O nemțoaică, o româncă și o unguroaică aveau fiecare câte o cârciumă în orășelul de munte în care locuiau. Pentru a liniști pe toată lumea, enumerarea lor s-a făcut în ordine alfabetică.
Oare vreau să spun o poveste sau un banc? O astfel de introducere este valabilă pentru oricare dintre variante, doar că e o revistă serioasă (n.r. articolul a apărut și în ediția tipărită) și ar fi cazul să tratez lucrurile cu mai multă responsabilitate și eu. Pe de altă parte, puțin umor face bine la cap, așa că voi continua.
O nemțoaică, o româncă și o unguroaică trăiau într-un orășel numit și Capitala Verde. O armată de creaturi ciudate, nici vii, nici moarte, bântuia lumea și ajunsese și în localitatea asta de la poalele unui munte mai mic. Oamenii erau speriați și nu prea ieșeau din case. Era un fel de război cu un inamic invizibil și toată lumea era în alertă.
Spunem în permanență povești și suntem tentați să credem în ele. Vă spun acum de ce e păgubos să luăm de bune toate narațiunile pe care le produce creierul nostru. Dacă ar fi să analizăm numai povestea de mai sus, putem observa cum ne duce gândul chiar mai departe și începem să facem speculații funcție de toate ideile preconcepute pe care le avem în cap: nemțoaica ar trebui să fie lipsită de imaginație, românca șmecheră și unguroaica încăpățânată. Dar e doar o poveste care nu are legătură cu realitatea.
Cele trei femei, care fac parte din Breasla Cârciumarilor Brașoveni, sunt prietenele mele și eroinele jurnalului de luna aceasta. Voi încerca să vă vorbesc despre fiecare, în ordinea în care le-am și cunoscut, culmea!, aceeași cu cea din prima propoziție.
Voi face asta nu înainte de a mai sublinia ceva în legătură cu povestea pe care am început să v-o spun. Nu există niciun război. Nici măcar unul al autorităților împotriva Breslei Cârciumarilor. Au fost foarte multe controale, e adevărat, atât de multe încât proprietarii de restaurante sau cafenele au ajuns să-și pună panglici albe pentru a semnaliza de câte ori i-au călcat autoritățile. Se înțelege că este nevoie să fie supravegheat mersul bun al lucrurilor, dar când au început să vină și de câteva ori pe zi în același loc, cârciumarii s-au cam enervat. Controlăm, controlăm, dar cu ce scop? La ce ajută? Lucrurile s-au mai liniștit, dar încă mai sunt tot felul de prevederi absurde de abrogat, cum ar fi purtatul mănușilor de către ospătari.
Tot o poveste și asta.
Oana Coantă Foto: Horia Petrașcu
Oana (Bistro de l’Arte) zice așa: ”Omul are reflexul să se spele pe mâini pentru că simte că e murdar. Pe mănuși nu te speli, nici pe șosete, prezervativ sau chiloți. Mâinile transpiră grav în mănuși. Acolo dospesc nenorociri. Inclusiv boli de piele. Dacă ți-au transpirat mâinile șansele să pui unele noi imediat sunt ZERO. Dacă iei mănuși mai mari, le scapi în tocana omului. Dacă nu le dai jos și le dezinfectezi, se topesc.”
La întâlnirea Breslei Cârciumarilor cu Ministrul Sănătății de pe 16 iulie s-a vorbit și despre mănuși. La discuție au fost doar nemțoaica și cu românca, dar s-a ținut pe terasă la unguroaică. Nimeni nu a fost rănit după întrevedere, dar nici nu s-a schimbat ceva.
Breasla Cârciumarilor Brașoveni s-a întâlnit cu ministrul sănătății, domnul Nelu Tătaru
NEMȚOAICA ESTE PIA KRAUSS. S-a născut în Germania și locuiește aici din 1999 pentru că așa vrea ea și pentru că-i place.
A fost visul ei mereu să aibă un restaurant și a deschis Next Door în septembrie anul trecut. Ne știm de 20 de ani imediat. Evident că o vizitez des. Ultima dată am mâncat camembert pane cu dulceață de coacăze și de ardei iute și cu cartofi dulci prăjiți.
Două prietene: Antoneta Galeș și Pia Krauss
Deseori iau un burger Next Door pe care îl prefer naked, adică fără chiflă. Știu, e pierderea mea, dar așa pot să-mi dau voie să mănânc și chipsurile de cartofi cu care vine. Pia este vegetariană, așa că e preocupată să inventeze deseori câte o salată mai specială, cea care îmi place mie este cea cu brânză la grătar.
ROMÂNCA ESTE OANA COANTĂ și care a deschis de aproape 20 de ani Bistro de l’Arte.
E decisă să facă tot ce poate să-l țină deschis în continuare. La Oana am mâncat midii ultima dată, adică acum vreo săptămână. Nu e ceea ce vă imaginați, erau midii de la noi, aduse de la Dunăre. Cred că-mi place foarte mult la Oana că mereu are surprize. Te trezești că are tot felul de chestii pe lista de pe tabla de afară. Cum ar fi lușcoș, bundas kenyer sau țușpais. În legătură cu primele două a primit reclamații de la unii că nu-s cuvinte românești. Probabil că nu erau din oraș, noi suntem bine, așa amestecați cum suntem. Dacă ar fi să zic ceva de pe meniu, aș menționa chifteaua de dovlecel cu sos de iaurt. M-am rugat de Oana să n-o scoată, era în meniul sezonier. Nu știu dacă pe mine m-a ascultat, dar chifteaua e acolo.
Oana Coantă. Foto: Matei Buta
Tot o rețetă de chiftea a Oanei, de data asta chiftea din piept de rață, cu sos de mere cu șofran, rețetă de prin Făgăraș, la origine din carne de porc, apare și în colecția de rețete de la Romanias Greatest Chefs, pe care o poți descărca gratuit de pe Restograf. Rețetele au fost publicate și pentru a strânge bani pentru Asociația Dăruiește Viață.
Bistro de l’Arte: Cremșnit de casă cu frișcă bună și fistic prăjit
Emese Gabor și Oana Coantă
UNGUROAICA ESTE EMESE GABOR și are Pilvax.
Acolo nu mă pot abține să nu mănânc măduvă de vită cu pâine prăjită. Da, chiar și vara. Da, știu că e o mâncare grea. Da, și ultima dată aproape că era să pocnesc de cât am mâncat. Am supraviețuit.
Emese a schimbat recent descrierea de pe firma restaurantului. A înlocuit ”unguresc” cu ”transilvănean” și pentru claritate, multe rețete sunt zonale, dar și pentru că sunt prea mulți care comentează. Îmi place mult și spanacul pe care îl are restaurantul în meniu și pe care, când mai pot, îl mănânc după măduvă.
Pilvax: Tocană de burtă
Mă întorc la modul în care ne spunem povești în cap. Agresivitatea vine și din discursul pe care îl generăm, inclusiv în capul nostru. Dacă folosim ”război”, normal că ne vom gândi la luptă și la inamic. Vom sta la pândă.
Există oameni care se află în război cu virusul. Se gândesc mereu că urmează să fie atacați.
Există alții care se află în război cu conspirațiile. Și ei sunt pregătiți.
Despre cea de a doua categorie mă abțin, sunt deja pierduți într-o narațiune care îi afectează peste măsură. Trebuie să te poți pune puțin la îndoială pentru a putea lăsa loc altor convingeri.
Pentru prima categorie recomand în continuare măsurile de igienă și de control al contactului. Și mai mult calm. Pentru a fi război cu adevărat, ar trebui să existe o intenție. Iar virusul nu are. Nici natura. S-a întâmplat să existe acest virus. S-a întâmplat să vină peste noi. Poate că această întâmplare este cel mai înspăimântător lucru.
Revin la întrebarea cea mai importantă:
CE POT FACE ÎN CONDIȚIILE DATE?
Dacă ar fi să acceptăm că e o luptă, aceea ar fi să ne susținem. Poate că ai un loc unde-ți plăcea să mergi. Încearcă să comanzi de acolo, dacă ți-e teamă să te duci. Vezi ce poți face să susții locurile care-ți sunt dragi.
Text de Antoneta Galeș.
Foto: Catalin Neacsea
Antoneta Galeș s-a născut și trăiește la Brașov. Este trainer, coach, art-terapeut Phronetik și autor de romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott. ”Iarna crimelor perfecte” este cel de al șaselea roman al ei, apărut în decembrie 2019 la editura Tritonic. Acțiunea acestuia se petrece exclusiv la Brașov.
