Dragii noștri spectatori din Sibiu, din România, de pretutindeni, suntem într-o perioadă în care conflictele se acutizează, în care războiul și ura aduc atât de multă distrugere.
În același timp, sălile de spectacol sunt pline, mai ales în zona de conflict, de la Kiev până în zona arabă, de la Moscova până la spațiul coreean. Am dorit ca în toate întâlnirile importante pe care le-am avut în această toamnă, de la Paris la Istanbul, de la Cairo la Tel Aviv, să găsesc o Temă care să ne facă mai deschiși, mai buni, mai frumoși anul viitor, când ne vom întâlni la a 32-a ediție a FITS, între 20 și 29 iunie.
Mi-am amintit de mama și de tata care erau aici pe pământ, nu printre stele, și care, ori de câte ori îmi făceau o bucurie, iar eu nu știam să mulțumesc, mă mângâiau pe creștet. Atunci, cu regularitate, spuneam „mulțumesc”, dar cu atât de mult adevăr în glas, încât le dădeau lacrimile.
Pornind de la aceste sfinte lacrimi, am gândit că este important, împreună cu Echipa Festivalului, să aducem acum, în această perioadă plină de ură, de disensiuni, de rupturi și de certuri, inclusiv în familie și între prieteni; dimensiunea a ceea ce înseamnă cu adevărat „Mulțumesc!”.
Un „Mulțumesc!” pe care ar trebui să-l spunem soarelui, lunii, apelor, fructelor, hranei celei de toate zilele, trupului și sufletului nostru, oamenilor dragi, inclusiv celor care nu ne fac bine, dar pe care îi putem îmblânzi cu acest magic cuvânt.
Și, nu în ultimul rând, să aducem un mare „Mulțumesc!”, în care lacrima și zâmbetul se contopesc; Publicului Mare, sutelor de mii de spectatori care vin anual la Sibiu. Să spunem „Mulțumesc!” lui Dumnezeu, prietenilor, părinților, copiilor, tuturor, că suntem în viață, că putem zâmbi, că putem iubi, că putem dărui; să mulțumim tuturor celor care ne ajută să facem acest festival, tuturor celor care vin să ne aducă miracolul, artiștilor din atâtea colțuri ale lumii și celor care își trimit copiii să concureze pentru un loc în Programul de Voluntariat.
Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care doresc să facă parte din acest uriașă și spectaculoasă familie care vrea binele și frumosul pe pământ. Dragii noștri, să încercăm anul viitor ca „Mulțumesc!” să răsune în toate limbile la Sibiu, drept cel mai frumos cor pe care vocea umană îl poate constitui, în numele păcii, iubirii, frumosului, simțind mâna părinților noștri cum ne mângâie pe creștet.
Mulțumesc!





