La sfârșitul unei noi ediții a Sibiu International Street Art Festival, Galeria de Artă Stradală în aer liber a Sibiului s-a îmbogățit cu cinci noi picturi murale de mari dimensiuni pe cinci clădiri din oraș. Trei fațade de blocuri de locuințe și două unități de învățământ au fost complet schimbate de artiști prin artă stradală.










Christian Stanley – un muralist din Florida, Riivo Kruuk – un pictor și artist stradal din Estonia, Cristian Scutaru – un muralist din România, Julian Cruz – un artist vizual și scriitor din Argentina și Dominic Laporte – un muralist și ilustrator din Canada au schimbat fațadele cenușii ale Sibiului în culoare și energie care ne invită să privim, să descifrăm și să apreciem mai mult orașul.
”Cât de frumos e ca între blocurile comuniste gri și posomorâte să îți apară în față un tablou de 20 de metri, explozie de culori, detalii și sentimente în imagini. E minunat să îți schimbi starea emoțională și psihică, doar ridicând capul din cimentul trotuarului pe care pășești. Asta e puterea artei: schimbarea inimii într-o fracțiune de secundă”, spune Amy Hozat, partener SISAF.
După cele nouă ediții ale festivalului, Galeria de Artă Stradală a Sibiului include peste 55 de locații, 117 picturi murale, 13.200 metri pătrați de culoare și creativitate infinită. Locațiile complete le puteți găsi pe www.streetartfestival.ro, secțiunea Street Art Tour.




