Mizilic cu ștaif
Revine la modă pe toate meridianele „charcuteria”, ceea ce se traduce prin banalul nostru platouaș cu mezeluri.
Platourile cu mezeluri, originare din Franța medievală, sunt geometrie pe un fund din lemn. Hrană pentru ochi, nas și gură, aceste gustări ale delicateselor revărsate pe suprafețe din lemn (sau din piatră, cum era la început) și-au pierdut, în timp, componenta de aperitiv și au devenit mese de sine stătătoare, numai bune de întins în fața oaspeților în diferite momente ale zilei.
S-a plecat de la carne maturată, sărată, condimentată și-napoi la lume dată și s-a ajuns la o veritabilă artă a „charcuteriei”, care împerechează mezeluri, brânzeturi, murături, fructe și chiar marmelade, dimpreună, lăbărțate pe un platou cât toată masa, lung și lat de poți întinde ditamai aluatul.
După cum aflăm de la cunoscătoarea Jillian Dara, care este ceea ce se numește pe graiul său matern „freelance travel and lifestyle journalist”, „platourile cu mezeluri sunt un element culinar de bază în multe culturi din întreaga lume.
Charcuterie în limba franceză, charcutería în Spania, salumi în Italia, choucroute în Alsacia, vesper board (platou de vecernie – n.m.) în Germania, conținutul platourilor variază, dar cea mai simplă definiție e o prezentare de mezeluri și brânzeturi, adesea servită ca o gustare de împărțit înainte de o masă principală”.
Foto header © Royalty-free Images, Photo Stock, Video & Music | Depositphotos: Jim_Filim
Am coborât în istorie să descopăr când au pătruns și la noi aceste platouașe cu aproape de toate. Sau mai bine zis, m-am mulțumit cu istoria recentă, respectiv, cu anii în care ajungeam frecvent la Caru cu bere și mă îndestulam cu mizilic românesc (cârnați Babic, cârnați Pleșcoi, cașcaval, ceapă verde, telemea de vacă, lebăr, măsline, roșii, slăninuță), cu platou țărănesc (ceafă de porc afumată, muşchi de porc afumat, cârnat din topor, slănină usturoiată, pastă de jumări, ceapă roşie, castraveți, roșii), cu platou de brânzeturi românești (brânză de burduf, telemea de capră, telemea de oaie, caș, castraveți proaspeți, ceapă verde și roșii) sau cu preferata mea, gustare de iarnă (pastă de jumări, untură condimentată, ceapă roşie, castravete murat, baghetă).
Combinații tradiționale și neaoșe de îmbucături aducătoare de mari satisfacții, ușor de servit și memorabil de consumat.
Azi, însă, nobila artă a dispunerii mezelurilor și a brânzeturilor pe platouri din lemn a evoluat în întreaga lume.
Ține cont de împerecheri și de antagonisme, de gusturi și de texturi complementare, de soiul de struguri potrivit să însoțească un boț de brânză la înghițitură, de bagheta care scârțâie între dinți potrivită pentru unsori tartinabile, de marmelada din portocale amare care să fie garoafa de la butoniera afumăturilor ce vor fi mestecate și savurate îndelung, cu pasiune de gurmand.
Poftă bună, că pe asta nu o să ne-o ia nimeni!
Text de HORIA GHIBUȚIU | OPINII
Citește mai multe articole din EAT & DRINK.
