Ana Speu este studentă în anul 2 la UNArte, secția Artă Murală. Are 21 de ani, vine din Pitești, iar de când se știe desenează și a terminat liceul de arte „Dinu Lipatti” din Pitești, secția monumentală.
Se descrie ca o persoană care dă din coate să ajungă să-și împlinească visul de a trăi exclusiv din artă, iar în ultimul an s-a axat pe street art și ușor-ușor începe să-și dezvolte propriile proiecte.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește?
Drept să spun, consider că încă nu am un stil bine definit. Mă aflu într-o perioadă de căutare și experimentare, o etapă a dezvoltării personalității mele de artist.
Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?
Mă inspir din ce am trăit și simțit, în mare parte, nu aș putea define inspirația ca pe un proces fix, predefinit. Îmi place ca în lucrările pe care le realizez să surprind cea mai vulnerabilă parte a personalității mele. Consider că este foarte important să fac oamenii să se regăsească în lucrările mele, să-i fac să simtă ceva cu care rezonează și să transmit un mesaj clar. Când încep o lucrare muzica face parte din proces, ea fiind o mare sursă de inspirație pentru mine, asociind-o cu diferite perioade din viața mea, cu un sentiment sau o stare.
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
Street art-ul este cel mai minunat lucru, nici nu știu să pun în cuvinte cât de mult mi-a schimbat percepția asupra lumii și a artei. De la a termina un liceu de arte, unde alte secții erau mult mai valoroase și noi eram considerați niște „zugravi cu diplomă”, la a ajunge pe o nacelă și a crea ceva de la zero în văzul lumii și a fi apreciat pentru ceea ce ai reușit să surprinzi și să redai, este o diferență colosală. Țin minte cum m-am simțit prima dată când am făcut un perete, a fost un proiect care-mi este și-mi va rămâne drag toată viața.
Primul proiect l-am avut la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, realizat împreună cu alte 5 colege în parteneriat de colaborare între UNArte, ZidArt și OMS. În momentul în care m-am urcat în nacelă și am început partea practică a proiectului mi-am spus: „Asta vreau să fac toată viața!”. Din acel moment pe asta m-am axat. Nu se compară nimic în lumea asta cu sentimentul pe care ți-l dau oamenii care trec pe lângă și-ți spun „Wow! Cât de frumos e!”.
Prima dată când s-a oprit cineva lângă noi, țin minte perfect cum făceam niște nuanțe împreună cu Alexandru Manolache de la ZidArt, și a venit un bărbat mai înaintat în vârstă să ne felicite pentru ceea ce facem. Am izbucnit în plâns.
Să poți să transmiți ceva pentru atât de multe persoane și să știi că ai fost capabil să pui un zâmbet pe fața cuiva, care doar a trecut pe lângă și a privit, este incredibil; nu se compară absolut nimic cu asta. Asta este esența artei, să transmiți un mesaj, să faci oamenii să simtă, să rezoneze cu lucrarea ta, să rămână cu un zâmbet, o idee. Să-i faci să simtă ceva și să iasă din starea de amorțeală sufletească.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Ce cuvânt puternic, carieră! Fără social media nu exiști în zilele noastre. Pe mine m-a ajutat foarte mult. Am putut să arăt lumii ceea ce fac și să fiu descoperită de diferite persoane care să fie interesate de munca mea. Dacă nu aveam cont pe rețelele de socializare, nu aveam anumite oportunități sau posibilitatea să vând anumite lucrări. Social media influențează foarte mult arta, atât percepția, cât și evoluția ei.
Sunt plusuri și minusuri, social media te poate ajuta să-ți creezi o comunitate care să aprecieze și să încurajeze ceea ce faci, să se regăsească în arta ta sau te poate influența să-ți gândești arta ca produs în loc de expresie. Depinde foarte mult de artist cum gestionează toată situația și ce caută. Un mare plus pe care îl aduce social media este că se creează o legatură strânsă între artă și activism. Consider că platformele de socializare sunt un mod de a-ți transforma arta într-un instrument de comunicare global pentru cauze sociale și politice.
De exemplu, în cadrul ediției ZidArt 2024 am conceput un panou în care m-am axat pe importanța votului. Mesajul panoului a fost „Vote don’t be invisible”. Social media îți oferă oportunități enorme ca artist, întrebarea e dacă influența social media este în general pozitivă sau negativă, iar răspunsul la această întrebare depinde în egală măsură de artist, cât și de publicul social media.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România sau din afară?
Ce-mi place întrebarea asta! Ok, deci, lucrarea mea preferată este făcută ghiciți unde…? Exact! ZidArt, nu știu cum ați ghicit. Am avut oportunitatea de a-l ajuta pe Huariu la realizarea lucrării sale – un artist renumit din Portugalia, care a participat la festival. Este o lucrare cu un mesaj vizual puternic, tematica festivalului a fost „Civic expressions”, iar el s-a axat pe „Information from reliable sources vs. misinformation through fake or truncated news”.
Chiar dacă nu a fost conceptul meu și doar am ajutat la realizarea lucrării, cred în mesajul pe care-l transmite. O să vă las exact cuvintele artistului despre lucrare, pentru că cine poate vorbi mai bine despre ea decât persoana care a gândit-o: „Tell a Vision’ by @huariu – Addressing the impact mass media has by compelling citizens to accept obvious falsehoods and the power to dictate what is real, to manipulate and oppress individual thought and perception.
For this, I have chosen to use George Orwell’s ‘2+2=5’ idea from one of the most banned books in history: ‘1984.’ The little boy, mesmerised by the TV’s, will soon forget how to play. Slowly killing his ability to imagine, he becomes more and more attached to screens. His understanding of the world will soon be shaped by these same screens.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Hmm…cred că fiecare lucrare a venit cu o provocare la pachet. Poate că prima mi-a ridicat cele mai multe provocări, deoarece până să lucrez efectiv în acest domeniu, este puțin spus că îmi era frică de înălțime. Mă puneai să-ți urc pe o scară și mă lua cu leșin, dar odată intrată în pâine, nu mai am nicio temere.
Consider că dacă am putut să înving frica asta, sunt invincibilă. Pe lângă frica de înălțime, a trebuit să învăț cum să pictez la scară atât de mare și care îmi sunt reperele, să mă orientez, cum se dă cu trafaletul pe suprafețele mai nefavorabile sa zicem. Poate vă gândiți „Uite-o și pe-asta, cică printre cele mai mari provocări a fost să dea cu trafaletul”, un aspect care poate părea banal. Credeți-mă pe cuvânt, e greu! Poate confirma febra musculară pe care încă o fac după fiecare proiect.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?
Foarte important! Cum am spus și mai sus, arta deja este un instrument de comunicare globală prin care poți ajuta și susține cauze sociale sau politice. Printr-un limbaj vizual puternic poți schimba percepții și comportamente ale publicului, iau naștere dezbateri și schimburi de idei.
Este important să aducem în prim-plan probleme ignorate sau marginalizate ca inegalitatea, schimbările climatice, rasismul, lupta claselor sociale etc. Sunt mulți artiști care au vorbit despre asta prin artă, ca de exemplu: Jean-Michel Basquiat, Blu, Keith Haring, Eduardo Kobra etc.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Atât timp cât le pot trezi orice fel de emoție sau stare, eu sunt împlinită. Fiecare om trece prin propriul filtru o lucrare, arta este subiectivă și valoarea sa se află în ochii privitorului. De aceea, scopul meu este de a face omul sa simtă.
Ce urmează pentru Ana Speu?
Ce urmează pentru Ana Șpeu? Bună întrebare! Chiar nu știu. Voi continua să mă dezvolt cât mai mult în acest domeniu, să fac cât mai mulți pereți, să mă bucur de fiecare experiență, să creez constant.
» Interviu de GRUIA DRAGOMIR | Artiști Urbani
