“THE PATRIOT” (2000, r: Roland Emmerich)
“The Patriot” face parte din categoria hibrizilor cinemtografici, fiind un mix între genul Western şi ficţiunea istorică, în care se regăsesc, de exemplu, “Revolution”, al lui Hugh Hudson, sau “The Last of the Mohicans”, al lui Michael Mann.
Roland Emmerich venea cu o solidă reputaţie de semnatar de blockbustere, având deja în CV titluri precum “Independence Day”, “Stargate” si “Godzilla”, dar lucrurile nu stau însă la fel de bine în acest caz, deoarece regizorul se află la prima punere în scenă a unui scenariu la redactarea căruia nu a participat şi inclusiv Dean Devlin se rezumă la a-şi asuma doar rolul de producător).
La prima vedere, încrederea lui în Robert Rodat şi în capacitatea acestuia de a livra o dramă de război pare integral justificată, dat fiind faptul că acesta fusese nominalizat la Oscar pentru “Saving Private Ryan” al lui Steven Spielberg, numai că “The Patriot” s-a dovedit a fi mai degrabă, în cele din urmă, doar… o melodramă cu haiduci şi un star-vehicle pentru Mel Gibson, personalitate extrem de influentă la Hollywood în acea perioadă după hit-urile “Lethal Weapon”, oscarizatul “Braveheart” şi “Payback”.
Referitor la ce se întâmplă în “The Patriot”, trebuie să intrăm puţin în istorie.
1776, Carolina de Sud, prima dintre cele 13 colonii britanice care avea să îşi declare independenţa faţă de Coroană după ce luptase cu mai bine de un deceniu în urmă alături de soldaţii acesteia în Războaiele Franco-Indiene pentru expulzarea definitivă a Franţei şi influenţei sale din America de Nord.
Populaţia albă -sclavagismul făcea încă parte din normalitate – era împărţită din punct de vedere al susţinerii între Loialişti (King’s Men), regalişti fideli Angliei, şi Patrioţi, suporteri ai Armatei Continentale şi a Independenţei.
Trecem la ficţiune: în acest context, Benjamin Martin (Mel Gibson), veteran a războaielor cu francezii despre care nu păstrase amintiri foarte plăcute (‘I have long feared that my sins would return to visit me, and the cost is more than I can bear.’), ajuns un fermier văduv pacifist şi tată a şapte copii (printre care Heath Ledger, deja în creştere de notorietate după Teen-Com-ul “10 Things I Hate About You”, şi Logan Lerman – “Percy Jackson”, “Fury”, aproape irecognoscibil aici, în rolul său de debut), are iniţial o atitudine circumspectă faţă de riscurile pentru întreaga comunitate a unui posibil conflict cu “Redcoats” (‘I’m a parent. I haven’t got the luxury of principles.’), însă îşi schimbă radical poziţia după ce viaţa membrilor familiei sale este pusă în pericol de brutalitatea nediscriminatorie manifestată de ofiţerii britanici (criticată pe bună dreptate după lansarea filmului pentru trimiterea implicită la crimele de război comise de nazişti).
Patriotul Martin se alătură revoluţionarilor şi primeşte misiunea de la fostul său camarad (Chris Cooper – “Adaptation”, “The Company Men”) să organizeze împreună cu un ofiţer francez (Tchéky Karyo – “Nikita”, “Bad Boys”) o miliţie colonială adăpostită în mlaştini, formată din civili voluntari, care să hărţuiască şi să slăbească liniile de aprovizionare a inamicului, practic o ceată de haiduci protejaţi de populaţia locală, o echipă care se comportă ca Rezistenţa franceză în pădurea Sherwood, doar că mai lipsită de milă în ceea ce priveşte vieţile oponenţilor (să nu vă imaginaţi totuşi o violenţă vizuală excesivă căci, probabil, ar fi denaturat spiritul… patriotic).
Şi o ţine tot aşa până ajunge să se lupte alături de soldaţii din armata regulată în bătălia de la Cowpens (17 ianuarie 1781), care a adus ‘continentalilor’ conduşi de George Washington victoria decisivă în Revoluţia Americană în partea de sud (South Carolina).
‘We ARE citizens of an American nation! And our rights are being threatened by a tyrant three thousand miles away!’, zice Mr. Howard, interpretat de Joey D. Vieira (“Grizzly Adams and the Legend of Dark Mountain”).
În ciuda super-talentului interpretativ al lui Gibson, problema mare a filmului rezidă exact în personajul său, construit într-o anume măsură pe profilul lui Francis Marion, liderul unei miliţii din Sud, cunoscut ca ‘Swamp Fox’.
Benjamin nu are cum să fie… “The Patriot”, din moment ce, de la bun început şi până la final, fronda sa are prea puţin de-a face cu patriotismul sau cu idealurile Revoluţiei, implicarea lui fiind alimentată de dorinţa de a-şi proteja copiii, ce se transformă gradual într-o pur personală căutare a răzbunării.
Chiar şi atunci când agită steagul Statelor Unite şi mobilizează oamenii, Benjamin o face pentru a-l ucide pe responsabilul de moartea fiului său, crudul şi cinicul colonel Tavington, interpretat de Jason Isaacs – “Harry Potter”, “Green Zone”). “Before this war is over, I’m going to kill you.”.
Benjamin Martin nu are cum să apară eroul grav şi apăsat de dramatismul situaţiei dacă în film sunt inserate scene aiuritoare de tipul cacealmalei trase Lordului Cornwallis (Tom Wilkinson – “Michael Clayton”, “Batman Begins”), ce ne aminteşte de Şaptecai sau de Ettore din “Cei 13 de la Barletta”, sau de neverosimila poveste de dragoste cu sora soţiei sale defuncte (Joely Richardson – serialul “Nip/Tuck”), şi care, pur si simplu… “rup” filmul.
Ca atare şi cu părere de rău, cred că puteţi renunţa liniştiţi la o eventuală intenţie de a (re)vizita acest film, în pofida distribuţiei stelare.
Ascultaţi mai bine chiar de personajul lui Mel Gibson:
“I have done nothing. And for that I am ashamed.”. Personal, ader la verdictul lui Richard Moore (napoleonguide.com), care mi s-a părut absolut corect:
“The Patriot is no Braveheart, it is an over the top US-flag waving movie that is unashamed of its schmaltz and nationalistic vanity. It has episodes of excellence – usually sublime imagery or bloody battle scenes – torpedoed by ‘moments’ of puke-inducing saccharine.”
Text de IOAN BIG
