Fiind la casă, la librărie, o fetiţă a exclamat: „Vai, Daniil Harms! Ce faaaain!”. „De unde-l ştii?” „Am analizat o povestire la şcoală!” Şi a început să povestească proza în care odată un leu, o girafă, un cerb, un struț, un elan, un cal sălbatic și un cîine au început să se certe, fiecare dintre ei susţinînd că el aleargă cel mai repede – şi cum au desenat după ce au citit textul. Povestea cu atîta entuziasm, că mamă-sa a zis că-i cumpără cartea. Extrem de bucuros de descoperirea că şi-n România copiii îl iubesc pe Harms, le-am povestit despre biografia scriitorului rus, d/e soarta şi opera lui şi i-am zis fetiţei că are o profesoară foarte deşteaptă. Cu toţi ciudaţii şi supăraţii din librărie, după vinerea cărţilor, cînd am muncit pînă la 21:30 + la serv & sîmbătă, şi duminică, iar luni – de la ora 7, faza asta mi-a luat oboseala ca cu mîna. Dar cînd să facem schimb de casă, ne lipseau 134,70RON. Am căutat bonul cu problemă şi mi-am dat seama că exact bonul părinţilor fetiţei e buba. Dar nu m-am supărat deloc, am plătit diferenţa asta şi am plecat spre casă plin de energie.
PS1: Pe drum mi-am amintit că soţia a predat exact proza asta la şcoală, apoi am publicat la Tiuk desene de-ale „copiilor” ei…
PS2: Ajuns acasă, m-a sunat un coleg, să-mi spună că oamenii ăia s-au întors să le strornăm o carte şi că şi-a dat seama că-i bonul cu pricina şi au verificat şi aşa era…
