Sibiu cucerește (din nou) Parisul prin poezie!
Dragii noștri spectatori și cititori, parteneri ai zilelor și nopților noastre, suntem la început de octombrie, când Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își redeschide porțile pentru foștii și noii studenți și doctoranzi, iar noi, din dorința de a concretiza noi și noi proiecte, mergem la Paris, unde Jocurile Olimpice au provocat atât de multă bucurie, dar și vâlvă.
Suntem, după cum știți, parteneri strategici cu Théâtre de la Ville, cel mai mare teatru al Franței, al cărui director artistic, Emmanuel Demarcy-Mota, a primit o Stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu. Vizita noastră la Paris se leagă de Întâlnirea Mondială a Francofoniei, eveniment unde Președintele Franței și Președintele României vor întâmpina la Centrul Cent Quatre toate delegațiile.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, împreună cu Théâtre de la Ville și Festivalul de Toamnă de la Paris, la care se alătură și Teatro della Pergola și festivalul de la Florența, au creat o trinitate care a dat unul dintre cele mai frumoase concepte: „Consultațiile poetice” – care au loc oriunde în lume.
De câțiva ani, în FITS, aceste Consultații se întâmplă în Biserica Evanghelică și Parcul Astra, propunând un dialog cu totul special și personal cu spectatorii care intră în acest joc. Ei bine, faptul că trei teatre și trei festivaluri europene și-au dat mâna este un semn frumos pe care-l facem pentru studenții noștri și pentru toți cei care îndrăgesc ceea ce Sibiul a devenit grație FITS.
Mergem, așadar, la Paris, pentru că avem niște proiecte de îndeplinit. Dar acolo, nu vom vorbi despre trecut și despre multele proiecte pe care le-am realizat, ci despre cele care vor urma. În anii viitori vom face o descindere cu „Faust” (regia: Silviu Purcărete) la Paris și vom merge cu „Teorema” (regia: Eugen Jebeleanu) la Paris și la Florența, urmând să facem o coproducție.
Despre toate acestea vom vorbi în „Zile și nopți” și ne bucurăm că la 1 octombrie, voi, dragii noștri spectatori, aflați despre toate aceste evenimente extraordinare, având certitudinea că, de fiecare dată când concepem proiecte, ne gândim, în primul rând, la dumneavoastră.