De câteva zile, vântul miroase a frunze umede și lemn.
Au apărut iar nucile, le vezi în piață în grămezi neregulate, cu coaja pătata. Îți murdăresc mâinile, dar parcă tocmai asta face parte din ritual. Le sparg pe masă, una câte una, și zgomotul sec mă duce direct în copilărie, când adunam miezul într-o farfurie de email și-l gustam pe loc, cu miere sau cu puțină sare. E gustul care deschide toamna.
În zilele reci, îmi place să fac checuri, brioșe sau vafe cu nuci. Checul preferat e acela simplu, marmorat, în care nucile puțin prăjite se pierd în faldurile de aluat spumos. Cele mai bune brioșe cu nuci sunt, cred eu, cele cu dovleac, pentru că gusturile se completează perfect. Iar vafele cu nuci și dovleac sunt și ele un preparat emblematic de toamnă, care, spre deosebire de brioșe, lasă aroma nucilor prăjite să își dezvăluie întreaga putere.
Mai am și tortul de morcovi care e de fapt mai simplu decât pare. Morcov ras, ulei, ouă, făină, mirodenii de turtă dulce și nuci tocate. Se coace încet și umple casa de miros de scorțișoară și coajă de portocală. Îl acopăr cu cremă de brânză rece, iar gustul e curat, echilibrat, puțin dulce, puțin acru, ca o dimineață senină de toamnă.
Dar nu fac doar deserturi. Uneori, când îmi e dor de ceva sărat, mă întorc la o rețetă turcească descoperită întâmplător: muhammara. Ardei copți, curățați și pasați, amestecați cu nucă, ulei de măsline și puțin usturoi. O cremă roșiatică, densă, cu gust de fum și de toamnă coaptă. O mănânc simplu, pe pâine prăjită, și îmi amintește de grătarul din curte, de jarul mocnit și de serile care vin tot mai devreme.
Când vreau ceva ușor, fac o salată de sfeclă coaptă cu brânză feta și nuci. E o combinație care nu dă greș; culori vii și gusturi care se ciocnesc frumos: dulce, sărat, crocant. Îmi place să o pregătesc seara, când afară e frig și aburul se ridică din bol și promite confort.
Iar în zilele când nu vreau nici dulce, nici salată, ci doar ceva care să se întindă pe o felie de pâine caldă, fac pate de ciuperci și nuci, aromat cu usturoi, pătrunjel și cimbru. Îl las să se răcească, apoi îl gust cu ochii închiși. E greu, bogat, cu aromă de pădure și de foc.
Nucile nu sunt doar un ingredient. Sunt un fel de măsură a toamnei. Când le spargi și simți mirosul acela amar-dulce, știi că vara s-a dus de tot, dar că vine altceva, mai calm, mai adânc, mai plin.
