Începe sezonul evenimentelor sportive ACS Aria pentru sport pentru anul 2024, iar ziua de duminică, 12 mai marchează debutul spectaculos al sezonului cu ediția a IX-a a concursului de ciclism rutier, Criteriul Primăverii.
Participarea la competiție se face pe baza unei înscrieri în prealabil și este gratuită.
Concursul se adresează amatorilor de ciclism și se desfășoară în condiții de trafic rutier restrictionat, pe un traseu în lungime de 19 km. Startul competiției se va da la ora 9, iar punctul de plecare este Grădina Zoologică din Pădurea Dumbrava Sibiului.
Traseul îi va purta pe participanți până la intrarea în comuna Rășinari, de acolo se vor îndrepta mai departe spre Poplaca, iar întoarcerea în oraș se va face pe Calea Poplăcii până la intrarea în cartierul Valea Aurie, la punctul de sosire amenajat in parcarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu. Tot acolo va avea loc premierea participanților, începând cu ora 11.
Evenimentul își propune să trezească în sibieni o dorință tot mai mare pentru mișcare și sport în scopul unui stil de viață sănătos, dar și competitivitatea și disciplina sportivă, atât pentru adulții de toate vârstele, cât mai ales pentru generațiile tinere și în rândul copiilor.
Mai multe detalii pe ariapentrusport.ro.




