5 locuri cu cel mai bun street food

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir | Publicat: 22 septembrie 2023 | Actualizat: 3 octombrie 2023
street food

Rezumat

Yusuf KebapSmith EateryM.A.T.SfrigolaTerasa Obor


Bucureștiul este o capitală cosmopolită, iar o parte esențială a vibrantei sale culturi gastronomice este reprezentată de street food-ul autentic.

De la arome exotice și preparate tradiționale la mâncăruri de inspirație internațională, acest oraș are o ofertă bogată pentru cei care iubesc să-și satisfacă pofta de comfort food stradal.

Yusuf Kebap

  • Nerva Traian 27-33
  • 0734.600.000

Deschis în 2023, Yusuf Kebap a convins rapid bucureștenii că este unul dintre cele mai bune restaurante turcești din oraș. Poți să iei masa aici sau poți să o iei to go, iar shaorma de aici este nu doar excelentă, dar și suficientă.

Smith Eatery

  • Carol Davila 39
  • 0791.508.948

Smith Eatery este o bucătărie pusă pe experimentat și jucat cu comfort food-ul și își descrie activitatea drept „Eclectic street food. Curated specialty coffee. Exploring taste across the world”. Au o terasă micuță, dar merită să treci pe aici când ți-e poftă de ceva comfort food. E drept, la un preț cam piperat.

M.A.T.

  • Mircea Vulcănescu 121
  • 0770.653.729

M.A.T. este un alt local care vine cu o ofertă inedită pentru București: tacos artizanali. Așa se și traduce denumirea localului: Masa Artisanal Taqueria. E suficient să intri pe contul lor de Instagram și să te uiți la poze ca să te convingi că aici e următorul loc spre care te vor purta papilele gustative.

Sfrigola

  • Popa Nan 105

Iată și un local care a mizat pe un street food mai puțin cunoscut în România: arancini. Cei de la Sifrigola oferă curioșilor acest preparat sicilian sățios și gustos și cu potențial de a deveni din ce în ce mai întâlnit în București. Un arancini este o chiftea de orez ce poate fi umplută cu diferite ingrediente: chorizo, mozzarella, ragu, legume etc.

Terasa Obor

  • Str. Ziduri Moși, Piața Obor
  • 0721.986.897

Să nu uităm și de campionul street food-ului local: micul, iar Terasa Obor și-a câștigat deja renumele de locul cu cei mai buni mici din București. De asemenea, Terasa Obor atrage constant și o mulțime de turiști care-și doresc să încerce această specialitate locală direct dintr-un loc cu tradiție și frecventat de localnici. Terasa Obor a ajuns la un moment dat și în lista de 10 finaliști pentru #streetfood50 Awards, prima competiție internațională care premiază mâncarea stradală.

» Text de GRUIA DRAGOMIR

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută