Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/03/2023
Muzică / Depeche Mode

Recenzie Depeche Mode – Memento Mori

Valentin Moraru De Valentin Moraru
Comentarii Recenzie Depeche Mode – Memento Mori Share Recenzie Depeche Mode – Memento Mori
Recenzie Depeche Mode – Memento Mori


Întoarcerea cubului Borg

Era o vreme când Depeche Mode lansa albume solide din toate punctele de vedere. Linii melodice, versuri, interpretare, producție și toate celelalte ingrediente ale creației muzicale duceau la formarea unui tot unitar, un bloc solid, ca un cub. Mare și negru, desigur. Toate albumele trupei, de la Some Great Reward și până la Ultra (hai, poate și Exciter), se prezintă astfel. Dar de atunci a trecut mai mult timp decât ne place să credem, iar cutreierările formației britanice prin universul muzicii electronice nu au mai avut ca rezultat un produs atât de puternic, cu proprietăți, aspect și consistență monolitică. E ca și cum după decenii de perfecționare și asimilare de noi elemente și experiențe, cubul Borg s-a întors. Pentru că Memento Mori nu e un album pe care îl asculți tu, ci te asimilează el.

În primul rând, despre titlul materialului se poate spune că a pornit ca o glumă – în stilul pesimist incurabil și suferind perpetuu clasic DM, dar apoi a sfârșit prin a descrie perfect starea de spirit și realitatea formației, după trecerea în neființă anul trecut a membrului fondator Andrew Fletcher. Iar asta se observă peste tot: în versuri, în muzică, în atmosferă.

Copertă neagră, coroane de flori, doliu și totuși melodii încărcate nu doar de tristețe și sensibilitate, ci și de conotații mai degrabă pozitive, în contrast cu „pachetul”. Melancolice, i-au spus Gahan și Gore prin interviurile de promovare. Muzica încărcată de sensibilitate nu e o noutate în creația Depeche Mode, dimpotrivă. Dar pe Memento Mori se simte o schimbare de atitudine, de modus operandi.

Aceasta este reprezentată de faptul că Martin Gore nu a mai fost singur când și-a transpus idelie și sentimentele în note și versuri. Nu se știe de ce, însă Gore a făcut compromisul de a nu mai semna de unul singur piesele, ci alături de un alt muzician, Richard Butler (de la Psychedelic Furs). Și alături de Dave Gahan, care astfel bifează trei contribuții (realizate în tandem).

Instrumentația pieselor este simplă și eficientă, iar dacă albumul ar trebui descris printr-un singur cuvânt, atunci acesta ar fi „curat”. Sunetele inutile, atât de prezente pe cele mai recente albume ale trupei, pe MM nu mai există. Poate doar pe alocuri, dar contribuie la textura pieselor fără să le încarce inutil. Materialul este „decluttered” – extrem de ordonat și curat – se vede că s-a ocupat o femeie să-i facă lui Gore curat în studio. Este vorba despre Marta Salogni, producător muzical și artistă în ale mixării.

Apoi, la coeziunea și calitatea generală a materialului contribuie și lipsa de excese vocale ale solistului Dave Gahan, care pare a fi făcut și el un compromis și a renunțat să abordeze un registru care nu îi este neapărat potrivit.

Întreg conținutul este atent procesat și niciodată în exces. Arhitectura electronică se înfățișează în toată măreția ei, atent măsurată și fără încărcături inutile sau alte lucruri nelalocul lor. Ritmul albmului este unul mai degrabă liniar, dar asta nu e neapărat ceva de rău. Se scurg una după alta piese bune, mai niciuna bună de dat la radio, dar din nou, iarăși nu e ceva de rău!

Îmi aduc aminte de Black Celebration, care la fel, e un mare monolit format din piese una și una. Am încercat să nu fac nicio comparație sau referire la albume mai vechi, dar uite că n-am reușit.

În fine, să parcurgem piesele, să vedem despre ce e vorba în Memento Mori.

Pregătirea pentru absorbție începe de la prima piesă, Borg-ul anunțând cine e șeful în Univers: „Don’t play with my world, don’t mess with my mind, don’t question my spacetime, my cosmos is mine”. O piesă ciudată prin textură, ritmul extrem de lent, dar poate bună pentru deschiderea unui album. Și a concertelor, căci e mai mult vorbită și le dă timpul necesar veteranilor să-și intre în starea de scenă.

A doua piesă, Wagging Tongue, scrisă de Gore alături de Gahan, este prima melodie de mare efect de pe album. Aproape dansantă, ceea ce nu se poate spune despre multe piese de pe MM. Îi ia un minut bun pentru a „decola”, dar când o face, chiar vei dansa.

Vei continua să dansezi pe Ghosts Again, cea mai poppy piesă de pe album, o excelentă alegere pentru primul extras pe single. Cunoscută deja publicului, melodia a prins, fiind o clasică Depeche Mode în devenire.

De la a patra piesă, Don’t Say You Love Me, lucrurile devin din ce în ce mai serioase. Dansul se termină, rămâne doar ascultatul atent. Și cam așa rămâne până la sfârșitul albumului. Pe această piesă iese la iveală experiența pe care formația și-a cultivat-o în arta amestecării elementelor bluesy cu textura electro, un mix greu de întâlnit și practic imposibil de egalat la acest nivel. Interpretarea solistului Gahan este ireproșabilă și extrem de emoțională.

Următoarea melodie, My Favourite Stranger, e un fel de Soft Touch/ Raw Nerve sau So Much Love al albumului, adică acel gen de piesă de pe ultimele albume DM care se vrea săltăreață, cu aspect industrial și pare să se tot copieze pe sine, ceea ce în viziunea mea e mai degrabă un punct slab. Mai ales că track-ul pare și să aibă o greșeală, niște voci uitate cumva pe fundal (1:13-1:21). Poate au fost lăsate intenționat, poate nu.

Dacă sunetele în cauză au rămas acolo, de vină e master inginerul Matt Colton, care pe lângă această producție Depeche Mode a finalizat materiale semnate Muse, Coldplay, George Michael, Gary Numan, Peter Gabriel și Erasure, printre alții.

Soul With Me e o baladă marca Martin Gore și se prezintă ca o mult așteptată reușită. După trei albume în care nicio piesă interpretată de Gore nu a strălucit precum cele de odinioară, acum avem parte de o minunăție de melodie, de nivel cel puțin similar celor două de pe albumul Playing the Angel. Doar că pe Memento Mori, Gore are doar o piesă pe care o cântă singur.

Următoarea melodie se numește Caroline’s Monkey. Fac aici o paranteză și vă mărturisesc faptul că atunci când am văzut lista pieselor de pe album, am crezut că e o poantă și că cineva l-a rugat pe chatGPT să facă el o listă, iar AI-ul a luat cuvinte din titluri și versuri DM, le-a pus cap la cap și a făcut-o. Dar iată că a fost pe bune și aici închei paranteza. Și opinez că „Maimuța” e una dintre cele mai bune melodii de pe album. Are ritm, vocea e mieroasă și împinsă în față exact atât cât trebuie, elementele componente ale piesei sunt extrem de bine legate, iar backing vocals-ul lui Martin, ca de obicei, de-a dreptul angelic.

Ajungem la piesa a opta, Before We Drown, o melodie compusă de Gahan alături de Peter Gordeno și Christian Eigner (muzicienii care întregesc ansamblul pe scena de concert a trupei). O melodie lentă, dar bine ritmată, cu un refren de cinci stele și un post-refren pe măsură: „First we stand up, then we fall down / We have to move forward, before we drown / We drown / …We drown / We drown / We drown”.

Dacă până acum doar ce am intrat în pâine, de aici încolo observăm cum se îngroașă de tot coaja. People are Good, o melodie din acelea care le credeam botezate de chatGPT, e posibil cea mai bună de pe Memento Mori. Ritm, orchestrație, interpretare vocală, atmosferă, producție, versuri, mesaj, People are Good le are pe toate. „People are good / Keep fooling yourself” sunt vorbele care îți rămân în minte.

Urmează Always You, genul de melodie, dacă nu excelentă, cel puțin bună, care se vede că a fost muncită, bine șlefuită, dar pe care nu o va ține minte nimeni după un timp. Cu toate acestea, este o realizare notabilă. Doar dacă lumea asta ar fi altfel și la radio s-ar da și balade electro… Poate într-o altă galaxie, cine știe.

Penultima piesă de pe Memento Mori, Never Let Me Go, e din nou o demonstrație de forță, însă într-un cu totul alt spectru. Are chitară cât pentru tot albumul. Începe ca o piesă The Cure și continuă ca un New Order, dar e mai bună, e Depeche Mode, ha! Are clar potențial de single și cu o minimă editare se poate face și radio friendly. Poate fi și șlefuită mai mult, de către alți producători, DJ sau oameni cu idei bune.

Memento Mori se încheie cu piesa Speak to Me. O baladă cum Depeche Mode n-a mai scos de câteva decenii. La realizarea ei a contribuit o echipă formată din Dave Gahan, Christian Eigner, producătorul James Ford și Marta Salogni. Își merită creditele cu prisosință, căci au făcut o lucrare de mare efect. Finalul super-electronicizat este absolut fabulos, ca o ploaie de meteoriți, ca un zgomot de motoare de navă spațială care accelerează spre un punct anume din Univers. Pleacă cubul Borg și nu se știe nici când și nici dacă se mai întoarce. Eu unul cred că a asimilat tot ce putea de pe această lume, dar cine știe ce surprize ne rezervă viitorul…

În încheiere, câteva lucruri ar mai fi de spus despre Memento Mori. După mai multe ascultări, pare că e un pic prea lung, poate și diluat pe alocuri. Poate un album cu 9-10 piese ar fi fost mai indicat în locul unuia cu 12. Până la urmă un vinil are două fețe, nu trei… Dar cum am arătat mai sus, melodiile care au ajuns pe album curg atât de natural și bine legat, încât e greu de crezut că o reducție ar fi (fost) posibilă. Practic, n-ai cum să secționezi monolitul, poți să ai tu laserul de la Măgurele în loc de acul dozei de pickup.

Și, după ce îl asculți, ai șansa să-ți dai seama că borgii ăștia ți-au înlocuit simțurile cu cele mai performante cipuri și percepția asupra muzicii electronice în 2023 îți este ireversibil schimbată. Îți dai seama cât de goală de conținut și lipsită de sens e o parte atât de mare din muzica electronică actuală, încât e nevoie de acești veșnic neadaptați să vină ocazional să dea lecții. Ce să zic, mai veniți peste cinci-șase ani, vă așteptăm cu AI-ul updatat.

Recenzie Depeche Mode – Memento Mori

Track listing

1.My Cosmos Is Mine

2. Wagging Tongue

3. Ghosts Again

4. Don’t Say You Love Me

5. My Favourite Stranger

6. Soul with Me

7. Caroline’s Monkey

8. Before We Drown

9. People Are Good

10. Always You

11. Never Let Me Go

12. Speak to Me

Foto cover: Anton Corbijn

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută