Start la înscrieri pentru Maratonul Internațional Sibiu 2027

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu | Publicat: 26 octombrie 2026


Înscrierile pentru cea de-a 16-a ediție a Maratonului Internațional Sibiu, programată în perioada 29-30 mai 2027, au fost deschise.

Ediția de anul viitor se va desfășura sub sloganul „MI-S tot ce am mai bun” și va reuni alergători profesioniști și amatori, dar și copii și adolescenți.

Cursele pentru adulți și adolescenți vor avea loc sâmbătă, 29 mai, participanții putând alege dintre probele de maraton (42 km), semimaraton (21 km), TeamRun – ștafetă 4 × 5 km, cursa de 10 km, crosul de 5 km și proba de mers „Pași pentru oraș” (3,35 km). Adolescenții cu vârste între 13 și 17 ani vor putea participa și la Teen Race, o cursă de 3,35 km.

Duminică, 30 mai, vor avea loc cursele dedicate copiilor, cu distanțe cuprinse între 500 și 1.200 de metri, în funcție de categoria de vârstă. Participanții se pot înscrie până pe 3 mai, pe site-ul oficial maratonsibiu.ro.

La ediția din 2026, evenimentul a înregistrat un record de 10.845 de participanți, iar suma strânsă a ajuns la 1.564.673 de lei. Banii au fost direcționați către 48 de proiecte comunitare din domenii precum educația, sănătatea, incluziunea socială, cultura și sportul.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută