Theodora Todoran, o tânără de 19 ani din Sibiu, a transformat pasiunea pentru public speaking într-o performanță internațională: locul al II-lea în finala competiției organizate de English-Speaking Union la Londra.
Dar poate cea mai interesantă parte a poveștii sale nu este medalia de argint, ci alegerea făcută după această experiență: performanța obținută i-ar fi putut deschide drumul către o universitate din străinătate, însă Theodora a ales să studieze Psihologia în România.
Despre puterea cuvintelor, despre oamenii care au format-o și despre felul în care își construiește propriul drum am vorbit în interviul de față.
Public speaking-ul pare să ceară exact opusul ritmului în care comunicăm astăzi: răbdare, atenție și prezență. Ce te atrage la această formă de exprimare într-o lume dominată de scroll, algoritmi și inteligență artificială?
Un motor AI va încerca mereu să îţi spună exact ceea ce vrei să auzi. Pentru mine, vorbitul în public este despre gândirea critică, despre întrebări şi adevăruri inconfortabile. Sunt de părere că un discurs bun începe acolo unde se termină un monolog.
Poate tocmai de aceea mă atrage zona aceasta – îmi place ideea că un discurs nu are scopul de a-ţi confirma convingerile, ci de a te face să pleci acasă cu întrebări mai complexe.
În competiția de la Londra ai ales să vorbești despre România nu prin sloganuri, ci prin povești. Care sunt acele povești despre cultura, istoria și valorile noastre pe care ai simțit că publicul trebuia să le audă?
Emil Cioran a fost una dintre figurile care mi-au influenţat cel mai mult discursul din semifinala internaţională, dar şi modul în care gândesc, nu doar prin concluziile la care a ajuns, ci şi prin curajul lui de a le pune la îndoială.
Când vorbim de istorie, am pus un accent deosebit pe tranziţia României spre democraţie şi tratamentul prizonierilor din închisorile comuniste, pentru că mi s-a părut deosebit de important să ofer publicului o imagine a României construită prin poveştile oamenilor care au luptat pentru libertatea de a gândi şi de a vorbi.
Există tendința de a privi performanța ca pe o reușită individuală. Dar, de cele mai multe ori, în spatele fiecărui câștigător există oameni care au avut răbdare să-l formeze. Cine sunt cei fără de care această medalie de argint n-ar fi existat?
Cu o săptămână înainte de etapa naţională a concursului, decisesem că nu urma să particip, fiindcă eram copleşită de învăţatul pentru Bacalaureat, alte competiţii şi proiecte din care eram parte etc. Părinţii mei m-au încurajat şi au insistat să particip, şi aşa am ajuns la Londra, în mare parte, datorită lor.
De asemenea, doamna profesoară Diana Sima a jucat un rol deosebit de important în pregătirea mea, iar doamnele profesoare Simona Crăciun, Camelia Galaftion şi Cosmina Stan m-au inspirat de-a lungul anilor, deci le datorez reuşita în egală măsură şi dumnealor. Cred că medalia este, de fapt, rezultatul susţinerii multor persoane dragi mie.
După o performanță internațională în public speaking, mulți s-ar fi așteptat să alegi comunicarea, relațiile internaționale sau o universitate din străinătate. Tu ai ales să studiezi Psihologia în România. Ce te-a făcut să alegi acest drum?
În timpul anului meu de schimb în Statele Unite, un profesor de la liceu ne-a propus un exerciţiu: să luăm o foaie şi să notăm lucrurile cele mai importante pentru noi, apoi să le reducem numărul tăindu-le, treptat, de pe listă. Am început cu 10 obiective, printre care se numărau inclusiv libertatea financiară, statutul social şi o carieră de succes, ca să ajung, într-un final, la cel mai important lucru din viaţa mea: capacitatea de a înţelege mintea umană.
Deşi am luat decizia conştientă de a studia psihologia abia acum câteva luni, consider că un lanţ de evenimente din viaţa mea m-au condus, pe nebănuite, spre această decizie. Paradoxal, vorbitul în public nu m-a distanţat de psihologie, ci m-a adus chiar mai aproape de dorinţa mea de a înţelege ce se ascunde în spatele aparenţelor.
Ai terminat recent liceul și cunoști din interior provocările cu care se confruntă elevii de astăzi. Cum își poate descoperi un tânăr propria voce într-un sistem educațional care nu poate cuprinde toate curiozitățile și pasiunile sale?
Cred că primul pas este ca noi să căutăm, dincolo de şcoală, oportunităţi şi contexte în care să ne putem descoperi pasiunile. Consider că există o multitudine de oportunităţi deosebit de valoroase în România, dar nu le observăm întotdeauna. Ceea ce am învăţat eu este că, atunci când ne dorim o oportunitate dar nu există încă, cel mai frumos lucru este să începem noi să lucrăm spre crearea acesteia.
Sibiul este un oraș care și-a construit identitatea în jurul culturii, istoriei și comunității. Dincolo de imaginea turistică a orașului, ce loc ocupă Sibiul în povestea ta personală?
Sibiul este locul în care am devenit cine sunt. Locul în care am urcat, pentru prima dată, pe scenă, în care am fost încurajată să descopăr ce mă pasionează cu adevărat de oameni absolut minunaţi, locul în care am făcut şi greşeli şi am învăţat din ele. Este locul din care provin şi, în acelaşi timp, o sursă de inspiraţie de neegalat.
