E 2020. Nici nu mai țin minte când am văzut ultima dată pe cineva care să mai citească în metrou un ziar.
Și, dacă aș vedea, probabil m-aș mira. La fel, e un lucru rar să faci azi eye contact cu cineva în metrou. Văd din ce în ce mai mulți oameni vorbindu-le telefoanelor din mâini, zâmbindu-le, încruntându-se la ele. E 2020.
În ultimele două luni am observat, pe furiș, firește – că să nu par ciudat – câțiva ciudați, puțini la număr, care încă mai citesc cărți în metrou.
Nu știu cât va mai dura asta, așa că-i trec aici, dedesubt, că să nu-i uit pe acești ultimi mohicani.
Sapiens, Yuval Noah Harari – o fată subțire, cu ochelari care-i ascund jumătate de chip;
William Faulkner, Cătunul – o tânără doamnă cu fes roșu;
Svetlana Aleksievici, Vremuri second-hand – o fată blondă cu palton roșu care zâmbește larg în timp ce citește;
Agnes Martin – Lugand, Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea – o doamnă serioasă care citește dar nu bea cafea și despre care nu poți spune clar dacă e fericită sau nu;
Ray Bradbury, Fahrenheit 451 – o fată blondă, cu blugii rupți;
Eugène Sue, Misterele Parisului – o fată scundă, cu geaca de fâș și un breloc-minion la rucsac;
Arthur Conan Doyle, Întoarcerea lui Sherlock Holmes – un băiat scund cu hanorac gri, așezat la câteva scaune de fata care citește misterele Parisului;
Irina Binder, Până la sfârșit – o fată cu figură blândă, ochelari negri, palton alb și-o geantă verde;
Sierra Simone, Gustul păcatului – o fată cu ochelari mari, cu multe dioptrii, care continua să citească din mers după ce a ieșit din metrou. Etc.
#bucharestoffline cu George Mihalcea, un bucureştean devenit dintr-un ploieştean, jurnalist de radio de 17 ani, cu 15 ani de Radio Guerrilla, convertit recent la Smart Radio, jurnalist de film la cinemap.ro, autor de proză scurtă la editura Trei, care iubeşte Bucureştiul – vorba lui Caragiale – cum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
