunt capcane mortale pentru bătrâni și femei însărcinate”. La începutul secolului trecut, un bancher îl avertiza pe Henry Ford că automobilul este doar o noutate trecătoare și că nu va înlocui niciodată calul.
Istoria ne arată că aproape fiecare invenție importantă a fost întâmpinată cu teamă. În vremurile noastre, curg studiile care ne anunță că roboți ne vor lua locul peste un an, cinci ori zece.
Da, trăim schimbări mai rapide decât oricând în istoria omenirii. Tehnologiile apar, se răspândesc și transformă profesii într-un ritm pe care generațiile anterioare nu și l-ar fi putut imagina. Vom munci altfel. Ne place sau nu, roboții și algoritmii ne sunt deja colegi.
În dezbaterea despre apocalipsa care ne paște, prefer să stau în tabăra optimiștilor. Am învățat că, de cele mai multe ori, sfârșitul lumii se dovedește a fi doar începutul alteia.
Și poate că, în mijlocul acestei avalanșe tehnologice, n-ar strica să mai învățăm și lucruri practice. Nu știi niciodată când se ia curentul.
