Zece „pume” din Sibiu luptă pentru medalii la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF 2026

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu | Publicat: 27 septembrie 2026


Clubul Sportiv PUMA Sibiu va participa cu 10 sportivi, doi antrenori și un arbitru la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF, competiție care se desfășoară la Benidorm, în Spania, până pe 4 octombrie.

Sibienii vor concura atât la juniori și prejuniori, cât și la seniori, având în palmares titluri de campioni naționali, balcanici, europeni și mondiali. Printre cei mai titrați sportivi ai lotului se numără Maria Zăgan, campioană mondială la sărituri, Antonia Todor, vicecampioană mondială, și Ricardo Daniel Toncean, campion european.

Lor li se alătură Daniela Cândea, Paul Haralambie Todor, Cezar Orgeșan, Ștefania Vacariu, Teodora Popa, Oana Maria Oltean și George Lucian Radu.

„Toți cei 10 au în comun nu doar dorința de a câștiga, ci și disciplina, seriozitatea și sutele de ore petrecute în sala de antrenament”, remarcă Alin Lazurca, președintele clubului.

La ediția din acest an sunt așteptate 154 de echipe și peste 2.200 de sportivi în probele individuale. Reprezentanții Clubului Sportiv PUMA Sibiu spun că obiectivul este obținerea unui număr cât mai mare de medalii pentru oraș și județ.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută