Interviu cu arhitectul și curatorul Javier Peña Ibáñez despre oraș ca laborator viu, la Urban Spaces
Fondatorul festivalului internațional Concéntrico, Spania, arhitectul și curatorul Javier Peña Ibáñez a ajuns la București în cadrul turneului internațional de lansare a volumului Concéntrico: Urban Innovation Laboratory.
Invitat de Urban Spaces
Invitat de Urban Spaces, Peña Ibáñez vorbește despre oraș ca spațiu al apartenenței, despre felul în care arhitectura poate reactiva viața comunitară și despre nevoia unor noi povești urbane care să redefinească relația noastră cu locurile pe care le locuim.
Alături de invitații Anda Zota, Cristian Corvin, Bogdan Ciocodeică, Attila Kim și Oana Simionescu, invitatul special Javier Peña Ibáñez a discutat în cadrul lansării de la Urban Spaces Sfinții Voievozi despre cei zece ani ai festivalului Concéntrico și despre relația tot mai activă dintre România și platforma internațională de cercetare urbană construită la Logroño.
Experiența din Logroño
Interviul explorează modul în care experiența din Logroño oferă o lecție importantă pentru scena locală și internațională: schimbările urbane relevante nu apar doar prin proiecte mari sau investiții spectaculoase, ci și prin experimente mici, repetitive, capabile să reactiveze relația dintre oameni și oraș.
Cum a luat naștere Concéntrico și de ce ai ales Logroño ca laborator urban pentru acest proiect?
Înainte de Concéntrico realizasem proiecte care puneau sub semnul întrebării spațiul public și orașul dintr-o perspectivă mai artistică: Cásate con…, Fluxciudad și, în final, Ciudad Doméstica, o serie de obiecte de mobilier care reinterpretau orașul.
În tot acest parcurs am înțeles că, pentru a ajunge la publicul-țintă care mă interesa cu adevărat — adică întreaga comunitate — aveam nevoie de un format mult mai eclectic, capabil să prezinte aceeași idee sub forme multiple, astfel încât să poată dialoga cu audiențe foarte diferite, fiecare cu propriul mod de a fi și de a participa. Și, mai ales, am simțit că proiectul trebuia să aibă continuitate, să devină un proces.
Aveam nevoie de timp pentru a cunoaște bine orașul, pentru a putea aprofunda temele, a-mi asuma noi riscuri și a genera un conținut care să nu rămână la nivel anecdotic, ci să investigheze tipologii urbane. Logroño facilitează enorm acest tip de lucru datorită dimensiunii sale. Permite trecerea între tipuri foarte diferite de spații — râul, mediul natural, centrul istoric, extinderile urbane cu ritmul lor mai modern, iar această variație a ajuns să genereze un ritm și o tensiune care contribuie chiar la identitatea festivalului.
Spui că arhitectura poate redefini spațiul public. Ce înseamnă asta astăzi, în orașe tot mai tensionate social și economic?
Spațiul public este, înainte de toate, un loc democratizator, este locul unde se învață limbajul — și nu doar limbajul, ci și conștiința de clasă, apartenența la un grup, felurile în care coexistăm cu ceilalți.
Apartenența la un cartier nu este o chestiune geografică, ci una culturală. A resemnifica acest spațiu înseamnă astăzi a-i reda această funcție de învățare, într-un moment în care orașele s-au tot restrâns: din ce în ce mai multe decizii despre felul în care trăim sunt luate din afara contextului local, iar multe gesturi cotidiene — o pistă de biciclete, o zonă de umbră, o bancă — sunt deja interpretate ideologic.
Când o intervenție ocupă o piață timp de o săptămână, ea deschide o fereastră. Sugerează că și lucrurile ar putea fi altfel. Uneori, ceea ce se testează rămâne în memoria unui cartier, în noul nume al unei piețe sau în faptul că un grup de vecini revine într-un loc în care înainte nu mergea. Alteori nu rămâne nimic vizibil și, totuși, ceva se schimbă: posibilitatea a fost gândită, trăită, împărtășită. Odată ce o posibilitate capătă formă concretă, ea începe să existe.
Ne poți povesti mai multe despre cartea aniversară Concéntrico, despre turneul internațional de lansare, unde a fost prezentată până acum și ce urmează?
Concéntrico: Urban Innovation Laboratory, publicată de Park Books în 2025, este în același timp un manifest și un instrument. Reunește zece ani de muncă organizați în jurul a trei direcții de cercetare — efemerul, ecologicul și simbolicul — și, în același timp, deschide noi direcții de reflecție: apeluri internaționale, programe educaționale, formate itinerante. Turneul cărții a ajuns deja la Bruxelles, Milano, Barcelona, Praga, Porto, Zürich și Basel, iar în 2026 continuă la Varșovia (ZODIAK), Berlin (Pro qm) și Rotterdam (Nieuwe Instituut).
Bucureștiul, prin Urban Spaces, este una dintre opririle cele mai așteptate, apoi urmează ediția din iunie de la Logroño, între 18 și 23, cu un program care îi include pe Smiljan Radić, Matilde Cassani, raumlabor, AAU Anastas, Parabase și multe alte echipe care vin să lucreze asupra orașului. Iar după aceea, Brazilia: o vizită la Porto Alegre, Belo Horizonte și São Paulo, coordonată împreună cu Instituto Cervantes, cu ideea de a construi o relație pe termen lung cu Escola da Cidade, care să continue ulterior în Spania, în 2027.
Cum ai descoperit Urban Spaces și cum percepi arhitectura și clădirile pe care le locuim?
Am descoperit Urban Spaces într-o vizită anterioară la București, întâmplător. Am participat la unul dintre evenimentele lor organizate la OTOTO station și mi s-a părut imediat că profilul lor se potrivește foarte bine cu felul în care gândim Concéntrico.
Există sensibilități care se recunosc foarte repede atunci când se întâlnesc. În ceea ce privește felul în care percep arhitectura și clădirile pe care le locuim: cel mai important este ceea ce se întâmplă în poveștile pe care le construim în jurul clădirilor.
Cum ne raportăm la locurile pe care le locuim și cum ne modelează această relație identitatea?
Multe piețe centrale ale orașelor noastre erau, cândva, inima socială unde oamenii ieșeau să vadă și să fie văzuți. Astăzi nu mai sunt folosite în același fel, dar continuă să poarte simboluri moștenite pe care rareori le mai punem sub semnul întrebării.
Avem nevoie de povești noi care să rezoneze cu societatea contemporană, iar acest lucru este valabil atât pentru o piață, cât și pentru un hol de intrare, o scară sau o curte interioară. Strada este un loc de învățare; la fel și clădirile.
Cartea Concéntrico a intrat într-un book tour și acum, datorită invitației Urban Spaces, a ajuns la București. Cum crezi că va fi primită de comunitatea locală?
Bucureștiul are o comunitate arhitecturală foarte puternică și, în plus, există deja legături pe care le-am construit prin Concéntrico: Oana Stănescu și instalația ei Fresa, conversațiile cu Corvin Cristian, Attila Kim sau Bogdan Ciocodeică, ori invitația de a face parte din juriul Bienalei Naționale de Arhitectură alături de Angela Kovács.
Există un teren fertil și cred că această carte își va găsi cititori care își pun de ani buni întrebări asemănătoare cu ale noastre. Mai mult decât să anticipez cum va fi primită, mă interesează opusul: ce putem noi învăța din această scenă. Aceasta este întotdeauna partea cea mai bună a unui book tour.
Interviu de ALEXANDRA BUJENIŢĂ
