Prăjituri luate n câte k
La Târgu Mureș poți ajunge ușor dacă vii de la Londra sau München, dar nu și de la București, căci, deși există aeroport, nu sunt curse; există și gară, dar nu și trenuri care să facă mai puțin de 11 ore.
Dacă nu vrei să conduci până acolo, și nu am vrut, îți rămâne microbuzul și, șapte ore mai târziu, ești în fața Palatului Culturii, construit între 1908-1913 de un primar care știa că face ceva bun și mare pentru un oraș mic și asta nu l-a oprit.
Palatul este fabulos, Art Nouveau și sublimare a artei populare locale, reunind arte plastice și aplicate (în sala de spectacole am asistat la o repetiție în blugi minunată).
Următoarea oprire a fost la cofetărie; așa fac prințesele, ADN-ul lor este compus din palat și papa bun. Voiam deserturi locale, cum am găsit la Sfântu Gheorghe, la Aria; visam la un Doboș sau un Rákóczi, dar mai ales la un lapte de pasăre.
Sursele interogate și-au exprimat unele rețineri; am ales să le pun pe seama unei evaluări critice și exagerate în lumina presupusei mele experiențe și exigențe. Mi se întâmplă.
Egreta, cofetăria recomandată cu gura strânsă pungă, m-a atenționat de la intrare că e pe stil nou.
Am ales să cred că-i doar o renovare. Nu era. În vitrină se lăfăiau suspecții obișnuiți – amandină, savarine, eclere, rulade, mousse-uri verzi, mousse-uri roșii, tarte foarte galbene. Dezumflată, am aplicat planul B și am luat amandină, pentru a-mi continua cercetarea dedicată ei; ca să nu se simtă singură în farfurie, i-am pus lângă o Boema.
Am observat însă și prăjitura, necunoscută mie, numită București. Am întrebat cu ce este, anunțând intenția de a lua una. Doamnei i s-a mișcat puțin partea de jos a feței, spre un zâmbet/rictus – era asemănătoare amandinei, mi-a spus. Ce anume e la fel sau ce e diferit? Fața doamnei avea acum o expresie chinuită.
Nu are rom? Am intuit eu, corect se pare, de-acum dezumflată. Fundul dezamăgirii l-am atins însă când am gustat amandina – fără rom, extra dulce și extra fadă; dar nisipurile-s mișcătoare, așa că fundul mării s-a adâncit mai rău când am gustat din cealaltă. Boema e și ea o amandină cu moț, de frișcă.
Când oare vom depăși această falsă diversitate?
Când vom lăsa să se odihnească în pace rețetarul de cofetărie-patiserie comunist și vom înțelege că, din două blaturi și trei creme, nu ies cinci prăjituri diferite?
Un moț de frișcă nu schimbă gustul, după cum nici culoarea verde a cremei de margarină nu o face de fistic. Se întâmplă și peste Ocean; spre exemplu, Cake Boss, vedeta torturilor în pastă de zahăr, făcea dintr-un aluat 12 cookies (cu choco chips, bombonele etc.); și acum regret timpul pierdut pentru el în Hoboken, NJ.
Revenind la Târgu Mureș, ce m-a lăsat cu adevărat fără cuvinte a fost faptul că, deși am fost atenționată că București e la fel ca amandina, am fost lăsată să iau, în esență, două amandine. Două mai merg, la trei tragem linie.
» Text de ADRIANA SOHODOLEANU | Eat & Drink | BISCUIT.RO
