E minunat să ai prieteni fotografi. Înveți multe lucruri. Despre lumină și culoare. Despre încadrare. Despre luft. Despre umbre. Despre ora de aur căruia francezii îi spun atât de frumos: entre chien et loup. Despre miracolele Photoshop-ului. Și despre colțurile tainice din București.
Dar se întâmplă ca într-o zi, când tu ești la cumpărături de instalații sanitare după 3 luni de renovare, ca unul dintre prietenii fotografi să te sune:
- Unde ești, bro?!
- Uite, la Dedeman, caut de-o oră un cap de duș de nu știu ce diametru…
- Așa, că ziceai că ai drum încolo. Băi, te rog, dacă tot ești acolo, ia-mi și mie o seceră, să-ți dea Dumnezeu sănătate.
- O seceră?!
- Da, mă, e pentru un shooting, nu fi pufi. Îmi trebuie mâine neapărat și eu sunt blocat la un event. Te cinstesc.
- Bine, maestre, o seceră. Ai preferințe? Sunt pe culori, pe mărimi?
- O seceră e o seceră, n-are a face.
Și, după încă o jumătate de căutări zadarnice ale unui cap de duș cu nu știu ce diametru, întrebi politicos unde sunt secerile, iei una- o seceră e o seceră, așa e – și te așezi frumos la rând la casă. Printre bărbați împingând cărucioare pline de fainață, țevi și ciment și femei uitându-se indecise la veiozele din mână.
Și, când să scoți cardul, doamna de la casă cântărește nițel secera în mână și ridică ochii la tine:
- Oho, una d-asta mi-ar trebui și mie! Da’ cine v-a supărat?
- E pentru o ședința foto, doamnă.
- Păi și ciocanul?
- Ciocanul nu mai e în poveste. S-a speriat de tăișul ei și-a fugit. Știți cum e.
- E, nu mai e nici secera și nu mai e nici ciocanu’ ce erau odată…Etc.
#bucharestoffline cu George Mihalcea, un bucureştean devenit dintr-un ploieştean, jurnalist de radio de 17 ani, cu 15 ani de Radio Guerrilla, convertit recent la Smart Radio, jurnalist de film la cinemap.ro, autor de proză scurtă la editura Trei, care iubeşte Bucureştiul – vorba lui Caragiale – cum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
