Dar pe turiști i-am întrebat ce mâncăruri tradiționale le plac?
S-au împlinit deja (măcar) şapte ani de când vorbesc aproape maniacal despre identitate gastronomică românească și potențialul turistic pe care îl avem din punct de vedere culinar.
Am deschis subiectul în sute de interviuri, articole, dezbateri și conferințe. L-am întors pe o parte și pe cealaltă mai aprig ca mașina de spălat rufe când le centrifughează.
Răspunsul e DA!, adică există și identitate, și potențial.
Care, cum, cine, când rămâne să mai vedem.
Identitatea se construiește singură, n-are nevoie de meșteri, calfe și zidari, ci doar de minți limpezi, care să o definească și mai ales să îi pună niște haine frumoase pe ea, ca să nu o trimitem în lume dezbrăcată, desculță și nepieptănată.
Nu are nevoie de operații estetice, dar nici nu se cade să se prezinte cu pământ sub unghii.
Potențialul turistic e la vedere, dar stă neclintit, ca boul la poartă nouă. Cineva trebuie să îi arate calea, iar soluția ar fi construcția unui brand de țară gastronomic și promovarea României și ca atracție culinară. Până atunci, nu ne rămâne decât să defilăm cu ce avem. Cu cele câteva milioane de turiști străini care ajung cumva la noi anual.
Ce nu știm despre ei e fix ce ar trebui să ne intereseze cel mai mult. Ce le-a plăcut din ce au comandat sau li s-a recomandat sau li s-a pus pe masă.
Pentru că o statistică din care am afla doar ce au comandat nu e relevantă, decât să aflăm dacă vor să încerce mâncare românească sau nu riscă și își iau tot burgeri. Una e să comande ciorbă de burtă și sarmale, alta e să le și placă.
De ce e important? Vă las un singur exemplu recent.
La o masă cu trei străini și doi români, la insistențele conaționalilor se consumă: ciorbă de afumătură, scrumbie, papanași. Ciorbă și-au luat și a doua zi, papanașii i-au încântat, dar despre scrumbie (căreia nu prea aveai ce să îi reproșezi) au zis că e cel mai rău pește pe care l-au gustat vreodată.
Auzi, să spună asta despre mândria noastră culinară! Ei bine, ei au dreptate. Gustul scrumbiei poate părea dubios altora și este un gust dobândit. Nu e deloc obligatoriu să placă din prima. Nu e ciocolată. Probabil că nu am fi avut surprize cu un calcan, probabil cel mai bun pește românesc, dar care e asemănător la gust și consistență cu mulți alți pești de pe mapamond.
Iar asta ar trebui să ne pună nițel pe gânduri. Ar trebui să ne coordoneze recomandările. Nu le bagi pe gât asiaticilor telemea pentru că mulți nu sunt obișnuiți cu lactatele, ba chiar mai au și intoleranțe.
Nici englezului nu-i vâri sub nas telemea, pentru că ei nu prea „le au” cu brânzeturile albe. E o graniță fină între a-l ajuta pe turist să se bucure pe deplin de mâncarea noastră și ulterior să o recomande sau a-i lăsa un gust amar, chiar dacă e vorba de deserturi.
Text de COSMIN DRAGOMIR | PE GUSTUL NOSTRU
