Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/04/2022
Lifestyle / Travel

„Sailing-ul este un mix între sport și vacanță” – Interviu cu Christian Simon

Vlad T. Copilu De Vlad T. Copilu
Comentarii „Sailing-ul este un mix  între sport și vacanță” – Interviu cu Christian Simon Share „Sailing-ul este un mix  între sport și vacanță” – Interviu cu Christian Simon


Probabil ați observat faptul că, în ultima perioadă, foarte mulți oameni au optat pentru un tip de vacanță care poate părea foarte scump. În realitate, lucrurile nu sunt accesibile doar pentru oamenii cu multe zerouri în cont. Ce presupune sailing-ul, căci asta este tema acestui interviu, aflăm de la Christian Simon, un mare pasionat de sailing, care, evident, este brașovean de-al nostru.

Care este povestea dumneavoastră, în ceea ce privește pasiunea pentru sailing?

Au fost două coincidențe interesante. Pe lângă faptul că eu tot timpul visam la a zbura sau naviga și știam cam tot ce se putea din domeniile acestea, la nivel de agrement, în 2006 a venit un prieten din Germania la mine si mi-a povestit cum a fost el pe un Bric german, în Marea Nordului. Vacanța pe care o câștigase a primit-o după ce fusese desemnat „cel mai bun vânzător” la firma la care lucra. Astfel, mi-a propus să ieșim pe un velier în Croația. Cu în an în urmă, în 2005, un alt prieten era în Constanța, urmând să facă școala de navigație, pentru a ieși cu șalupa pe Dunăre. M-a întrebat dacă nu vreau și eu. Și am zis clar: „hai!”. Deci, în 2006, când mi s-a propus să merg pe un velier, eu aveam deja carnet de skipper, e drept, doar pentru barcă cu motor. În 2007 am ieșit pentru prima dată pe mare, în Croația, într-o tură super frumoasă, dar lungă. În acea perioadă, încă nu știam să ne planificam zilele și milele. Imediat după ce m-am întors, am făcut restul de certificări pentru skipper pe velier și am înființat prima agenție de vacanțe pe yacht, împreună cu prietenul din Germania.

Cum ați explica sailing-ul unei persoane care nu cunoaște acest concept?

CS: Sailingul, în esență, este un mix între un sport, care poate fi single sau de echipă, și o vacanță care te duce mai aproape de natură. Dacă ne referim la vacanță pe un velier, pe lângă partea sportivă de navigație, este de fapt o plecare de la banal. Poate fi luxurios sau spartan, dar niciodată plictisitor. Vei fi tot timpul în mijlocul celui mai frumos loc. Vei fi mereu în centrul portului, cu vedere spre cetatea veche, sau în mijlocul golfului, lângă o plajă goală numai pentru tine.

Care sunt cel mai indicate locuri pentru sailing din Europa?

CS: Cele mai indicate zone sunt Dalmația, golful napoletan și Coasta Amalfitană și, bineînțeles, Grecia, care are regiuni foarte diversificate. Insulele Sporade, cele Saronice, Cicladele și Dodecanesele în Marea Egee și, în partea de vest, Insulele Ionice.

Cât de răspândit este sailing-ul în apele Mării Negre?

Asta nu știu. Noi nu navigăm aici. Ne lipsesc insulele și golfurile ferite de valuri sau vânt. După părerea noastră, Marea Neagră este o destinație de day sailing, fie cu aspect sportiv, fie la nivel de Aperol Spritz.

Este costisitor un astfel de hobby?

Deloc, îți trebuie un echipament de calitate. Este la fel ca la ski. O geacă bună sau niște papuci de yachting te țin 10 ani fără probleme, chiar dacă la achiziție sunt ușor mai scumpe. Dacă vorbim despre costuri de vacanță, acestea sunt cu 30% mai scumpe decât orice altă vacanță de calitate.

Care este destinația dvs pentru sailing în 2022?

Toate cele menționate mai sus. Nu deținem yachturi și ne închiriem ambarcațiuni în functie de clienți/grup. În funcție de buget sau alte dorințe, poate fi velier sau catamaran. La noi, fiecare vacanță este adaptată tailor-made pentru clienții noștri. Anul acesta, aparent, predomină Dalmația, având în vedere că, mai nou, avem zbor direct de la Otopeni pe Zadar și Dubrovnik. Dar și Marea Ionică este foarte cerută, mai ales că e caldă și mai târziu, în octombrie.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.