Bărcuță fără motor, lansată de pe Bosfor
Ca milioane de pământeni de altă naţie decât cea la care mă refer, prețuiesc și savurez mâncarea turcească. Ei, turcii, o adoră de-a dreptul. Într-atât de mult, încât o cântă, binevoiți să ascultați „Domates, biber, patlican” („roșii, ardei, vânătă”), cum sună un hit al unui foarte popular star local, rockerul Barış Manço. Ca să vedeți ce interesantă e povestea numelui său: i s-a spus la naștere Tosun Yusuf Mehmet Barış Manço, unde ultimul era numele de familie, penultimul – un prenume care înseamnă Pace, pe turcește (pe fratele său mai mare, născut pe vremea conflagrației mondiale, l-a chemat Savaş, adică Război!), primele două însemnau pur și simplu Yusuf cel voinic, așa cum era poreclit defunctul său unchi.
Turcii și-au introdus mâncarea și-n pilde populare, ziceri de înțelepciune la care ader cu entuziasm. Fiindcă, aflați de la ei, pâinea e plămadă a vieții, iar dacă vrei ca un om să muncească bine, hrănește-l bine. Așa ajungem încet-încet, căci unde-i graba în lumea orientală?, la pide, un fel de mâncare socotit „pizza turcească”, deși n-aș intra în discuția „care a apărut primul”.
Pide își trage sevele din regiunea turcească învecinată cu Marea Neagră, dar nu atentează la pilaful cu hamsii, se mulțumește cu ce are la îndemână, cârnat turcesc, ouă cu brânză de oaie, spanac cu brânză.
Pide e și cu carne, și cu umplutură pe gustul ovo-lacto-vegetarienilor. Aluatul, cu toată simpatia pentru pizza, e diferit, mai bogat, iar umplutura e versatilă, frecvent fiind întâlnită sub formă de ceapă, usturoi, roșii sau ardei, dar limita e cerul sau, mai bine zis, pământul care ne dă roade. Bărcuța se face la cuptor, dacă se poate, unul ca pe malurile Bosforului, ca să nu dea diferență. Pide e gustare, dar poate fi și fel principal de mâncare.
E bună și stradal, și la local. E „Kiymali kașarli pide” – pide tucească cu carne de vită și cașcaval, un platou sănătos, date fiind proporțiile, și sățios, date fiind proprietățile ingredientelor. La Yusuf Kepab, unde am hăpăit acest preparat, pe care l-am acompaniat cu un pahar răcoros de ayran cu gust și consistență originale, în secțiunea de meniu zisă „pide ve lahmacun”, mai găsiți bărcuțe umplute cu ciuperci și cașcaval, cu aceleași ingrediente plus ardei, cu döner de pui, de vită sau cu cârnat.
Am pomenit de restaurantul cu specific turcesc Yusuf Kebap nu doar pentru a vă ajuta să identificați locul în care m-am desfătat culinar, ci și pentru că are mai multe atribute pe care le apreciez: e nou; e în drum spre casă (sau spre serviciu, depinde de momentul zilei la care ne referim); e plin de personal serviabil și sobru; are și mușterii din Turcia – pentru mine, când merg la un restaurant străin din orice oraș, e reconfortant să constat că și cei din țara de proveniență îl frecventează. Bun-bun! Aferim!
Text de Horia Ghibuțiu
