Proiecte Maratonul Internațional Sibiu #31: Hai Edu Hârtibaciu

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu | Publicat: 28 aprilie 2022


Prin intermediul acestui proiect ne propunem să dezvoltăm un centru educational modern, bazat pe experiențe culturale care să deschidă orizonturile și apetitul elevilor spre cunoaștere (în special a istoriei locale, a activităților generatoare de plus valoare în cadrul comunităților în care trăiesc). În primă fază ne propunem amenajarea unui spațiu propice desfășurării activităților educaționale precum și crearea unei biblioteci (o mare parte dintre bibliotecile sătești au fost închise după anul 1990).

Acest proiect va fi dezvoltat, în prima fază, în satul Cașolț, localitate aparținătoare comunei Roșia, aflată în imediata vecinătate a municipiului Sibiu. În acest sens sunt necesare o serie de investiții în spațiul identificat, potrivit pentru găzduirea acestor activități și anume casa parohială ortodoxă din localitate. Spațiul nu este locuit și este pus la dispoziția organizației noastre. Deja am identificat piese de mobilier dar și o anumită cantitate de cărți, donate, cu generozitate, de către prietenii noștri, majoritatea sibieni.

Deși beneficiază de o așezare geografică benefică (între orașele Sibiu și Sighișoara), Valea Hârtibaciului a constituit, de-a lungul istoriei, o zonă relativ săracă, preponderent agricolă. Microregiunea este înțesată de biserici fortificate săsești, care dăinuie de secole. Și alte obiective cultural-turistice sunt prezente, în număr mare, aici. Din păcate, această subdezvoltare economică are printre cauze, dar și efecte, educația. În multe localități, sporul demografic este unul mulțumitor. Însă, șansele copiilor la o educație de calitate sunt limitate. La fel sunt și oportunitățile de studiu și carieră.

Fără să ne ascundem după cuvinte, trebuie spus clar faptul că majoritatea profesorilor care activează la școala gimnazială din Cașolț și la școlile din satele vecine provin din mediul urban. Aceștia fac zilnic naveta, în special din Sibiu, și sunt cumva rupți de ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a comunităților. Nu este cazul să vorbim despre expertiza educațională a acestora. După ora 12, în zilele lucrătoare, copiii sunt practic lipsiți de orice șansă de perfecționare și de participare în cadrul unor activități care să contribuie la dezvoltarea acestora. Prin acest proiect, tocmai acest vid încercăm noi să îl umplem. Să oferim o alternativă educațională fiabilă, plăcută, atragătoare prin organizarea unor cursuri interactive, excursii locale etc. prin care copiii să conștientizeze că locuiesc într-un spațiu încărcat de istorie, că în jurul lor sunt obiective cultural-turistice splendide, că pot contribui prin activitatea lor viitoare la dezvoltarea acestei zone.

Scopul asociației Hai din pantofi în bocanci este unul nepatrimonial. Până acum am desfășurat activități de ajutorare umanitară, am contribuit la îngrijirea persoanelor aflate în suferință, în special în mediul rural, am oferit ajutoare materiale copiilor, bătrânilor și multor persoane aflate în situații mai puțin fericite.

Membrii asociației au experiență în domeniul cultural și educațional fiind preocupați de dezvoltarea unei educații de calitate pentru copiii din mediul rural. În trecut, am organizat excursii de studiu pentru copii, proiecte care să ilustreze istoria locală etc. Prin prisma acestor activități am dezvoltat o serie de legături cu persoane care activează în mediile cultural-educative și care pot contribui pro bono la dezvoltarea viitoarelor proiecte. Suntem convinși că dezvoltarea acestui proiect prin implementarea ideii unui centru educațional și cultural vom atrage persoane specializate și pasionate care pot contribui la educația copiilor din comuna Roșia, indiferent de apartenența etnică.

Un alt atu îl reprezintă faptul că o parte din membrii asociației locuiesc în satul Cașolț fiind la curent cu nevoile membrilor comunității.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută