Căldura înmoaie asfaltul de pe Schitu Măgureanu și Știrbei Vodă, unde mașinile se bulucesc la semafoare iar claxoanele izbucnesc nervoase, în cor. De cum intri în Cișmigiu, zarva se subțiază, oamenii, refugiați sub umbrele copacilor vorbesc în șoaptă, ca-ntr-o biserică. E lume puțină pe alei. Pe o băncuță, două cucoane se uită lung după o pereche cu o fetiță care se plimbă agale. Mama – tânără, blondă, îmbrăcată lejer. Tatăl – grizonat, la cămasă cu guler înalt. Fetița, blondă și buclată, se smiorcăie că vrea să vadă cuștile cu păuni.
– De, cuscră – zice una dintre cucoane după ce cuplul cu fetița blondă s-a îndepărtat – așa e când faci copii la bătrânețe, sunt mai nervoși.
Pe o pajiște, câțiva liceeni stau în cerc și discută zgomotos. La un moment dat, una dintre fete țipă veselă:
– Aaa, gata, îmbrățișare de gruuup.
Un domn în vârstă, care-și plimbă câinele bondoc și-l bombăne nervos, ridică privirea către gașca de adolescenți și îi mustră din mers:
– Mă, copii, terminați cu îmbrățișările, n-ați auzit de distanțare socială?!
Pe Aleea Lebedelor, el și ea se uită la iazul în jurul căruia sunt adunate lebedele negre.
– Da, mă, zice ea, mi-am adus aminte. Sunt monogame. Uite-le cum stau. Două câte două. Lebădă lângă lebădoi. Uite, ăla o tot cheamă pe ea pe lac și ea nimic.
– Pare supărată, mormăie el. De la ce crezi că s-au luat?
– Eu știu, poate el o fi fost la mare fără ea, zice tipa, și-l privește cu subînțeles.
– Păi dacă ea nu și-a putut lua liber, ce să facă bietul băiat, răspunde el, și încep să râdă amândoi, apoi se pupă. Etc.
