Interviu cu Alis Lalu despre momentul care i-a schimbat viața și a determinat-o să renunțe la o carieră în corporație pentru a se dedica bijuteriei de autor. Artista ne-a povestit despre sursele sale de inspirație, întâlnirile care i-au marcat parcursul, dar și despre noua colecție pe care o pregătește pentru Romanian Jewelry Week 2026, un studiu despre frumusețea care se naște din ruptură.
Pentru ediția 2026 a Romanian Jewelry Week, ALIS LALU pregătește Strata – Beauty in the Fracture, o colecție inspirată de forțele tectonice și de momentul în care presiunea se transformă în creație. În bijuteriile sale, argintul și abanosul sunt traversate de falii simbolice care evocă fragilitatea, transformarea și forța ascunsă din spatele aparențelor. Am stat de vorbă cu artista despre primele sale amintiri legate de bijuterii, despre întâlnirile care i-au modelat parcursul creativ și despre felul în care o ruptură poate deveni începutul unei noi forme de frumusețe.
Ce voiai să devii când erai mică? Există o legătură între acel vis și ceea ce faci astăzi?
Când eram mică, visam să devin balerină, iar mai târziu avocat. Deși aceste aspirații par îndepărtate de ceea ce fac astăzi, pasiunea pentru bijuterii a fost prezentă încă din copilărie. Eram fascinată de bijuteriile mamei și îmi plăcea să le probez prin casă, imaginându-mi povești în jurul fiecărei piese. Privind în urmă, cred că acolo s-a născut, de fapt, legătura mea cu lumea bijuteriei.
Care este prima amintire pe care o ai legată de bijuterii? Îți amintești o piesă care te-a fascinat în copilărie sau pe care ai admirat-o ani la rând?
Prima mea amintire legată de bijuterii este din copilărie, când am ieșit la joacă purtând un colier al mamei. Era un colier cu o perlă naturală. În timpul jocului, am pierdut perla, iar regretul m-a urmărit multă vreme. Mama a păstrat colierul și a înlocuit perla cu o mărgeluță. Ani mai târziu, după ce am început să creez bijuterii, am putut să îi redau piesei forma inițială, înlocuind perla pierdută. Mama poartă colierul și astăzi, iar pentru mine are o valoare emoțională aparte.
Când ai realizat că bijuteriile înseamnă pentru tine mai mult decât un simplu accesoriu și pot deveni o formă de expresie?
Am realizat că bijuteria poate fi mai mult decât un simplu accesoriu atunci când am început să creez primele mele piese. În acel moment am înțeles că ea poate exprima atât personalitatea și povestea celui care o poartă, cât și sensibilitatea și universul celui care o creează. Pentru mine, întâlnirea cu bijuteria a venit într-o perioadă în care eram pregătită să îmi schimb viața și să caut o formă de expresie care să mă reprezinte cu adevărat. Privind în urmă, simt că a apărut exact la timpul potrivit și că, într-un fel, bijuteria m-a ales pe mine, nu eu pe ea.
Există o moștenire de familie în materie de bijuterii? O piesă, o poveste sau o persoană care ți-a influențat relația cu acest univers?
Nu există în familia mea o tradiție a bijuteriei în sens profesional, însă, cum zicea mai sus, bijuteriile mamei au fost prima mea legătură cu acest univers. Ele mi-au trezit, încă din copilărie, curiozitatea și fascinația pentru obiectele cu valoare afectivă și pentru poveștile pe care acestea le poartă. Mai târziu, când mi-am dorit să învăț efectiv meșteșugul, am căutat multă vreme pe cineva dispus să își împărtășească experiența, însă am descoperit o breaslă destul de închisă.
Întâlnirea decisivă a avut loc în ianuarie 2011, când am urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, sub îndrumarea designerului și mentorului David Sandu. Consider că am avut mult noroc, pentru că, alături de profesorul meu, am descoperit mai mult decât bijuteria convențională: am descoperit bijuteria de autor. Am înțeles că aceasta nu trebuie să urmeze reguli sau direcții rigide și că, în calitate de creator, îmi pot construi propriul limbaj și îmi pot stabili propriile reguli.
Ai lăsat în urmă o carieră în corporație pentru a urma o pasiune. Ce a cântărit cel mai mult în această decizie?
Cel mai mult a cântărit emoția pe care am simțit-o atunci când am realizat primul meu inel. A fost un moment atât de puternic, încât m-a determinat să îmi amenajez rapid propriul atelier, câștigând astfel independența tehnică de care aveam nevoie pentru a explora și a crea în ritmul meu. Înconjurată de argint, pietre prețioase și semiprețioase și de toate uneltele necesare, am început să dau formă primelor mele idei.
După ce am finalizat zece bijuterii, mi-am adunat curajul și m-am înscris la prima expoziție de bijuterie contemporană. Nu aveam alte așteptări decât să primesc un feedback sincer. Reacțiile celor care mi-au descoperit piesele la târg mi-au dat încrederea de a privi bijuteria nu doar ca pe o pasiune, ci ca pe un posibil drum profesional. Din acel moment, decizia a venit firesc: la scurt timp am lăsat în urmă cariera din mediul corporativ și m-am dedicat în întregime bijuteriei.
De unde îți iei energia creativă? Există ritualuri, locuri, cărți, expoziții sau oameni care te reconectează cu tine însăți?
Energia creativă vine, pentru mine, din tot ceea ce trăiesc și observ. Poate apărea dintr-un detaliu văzut întâmplător, dintr-un om pe care îl întâlnesc, dintr-o conversație, dintr-o emoție sau chiar dintr-o anumită perioadă a vieții mele. De multe ori, inspirația se ivește în cele mai neașteptate momente. Cel mai adesea însă mă găsește în atelier, lucrând la masa de bijutier. Acolo mă reconectez cu mine însămi, prin gesturi repetitive, prin contactul cu materialele și prin procesul de a transforma o idee într-un obiect. Nu am neapărat un ritual fix, însă munca în sine este ritualul meu. Picasso spunea că „inspirația există, dar trebuie să te găsească muncind”, iar în acest gând mă regăsesc foarte bine.
Dacă ar trebui să te descrii printr-o singură bijuterie – creată de tine sau de altcineva – care ar fi aceea și de ce?
M-aș descrie printr-o bijuterie creată de mine, una care poartă urmele întregului proces de transformare, de la prima emoție și ideea inițială până la forma finală. Fiecare dintre piesele mele conține o parte din mine, inclusiv urmele lăsate de procesul tehnic pe mâinile mele. Nu mă deranjează aspectul muncit al mâinilor, dimpotrivă, sunt mândră de ele, pentru că vorbesc despre implicare, răbdare și despre respectul pe care îl am pentru meșteșug.
Sunt perfecționistă și cred în rigoarea procesului tehnic, chiar dacă asta înseamnă uneori să retopesc o piesă și să o iau de la capăt. Totuși, dincolo de execuția impecabilă, cel mai important mi se pare impulsul de a transforma o emoție sau o senzație într-un obiect. De aceea, bijuteria care mă reprezintă ar fi una în care metalul și piatra sau lemnul nu sunt doar îmbinate, ci însuflețite prin povestea și emoția din spatele lor. Fără acest proces, bijuteria ar rămâne doar o bucată de metal.
Cât de importantă este pentru un artist participarea la expoziții și evenimente internaționale? Ce aduce această expunere dincolo de vizibilitate?
Participarea la expoziții și evenimente este esențială pentru un artist, nu doar pentru vizibilitate, ci mai ales pentru dialogul pe care îl creează. Bijuteriile mele se adresează celor care văd în ele mai mult decât un accesoriu: o formă de expresie și o extensie a propriei personalități. De aceea, încă de la început, am considerat importantă întâlnirea directă cu publicul și cu oamenii care vor să descopere povestea din spatele fiecărei piese. În cadrul expozițiilor pot observa reacțiile sincere ale celor care interacționează cu lucrările mele, pot purta conversații care îmi oferă perspective noi și pot înțelege felul în care o bijuterie este percepută dincolo de intenția mea inițială.
La nivel internațional, această experiență devine și mai valoroasă. Întâlnirea cu artiști, curatori și publicul din medii culturale diferite generează schimburi de idei, creează conexiuni și te ajută să îți privești propria muncă dintr-un unghi nou. Dincolo de expunere, participarea la astfel de evenimente înseamnă evoluție, confirmare, dar și o permanentă repoziționare în raport cu lumea bijuteriei contemporane.
Cum vezi astăzi scena bijuteriei contemporane din România în comparație cu momentul în care ai început tu acest drum?
Când am început acest drum, bijuteria contemporană din România era un teritoriu restrâns, aflat încă în proces de definire. Exista puțină deschidere către experiment, iar bijuteria de autor era cunoscută și înțeleasă de un public foarte restrâns. Astăzi, scena este mai diversă, mai curajoasă și mai vizibilă. Există mai multe voci artistice, mai multe contexte de expunere și un public tot mai interesat de povestea, conceptul și identitatea unei piese. Bijuteria de autor nu mai este privită doar ca un obiect, ci ca o formă de prezență. Ea se naște din curajul de a crea liber și de a purta vizibil propria identitate.
Între fragil și radical, între tăcere și afirmație, fiecare piesă devine un spațiu de întâlnire între intenția artistului și povestea purtătorului. Chiar dacă rămâne un teritoriu de nișă, bijuteria contemporană își găsește tot mai clar locul și oamenii, acei oameni care o recunosc, o poartă și o duc mai departe, transformând-o într-un limbaj viu. Față de momentul în care am început, simt că astăzi există mai multă libertate, mai mult dialog și o mai mare disponibilitate de a privi bijuteria ca pe o formă autentică de expresie artistică.
Romanian Jewelry Week a devenit un reper pentru comunitatea creativă locală. Ce pregătești pentru ediția din 2026?
Pentru ediția din 2026 a Romanian Jewelry Week pregătesc o colecție intitulată Strata – Beauty in the Fracture, un studiu despre forțele tectonice și despre momentul în care presiunea se transformă în creație. Sub suprafața aparent calmă și structurată a lumii există o energie imensă, greu de controlat. Am ales argintul și lemnul de abanos tocmai pentru caracterul lor solid și controlat. Suprafețele sunt străbătute de linii fine, care evocă straturile geologice, construind o imagine a ordinii și a echilibrului.
În centrul fiecărei piese apare însă o falie neregulată și lasă să se întrevadă un accent intens de pigment roșu ca o energie care iese la suprafață. Această falie nu vorbește despre imperfecțiune, ci despre transformare, despre presiunea care schimbă forma lucrurilor și dă naștere unei frumuseți neașteptate. Prin Strata explorez ceea ce se ascunde dincolo de aparențe: profunzimile, tensiunile și schimbările care ne modelează. Este o colecție despre fragilitate și forță, despre dezechilibru și reașezare, dar mai ales despre autenticitatea care se dezvăluie în momentele de ruptură.
Care este bijuteria pe care nu ai vândut-o niciodată sau pe care ți-ar fi fost cel mai greu să o lași să plece?
Nu există o singură bijuterie de care mi-a fost greu să mă despart. Fiecare piesă poartă ceva din mine, iar sentimentul pe care îl am atunci când finalizez o bijuterie seamănă, poate într-un mod care ar putea părea exagerat, cu relația dintre mamă și copil. Pentru mine însă, comparația este cât se poate de sinceră: urmăresc o idee de la prima schiță, o construiesc, o transform și îi dau viață prin propriile mâini.
De aceea, uneori mi-aș dori să îmi păstrez toate bijuteriile, ca pe niște secrete intime. În același timp, simt că o piesă își împlinește cu adevărat rostul atunci când pleacă din atelier, întâlnește omul potrivit și devine parte din povestea lui. Bucuria de a vedea că bijuteriile mele sunt purtate și apreciate mă ajută să le las să plece.
» Interviu de ALEXANDRA BUJENIŢĂ | Design și Arhitectură
