De Sara Bianca
Bistrița este a doua locație unde a fost expusă rochia purtată de Miss World 2015 la încoronare. Cea care a dat viață acestei ținute este creatoarea de modă Tina Olari din Bistrița, care este mutată de ani buni în Bacelona.
Rochia a fost purtată de modelul spaniol Mireia Lalaguna. Este pentru prima dată când un model din Spania reușește o asemenea performanță la un concurs de frumusețe de o așa amploare.
Piesa vestimentară a fost expusă prima dată la Milano, în cadrul unui eveniment de fashion, la care a fost invitată Tina Olari.
Designerul a decis ca rochia să ajungă în România, tocmai la Bistrița, orașul său natal. Rochia albastră cu paiete și broderie a fost expusă în cadrul evenimentului Atipic Beauty, un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități.
Ținuta era cât pe ce să nu ajungă la timp la Bistrița, designerul uitând rochia la Barcelona.Preț de câteva ore rochia s-a aflat în holul Hotelului Metropolis, care a și găzduit evenimentul Atipic Beauty.
Zeci de bistrițeni s-au fotografiat cu ținuta, care a fost atent păzită de două gărzi de corp. Asta pentru că există un singur exemplar al acestei rochii, iar ținuta trebuie să ajungă la modelul spaniol care a câștigat Miss World 2015, pentru întâlnirea cu regina Spaniei, dar și pentru celelalte evenimente la care va participa, până la încoronarea Miss World 2016.
Piesa vestimentară va ajunge anul viitor într-un muzeu din Spania. Designerul bistrițean a ales să doneze această rochie prețioasă, pe care a realizat-o în două săptămâni.





