De câțiva ani încoace, predictibilitatea în cultură seamănă mai degrabă cu o cursă de roller-coaster în care nu știi niciodată ce urmează.
Pandemia, războiul de la graniță, apoi și mai multe războaie răspândite în toată lumea, scumpiri pe toate planurile, instabilitate politică aproape constantă, lipsa unei viziuni coerente și imposibilitatea de a mai construi planuri pe termen lung – toate acestea au devenit fundalul pe care cultura a fost nevoită să reziste, să se adapteze și, uneori, pur și simplu să supraviețuiască.
Ironic sau nu, am ajuns să premiem reziliența culturală, ca și cum simplul fapt de a nu fi cedat încă ar putea fi considerat o formă de performanță în sine.
Cu toate hopurile pe care le-a avut de trecut, cultura pare că îl traversează pe cel mai dificil în 2026. După o întârziere de trei luni în publicarea bugetului, efectele încep deja să fie vizibile, iar agenda Primăriei e clar decalată: dacă anul trecut, pe vremea aceasta, exista deja lista proiectelor culturale finanțate, acum nici măcar apelul de înscriere nu a fost lansat. Această incertitudine în finanțarea publică îi face și pe sponsori mai rezervați, reducând sau amânând sprijinul pentru inițiativele culturale, în timp ce costurile crescute se resimt peste tot, iar publicul devine, firesc, mai prudent.
În acest context, se anunță un an greu pentru agenda culturală a Sibiului, iar evenimentele programate pentru sfârșitul primăverii și începutul verii, dependente de finanțarea de pe Agenda Culturală, sunt acum sub semnul întrebării. Deși au invocat motive care țin de blocaj legislativ, organizatorii ARTmania, unul dintre festivalurile-reper ale orașului, au anunțat recent că ediția din acest an nu va avea loc, cel puțin nu în formatul așteptat de public. Și acesta ar putea fi doar începutul unui mai lung șir de evenimente culturale care vor fi amânate, reprogramate sau chiar anulate.
Ce se întâmplă anul acesta nu este o excepție, ci un tipar pe care l-am mai văzut. De fiecare dată când apar instabilitate sau presiuni bugetare, cultura este prima aruncată din barcă, mereu victimă colaterală. A fost așa în pandemie și, de fapt, în fiecare moment în care lucrurile n-au fost roz. Prin această atitudine, nu facem decât să diminuăm constant importanța culturii.
Iar când și educația trece prin dificultăți similare, rămâne, firesc, întrebarea: ne îndreptăm într-o direcție bună?
