Pad thai este, probabil, cea mai cunoscută mâncare thailandeză.
Având ceva experiență cu bucătăria asiatică (indoneziană, mai exact), am plecat spre Thailanda ferm convinsă că voi mânca doar mâncare thailandeză în cele două săptămâni pe care urma să le petrec acolo. Mai mult, de-abia așteptam să testez piețele locale și street food-ul. În experiențele asiatice anterioare, nu am avut nicio problemă în a nu mânca pâine, produse făinoase sau lactate timp de două săptămâni, ba, dimpotrivă, mi-am dat seama că e un regim alimentar care îmi priește.


Pad thai este, probabil, cea mai cunoscută mâncare thailandeză. Dintotdeauna m-am întrebat, atunci când am călătorit prin Europa, de ce mâncarea thailandeză e mai apreciată decât orice altă mâncare asiatică. Când mănânci pad thai în Europa totul e bun, aromat și interesant. Dar când îl mănânci în Bangkok, pe stradă, stând în picioare, după ce a fost preparat în fața ta, e cu totul altceva.
Aromele sunt la puterea a zecea. Texturile sunt proaspete, crocante sau moi și totul se amestecă într-o simfonie perfectă, în care pur și simplu habar nu ai ce mănânci, dar știi că e extraordinar de bun. Și da, e picant, dar nu în mod deranjant și e dulce, sărat și umami în același timp. A trebuit să mănânc de vreo cinci ori până am reușit să separ, cât de cât, aromele și până mi-am dat seama că are, pe lângă tăiețeii de orez și sos și legume, ou și tofu.
Pad thai e destul de greu de preparat deoarece se bazează pe niște ingrediente foarte greu de găsit. M-am plimbat mult prin piețele de mâncare și prin magazinele thailandeze, simțind că sunt într-o lume culinară despre care nu știu absolut nimic.
Nu are roșii, paprika sau alte ingrediente ce ar putea fi considerate cât de cât familiare. Pe lângă acestea, pad thai mai conține tăiței de orez, creveți uscați (aceștia mi-i amintesc din magazine și îmi mai amintesc că mă întrebam oare ce faci cu ei), usturoi, ceapă, tofu, ridichi Daikon uscate, fulgi de ardei iute, creveți (sau pui sau porc), ouă, lăstari de fasole, arahide și chives. E o mâncare sățioasă, dar ușoară, ceva de care e greu să te saturi.
Am reușit să mănânc doar mâncare thailandeză timp de o săptămână și jumătate. După aceea, organismul meu a început să protesteze împotriva combinațiilor explozive de arome și a trebuit să revin la feluri de mâncare mai familiare. Oricum, bucătăria thailandeză e o experiență spectaculoasă, pe care aș repeta-o oricând.




