Mihail Vakulovski

Am ieşit peste două staţii şi ăsta tot teroriza nemţii tineri, clefăind sandvişu’ şi mutîndu-se de la unii la alţii (n-a intervenit absolut nimeni, iar tramvaiul era plin de nemţi tineri şi puternici)…

Întîlnirile cu oamenii la care ai ţinut în adolescenţă uneori te cam… pun pe gînduri (de aceea deocamdată nu îndrăznesc să recitesc cărţile care cîndva m-au vrăjit).

La Casa Studenţilor, unde mă duc la Cinematecă, povesteşte Cătălin, la veceul bărbaţilor becul e tot timpul ars, nu e – absolut niciodată – nici hîrtie igienică, nici săpun, şi pute îngrozitor, aşa că o dată m-am dus la veceu la femei.

Fiind la casă, la librărie, o fetiţă a exclamat: „Vai, Daniil Harms! Ce faaaain!”. „De unde-l ştii?” „Am analizat o povestire la şcoală!” Şi a început să povestească proza în care odată un leu, o girafă, un cerb, un struț, un elan, un cal sălbatic și un cîine au început să se certe, fiecare dintre ei susţinînd că el aleargă cel mai repede – şi cum au desenat după ce au citit textul.

Lupta dintre generații nu e o invenție artistică, din păcate. Dar cînd vezi cum oamenii din generații diferite se susțin și se ajută ți se bucură sufletul. Nu știu cum o fi istoria Facultății de Litere de la Universitatea Transilvania Brașov din interior, dar povestea filologiei brașovene văzută din afară e tare frumoasă.