În acest an, sibienii și oaspeții burgului au putut să admire frumusețea Văii Hârtibaciului și să se bucure de călătorii cu Mocănița.
Mocănița Văii Hârtibaciului a încheiat sezonul 2021 și s-a retras în depou.
“Urmează o perioadă de schimbări la noi, motiv pentru care, deși cererea este încă mare, am decis să punem pauză curselor turistice pe perioada iernii. Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați vizitat în acest an și vă așteptăm anul viitor cu câteva surprize”, spun reprezentanții Asociației Prietenii Mocaniței.
Asociația „Prietenii Mocăniței” a fost înființată în anul 2009, având ca scop reluarea curselor mocăniței, de a conserva şi restaura căile ferate înguste din podișul Hârtibaciului, respectiv Sibiu-Agnita şi Cornăţel-Vurpăr, linii aflate în prezent în concesiunea asociației. Începând cu anul 2015 Asociația şi-a concentrat eforturile pe sectorul de linie cuprins între stațiile Cornățel și Hosman, pe care I-a reparat şi pe care a pus în circulaţie, ocazional.




