MUZICĂ NOUĂ ianuarie 2025 | Ce ascultăm în luna aceasta
Intrăm în noul an 2025 printr-o călătorie pe întreg mapamondul, căci ascultăm punk australian, rock progresiv suedez și folk britanic.
Amyl and the Sniffers – Cartoon Darkness


Formația australiană formată în 2016 cântă despre schimbările climatice, inteligența artificială, războaie, politică, tehnologie și Internet în cel de-al treilea material discografic lansat de casa de discuri Virgin și înregistrat în Los Angeles.
În doar 30 de minute, australienii ne introduc în lumea unui autentic pub australian, în timp ce ritmurile punk se impletetesc cu problemele milenialilor și ale Generației Z: stăm mult prea mult timp pe TikTok, aplicațiile ne fură datele, situația politică este instabilă și niciodată nu ne vom putea cumpăra o casă cu ușurința cu care au făcut-o părinții noștri.

Nici nu-i de mirare că desenele animate s-au cam tranformat în întunericul vieții de adult, însă orice dilemă existențială poate fi rezolvată repede cu o porție bună de punk molipisitor și complet nervos.
Opeth – The Last Will and Testament
Trupa suedeză care a revoluționat rockul progresiv revine cu cel de-al 14-lea material de studio, prezentat sub forma unui album conceptual ce spune povestea unei scandaloase citiri de testament.
Avem aici o poveste ce i-ar face invidioși chiar și pe scenariștii unei mini-serii de succes de pe Netflix: copii ilegitimi, bătrâni putred de bogați și secrete de familie.
Coperta ne-ar putea aduce aminte de poza finală din The Shining, unde Jack Nicholson este înconjurat de foștii vizitatori ai hotelului Overlook, iar adevărul este că țipetele solistului Michael Akerfeldt sunt cât se poate de înspăimântătoare.
De altfel, aceste death growls își fac apariția pentru prima dată din 2008 încoace, spre bucuria masivă a fidelilor fani Opeth. Merită să-l ascultăm de la cap la coadă și să ne lăsăm cuprinși de drame de familie îmbrăcate în acorduri de rock progresiv.
Laura Marling – Patterns in Repeat
Albumul conceptual al cantautoarei britanice spune povestea diverselor tipare plimbate din generație în generație, materialul discografic fiind inspirat de nașterea fiicei sale, în 2023.
Înregistrat în propriul studio din Londra și debutând cu sunetul unui bebeluș plângăcios, Patterns in Repeat prezintă maturizarea muzicală și personală a artistei ce a debutat discografic la 18 ani, câștigând premiul pentru Best British Female Solo Artist în cadrul Brit Awards 2011.
Revista muzicală MOJO a clasat LP-ul pe locul 41 în topul celor mai bune 75 de albume ale lui 2024, în timp Neil McCornick de la The Telegraph a scris că materialul reprezintă ,,cel mai satisfăcător” album al Laurei de până acum.
Se pare că era cantautorilor încă nu a dispărut, iar Laura se dovedește a fi mai creativă ca niciodată.
Text de ALEX MUȘAT | MUZICĂ NOUĂ