Monica Bogdan, antrenor de mamifere marine la Delfinariul din Constanța: „Meseria aceasta te costă timpul și sănătatea, dar aș alege-o din nou de o mie de ori”

De aproape un deceniu, Monica Bogdan își petrece zilele alături de unele dintre cele mai inteligente animale din lume. Antrenor de mamifere marine la Delfinariul din Constanța din 2016, un job pe care doar patru oameni din România îl au, ea nu și-a imaginat niciodată, în copilărie, că va urma această profesie.

Introvertită și pasionată de natură încă de mică, și-a construit parcursul profesional după absolvirea Facultății de Științe ale Naturii și a unui master în domeniul protecției mediului, iar oportunitatea de a lucra cu delfinii a venit în momentul potrivit. Astăzi ea spune că este o meserie care îți schimbă viața, îți cere sacrificii și îți pune la încercare răbdarea, dar pe care ar alege-o din nou fără ezitare.

Monica Bogdan ne vorbește despre relația specială dintre antrenor și animal, miturile din jurul delfinariilor, provocările din culise și lecțiile pe care le-a învățat de la delfini și foci.

Un loc de muncă în care să fiu în contact direct cu natura, plantele sau animalele

Cum ajunge cineva să devină antrenor de delfini și mamifere marine în România? Există un traseu clar? Ce ai studiat și ce experiențe te-au ajutat cel mai mult în acest demers?

Pentru a deveni antrenor de mamifere marine la Delfinariul din Constanța, în primul rând trebuie să fie disponibil un astfel de post, care se scoate la concurs. Postul poate fi pentru studii medii sau superioare. În cazul postului cu studii superioare, se cere absolvirea unei facultăți în domeniul biologiei, ecologiei, științelor naturii sau psihologiei.

Eu am terminat Facultatea de Științe ale Naturii, specializarea Ecologie și Protecția Mediului, după care am urmat studiile masterale, cu specializarea Analiza și Evaluarea Impactelor de Mediu, la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Încă din facultate m-a atras mai mult partea practică și mi-am dorit un loc de muncă în care să fiu în contact direct cu natura, plantele sau animalele, însă nu am avut noroc de la început. Am avut diverse locuri de muncă fără legătură cu ceea ce studiasem, însă nu am renunțat să „caut”, iar în 2016, urmărind site-ul delfinariului, am văzut anunțul de angajare și m-am înscris la concurs.

Timp în apă alături de delfini

Dacă ar fi să explici unui adolescent care visează la această profesie, care sunt primii pași, ce i-ai spune?

De multe ori m-am gândit ce bine ar fi fost dacă aș fi început această meserie mai devreme, însă, derulând „filmul” înapoi, am realizat că poate mai devreme nu aș fi făcut față provocărilor care apar.

Cine își dorește această meserie trebuie să știe, în primul rând, că programul nu se termină întotdeauna când ai ieșit pe ușă și ai plecat acasă, că de multe ori profesia va invada viața personală și uneori poți simți că nu mai ai control și nu poți face o delimitare între cele două.

Animalele pe care le avem în grijă nu știu că este weekend, că este sărbătoare, Revelion sau ziua ta de naștere și au nevoie, în fiecare zi, de noi. În cazuri deosebite lucrăm și în ture de noapte.

În afară de timp, trebuie să fii dispus să renunți puțin și la confort. Va trebui să petreci mult timp în apă alături de delfini, mai ales la început, dar și pe parcurs, dacă vei dori să îi înveți comportamente noi și să menții relația cu ei. Iar în perioada iernii temperatura apei nu este tocmai confortabilă. Vei răci, te vei trata și o vei lua de la capăt.

Deci, în concluzie, pot spune că această meserie te costă cele mai de preț lucruri pe care le are un om și care nu se pot cumpăra: timpul și sănătatea. Și totuși nu este de ajuns. Trebuie să ai un munte de răbdare, să fii empatic, să lași ego-ul deoparte și să pui mai presus binele animalelor, în detrimentul aplauzelor. Iar lista poate continua. Este o meserie care îți intră în sânge și te transformă.

O meserie rară

Cât de rară este această meserie la noi? Câți oameni o practică efectiv?

Este o meserie rară la noi în țară, având un singur delfinariu. Suntem patru antrenori: eu și cei trei colegi ai mei, Florin, Dorina și Bianca.

Trucuri sau magie?

Simți că în România această profesie este suficient de cunoscută și înțeleasă?

Cred că această profesie este puțin cunoscută și extrem de puțin înțeleasă. Foarte mulți vizitatori spun despre comportamentele pe care le realizează delfinii în timpul demonstrațiilor că sunt „trucuri” și nu înțeleg cum îi învățăm tot ceea ce văd la spectacol.

În extrasezon avem un program mai lejer și, uneori, facem cu publicul un joc de întrebări și răspunsuri în care dezvăluim „magia”.

Inspirație din spectacolele altor delfinarii

De unde învățați și cum vă țineți la curent cu cele mai noi metode de lucru?

Eu am învățat bazele meseriei de la colegii mei mai vechi, Dorina și Florin. Aceștia, la rândul lor, au fost învățați de o doamnă din SUA, care a avut un scurt contract la delfinariu în urmă cu peste 10 ani. Aceasta a lăsat și un manual de dresură care a devenit „Biblia” noastră, iar toți antrenorii aflați la început de drum trebuie să îl citească.

Apoi, în 2020, delfinariul a închiriat, pentru acel sezon, doi lei de mare, care au venit însoțiți de un antrenor cu mulți ani de experiență în delfinarii de pe toate continentele – Marco Tulio Flores. Pentru scurt timp ni s-a alăturat și partenera acestuia, Sonia Lozano, care ne-a oferit sfaturi legate nu doar de antrenarea animalelor, ci și de prezentarea demonstrației.

De multe ori ne inspirăm și din spectacolele altor delfinarii, postate pe YouTube, și adaptăm ceea ce ni se pare interesant și potrivit pentru delfinariul nostru. Urmărim pe rețelele de socializare antrenori din toată lumea și încercăm să ținem pasul cu ei.

Punem muzică și ne distrăm

Cu ce animale lucrezi cel mai des și cum începe relația dintre un antrenor și un mamifer marin?

În momentul de față lucrez cu Ni-Ni, femelă de afalin (delfin), și Velykis, Vely, cum îi spunem noi, masculul de focă gri. Sunt singurele mamifere marine pe care delfinariul le deține în prezent.

Relația dintre un antrenor și un mamifer marin începe, de fapt, ca relația dintre un om căruia îi plac și iubește animalele și un animal care simte asta, îl acceptă și vine aproape de el.

În prima etapă este ca atunci când ești mic și îți faci prieteni noi în parc: petrecem timp împreună, punem muzică și ne distrăm, ne jucăm cu jucării și împărțim mâncărică bună – pește, în cazul nostru.

Abia după această etapă începe adevărata relație antrenor-animal. Poate fi copleșitor la început, pentru că tu nu ești sigur pe tine, pe mișcările tale, te simți crispat, îți trec o mie de gânduri prin minte, ești stângaci, iar animalul simte nesiguranța ta și poate deveni confuz. Bineînțeles că nu reacționează așa cum știi că ar fi trebuit, iar asta îți poate scădea moralul și mai mult.

Însă este foarte important să gândești pozitiv, să ai multă răbdare, să iei fiecare zi ca pe un nou început, iar la un moment dat vei realiza că tu și animalul din fața ta vă înțelegeți din priviri, totul decurge natural și conexiunea s-a produs.

Ne citim gândurile reciproc

Cât durează până când un delfin (sau o focă) ajunge să aibă încredere în tine? Există un moment în care simți că te-a „acceptat”?

Nu pot spune că această conexiune se produce după o anumită perioadă de timp sau că m-am simțit acceptată într-un anumit moment. Așa cum există compatibilități între oameni, există și între oameni și animale. Și delfinii au personalități, caractere și comportamente diferite și probabil acesta este unul dintre motivele pentru care mulți antrenori au un animal favorit, deoarece personalitățile lor se potrivesc.

Pot spune că, după aproape un an, am reușit să fac demonstrații cu delfinii în care să mă simt mai sigură pe mine, dar sunt perioade în care sentimentul de anxietate revine, în unele momente, chiar și acum, după 10 ani.

Eu am lucrat cu doi delfini până în momentul de față și recunosc că am simțit o chimie cu unul dintre ei în mod special, însă acest lucru s-a întâmplat cam după trei ani în care am lucrat împreună zi de zi. Simțeam că ne citim gândurile reciproc. Ea știa dinainte ce urmează să facem, iar eu știam cum va reacționa.

Care este cea mai mare parte a muncii tale pe care vizitatorii nu o văd niciodată?

Demonstrația pe care o prezentăm publicului durează aproximativ 30 de minute. Însă în aceste minute delfinii prezintă comportamente învățate de-a lungul timpului, în ani de zile. Pentru unele a fost nevoie de o săptămână de antrenament, pentru altele de o lună, șase luni sau chiar un an.

Abia de câțiva ani am început să prezentăm publicului, în extrasezon, și sesiunile de antrenament. Și nu pentru că ar fi ceva secret, ci din cauză că pot fi plictisitoare pentru cei care se așteaptă să vadă spectacolul din timpul verii sau pentru copiii care nu înțeleg ce încercăm noi să îi învățăm pe delfini.

O altă parte a activității pe care o avem cu animalele este reprezentată de controlul medical, care are loc în fiecare dimineață. Este prima sesiune pe care o avem cu animalele. Uneori o realizăm împreună cu medicul sau tehnicianul veterinar, alteori doar noi, antrenorii. Este sesiunea în care se face controlul corporal al animalelor, se verifică gura, ochii și respirația, apoi avem zile stabilite pentru recoltarea de sânge pentru analize, recoltarea de suc gastric pentru analize, recoltarea altor probe biologice, hidratarea cu tubul, realizarea ecografiilor sau simularea ecografiilor etc.

Alte activități zilnice includ completarea registrelor privind comportamentul animalelor, rația de hrană administrată, medicația administrată, prepararea peștelui folosit ca hrană pentru animale, curățenia în camera de preparare a hranei, curățenia în zona bazinelor, dezinfectarea jucăriilor animalelor și a zonelor de lucru. La acestea se adaugă și alte activități periodice, cum ar fi recepționarea stocului de pește, depozitarea lui în camerele frigorifice, curățarea bazinelor, crearea de noi jucării pentru delfini, realizarea planurilor de lucru pentru comportamente noi și multe altele.

Cât timp petreceți efectiv antrenând animalele și cât timp monitorizându-le starea de sănătate și comportamentul?

Timpul alocat antrenamentelor nu este bătut în cuie. De obicei, în perioada sezonului, delfinii consumă suficientă energie în timpul demonstrațiilor și preferăm ca, în restul timpului, să-i lăsăm să-și petreacă timpul cum vor ei, fără a sta prea mult „pe capul lor”: fie să socializeze între ei, să se joace cu jucăriile, fie să ne jucăm împreună cu ei, iar în sesiunile fără public doar îi hrănim.

În schimb, în extrasezon avem doar o singură reprezentație cu public, iar în restul zilei ne organizăm antrenamentele în funcție de obiective. Fie avem unul sau două antrenamente cu o durată asemănătoare unei reprezentații cu public și, în rest, sesiuni de hrănire, fie realizăm trei-patru antrenamente mai scurte.

La aceste antrenamente putem învăța delfinii comportamente noi sau „reparăm” comportamente care și-au pierdut din criteriu, putem introduce jucării noi și îi învățăm cum să se joace cu ele sau pur și simplu putem petrece timp în bazin împreună, iar la sfârșit delfinii sunt recompensați pentru participare.

Condiționare operantă

Care este cel mai mare mit despre antrenorii de mamifere marine?

Mitul pe care îl aud cel mai des este cel conform căruia animalele sunt constrânse prin hrană, înfometate, forțate sau maltratate pentru a prezenta spectacole.

În realitate, delfinii care prezintă spectacole și realizează comportamente pline de energie demonstrează, de fapt, starea fizică și psihică excelentă în care se află. Cred că este mai îngrijorător să vezi un animal care stă într-un colț și refuză hrana.

Tehnica prin care animalele sunt dresate se numește condiționare operantă și se bazează exclusiv pe consecințe pozitive. Astfel, atunci când animalul are un comportament pe care ni-l dorim, primește recompense (hrană, gheață, mângâieri, pupici, jucării), iar atunci când are un comportament pe care nu îl dorim, acesta este ignorat și nu reacționăm în niciun fel. În scurt timp, animalele învață să facă această asociere și vor alege să realizeze doar comportamentele dorite.

Cum se desfășoară un antrenament obișnuit cu mamifere marine?

Antrenamentele nu seamănă niciodată între ele. Depinde ce anume îți propui să faci: să înveți un comportament nou, să „repari” un comportament deja cunoscut, să conectezi două comportamente învățate sau să modelezi un comportament.

Orice ai alege să faci, este posibil fie să ai succes și să progresezi cu pași mici, fie să realizezi că te-ai „împotmolit” și nu mai ai niciun progres. În cazul ultimei situații, continuăm antrenamentul cu alte comportamente despre care știm că animalele le execută cu plăcere și corect, pentru a încheia sesiunea de antrenament într-o notă pozitivă.

Încredere

Care este cea mai emoționantă amintire din cariera ta?

Atunci când s-a născut Baby, puiul lui Chan Chan, toți am simțit că este un nou început. Eram plini de speranță și ni se părea ireal să vedem zilnic relația dintre mamă și pui, dar și pe Ni-Ni, care era dădaca lui Baby atunci când Chan Chan avea nevoie de o pauză.

Un alt moment emoționant a fost atunci când am reluat antrenamentul în bazin, iar Chan Chan și-a adus puiul aproape de noi. A fost o dovadă de încredere de necontestat.

Fata cu delfinii

Cum îți schimbă această profesie viața de zi cu zi?

Odată ce îți intră în sânge această meserie, gândul tău va fi mereu la animalele cu care lucrezi, indiferent dacă la muncă sunt probleme sau nu, dacă ai doar o zi liberă sau un concediu de două săptămâni.

Un alt aspect pe care eu l-am remarcat este faptul că ți se fură puțin identitatea, ca să spun așa. Tu nu mai ești tu, ci devii „fata cu delfinii”, iar când te întâlnești cu prieteni, familie sau cunoscuți, prima întrebare nu mai este „Ce mai faci?”, ci „Ce fac delfinii?”.

3 lucruri importante

Ce schimbări ai vrea să vezi în domeniul mamiferelor marine la noi?

Sunt trei lucruri pe care le consider importante pentru instituția noastră, pentru comunitate, dar și pentru mediu.

În primul rând, avem nevoie de o familie pentru animalele pe care le avem deja, pentru Ni-Ni și Vely. Să aibă parteneri din aceeași specie, să aibă cu cine să comunice pe „limba lor”, să formeze un grup unit și stabil, să treacă și ei prin toate etapele vieții, să își aleagă un partener, să aibă pui, să îi îngrijească și să îmbătrânească împreună.

Dacă am avea mai multe animale, am putea oferi comunității experiența de a fi atât de aproape de animale pe care poate unii oameni nu le văd niciodată în realitate, să învețe despre ele, să înțeleagă ce înseamnă menținerea lor în captivitate și să simtă emoția pe care apropierea de aceste animale o oferă. Sunt sigură că o astfel de amintire îl face pe oricine să respecte și să ocrotească animalele și mediul înconjurător.

Și, nu în ultimul rând, ar fi nemaipomenit să înființăm o anexă unde să putem trata și reabilita delfini găsiți în mare în dificultate, eșuați, răniți sau bolnavi, pentru ca apoi să îi putem elibera atunci când sunt capabili să se descurce singuri.

Animalele ne pot dresa

După atâția ani petrecuți alături de aceste animale, ce te mai surprinde și astăzi?

Noi, cei care lucrăm cu mamiferele marine, am crezut că suntem cei care le studiem, le învățăm, le dresăm și le cunoaștem. Însă, nu o singură dată, aceste animale ne-au demonstrat că și ele ne pot „citi” și ne pot manipula sau chiar dresa, învățând slăbiciunile fiecăruia.

Cel mai bun profesor care te învață, în practică, cum să fii antrenor sau dresor este animalul cu care lucrezi.

Interviu de Gruia Dragomir.

Citește și acest articol Zile și Nopți -> Corina Cobianu Drugan, CEO SetSail: De la pasiune la performanță, la cârma celei mai mari comunități de navigatori din România.

Corina Cobianu Drugan, CEO SetSail: De la pasiune la performanță, la cârma celei mai mari comunități de navigatori din România