Sosit-a vremea mustului în țara de oieri și ocne, cum bine zis-a Radu Anton Roman pe când n-aveam Instagram, fie iertat, că bine ne-a mai învățat.
Eram în buricul Brașovului la început de septembrie, bucuros că găsisem loc pe terasa La Ceaun, cea din piață, după doar douăzeci de minute de așteptare – îndulcită de vria șefului de unitate, dornic să fie mulțumiți și clienții așezați, și să nu li se lungească urechile celor de la coadă – și am comandat o pastramă de berbecuț cu mămăligă și mujdei.
View this post on Instagram
Avea să se vădească de o frăgezime și de o savoare de cinci stele. Dar nu pastrama e subiectul acum, ci udătura care se potrivește cel mai bine cu acest fel de mâncare: mustul.
Pastrama și mustul merg împreună precum dragostea cu căsnicia sau calul cu teleguța, dacă vă amintiți de genericul serialului cu familia Bundy. Că e pastramă de berbecuț la grătar, pastramă de oaie la ceaun, pastramă în bere la tigaie, pastramă friptă-n jar – toate se pupă cu o bărdacă de „vinum mustum”, vinul tânăr botezat așa de strămoșii noștri de viță latină, căci nu doar geții erau amatori de viticultură. Mă aștepta însă ceva drum după ospăț, așa că n-am cerut, oricum era cam devreme după gustul meu, și nici „tulburel poznaș, pișcăcios la limbă”, cum îl descria tot regretatul Radu Anton Roman, ci o coacăzată.
Dar mi-a rămas capul la licoarea sus aminitită și, cum a trecut de jumătatea lunii, am luat un litru de căpșunică de la piața volantă de pe Unirii (aștept să pășim bine-n octombrie, ca să mă aprovizionez de la Obor, acolo e treabă serioasă, și să pun sticloanțele la congelator).
Mustul e natural și artizanal. E mereu nou, deși îl întâlnim în Vechiul Testament, în hambarele pline belșug și-n teascurile care se revarsă de must. E vechi, dar e și cultură pop. E Spiderman-ul bun, înainte de a se transforma în Spiderman-ul rău, care și ăla-i bun.
E popular și încape în cântecul Mariei Tănase: „Mama mea când m-a făcut/ Butelcuţa mea/ Mi-o legat sticla de gât/ Butelcuţa mea/ Şi mi-o zis cu jurământ/ Butelcuţa mea/ Să n-o desfac de la gât/ Butelcuţa mea”.
Și e hazos ca-n sceneta intitulată Mustăria, interpretată de Marin Moraru, Dem Rădulescu şi Radu Zaharescu, la „Ora veselă” (o găsiți pe Radio Romania Cultural, de aveți, ca și mine, plăceri vinovate legate de teatrul radiofonic, la ceas de must proaspăt stors și băut dintr-o ulcică smățuită de pământ).
„Ce minunat lucru mustăriile!”, oftează Bibanu, și decide să meargă acolo cu amicul Zaharescu, fiindcă nu s-au mai văzut de anul trecut, de la pastrama aia grozavă cu must. Dar, să vedeți comedie, la Mustărie nu mai e must, dă din umeri Marinuș Moraru. „Din 50 de kg de struguri ați făcut 100 kg de must?”, se miră Dem, căruia nu-i vine să creadă ce i-au auzit urechile. Iar Moraru explică: „Păi știți ce boabe mari aveau? Uite-așa!”.
Hai noroc și sănătate!
Text de Horia Ghibuțiu
foto cover: cookingupclean.com
Citește și : Obrazul subțire cu rosé se ține
