Vernisajul expoziției „Suntem vecini” va avea loc în data de 12 iunie, începând cu ora 17:00, în cadrul Muzeului Astra din Sibiu — un spațiu emblematic, ales parcă firesc pentru o celebrare a patrimoniului viu al județului și a identității culturale locale.
„Există locuri în care timpul pare să fi uitat să treacă. Sate cu uliți înguste, curți tăcute, ferestre cu strat peste strat de vopsea și povești pe care nimeni nu le-a scris vreodată — sau poate nu prin intermediul ferestrelor.
Eu sunt Georgiana Marcu, omul din spatele Ferestre din Sibiu, și de ceva timp bun cutreier județul de la o margine la alta, cu un aparat foto modest și o curiozitate care nu mă lasă să trec pe lângă o fereastră fără să mă opresc. Nu caut perfecțiunea — caut autenticul. Acel pervaz decolorat de soare, acea floare pusă cu grijă, acea perdea brodată care spune, fără cuvinte, că cineva locuiește acolo și că îi pasă. Fiecare drum pe care l-am făcut singură poartă în el o poveste pe care nu o voi uita și o parte dintre ele le voi putea împărtăși în cadrul vernisajului.
Suntem vecini este expoziția în care am adunat toate aceste ferestre — și, odată cu ele, toate aceste locuri și oameni. Mi-am dorit un proiect despre recunoaștere: să aduc laolaltă vecinii județului Sibiu, să arăt că, deși ne despart uliți și dealuri și obiceiuri diferite, ne unesc aceleași gesturi mici și aceleași îngrijiri față de casa pe care o numim acasă. Fereastra nu este aici doar un element arhitectural — ea este un portal între interior și exterior, între cel care privește dinăuntru și cel care trece pe dinafară, între trecut și prezent.
Vernisajul va avea loc pe 12 iunie, de la ora 17:00, în Muzeul Astra din Sibiu — un cadru care nu putea fi ales mai inspirat pentru o astfel de celebrare a patrimoniului viu al județului.
Alături de mine în această seară va fi și Răzvan Pop– un invitat special pe măsura locului și a poveștii: Răzvan Pop Prezența sa promite să adauge expoziției un strat în plus de profunzime — context, memorie și dragoste față de locurile sibiene.
Vă aștept pe toți. Suntem vecini, la urma urmei”, este mesajul transmis de artistă.


