Cum poate fi adus Shakespeare în lumea copiilor de astăzi?
Regizoarea Ramona Iacob, scenografa Gabi Albu și dramaturga și actrița Eliza Păuna ne răspund la această provocare, care prinde contur odată cu premiera spectacolului „Povestea Regelui Lear”, pe 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși și Marionete, la Teatrul Gong din Sibiu.
Ramona Iacob, regie:
„Sunt fascinată de modul în care se practica teatrul cu secole în urmă, cu mult înainte de profesionalizarea lui; de mijloacele naive şi copilăroase ale actorilor care jucau poveşti în fața unui public la fel de copilăros, un public uşor şi în acelaşi timp greu de mulțumit. Am fost întotdeauna intimidată de Shakespeare şi felul în care m-am gândit să mă apropii de el e tocmai din perspectiva jocului unor copii. Mi-am adus aminte de povestirile pentru copii după Shakespeare de Charles şi Mary Lamb şi mi-am dorit să recreez lumea aceea din secolul al XVI-lea pentru copiii de azi: un mini Globe în care se joacă Shakespeare cu păpuşi.
Noroc că i-am povestit toate astea lui Gabi Albu! Şi împreună cu Eliza, în rol de dramaturgă, am căutat toate trei împreună forma cea mai adecvată pentru a aduce lumea lui Shakespeare în lumea copiilor de astăzi. Am ales împreună povestea regelui Lear, ne-am inspirat şi din varianta ireverențioasă a lui Andy Stanton scrisă pentru BBC School, iar textul scris de Eliza s-a dezvoltat frumos într-o temă extrem de importantă astăzi: valoarea inestimabilă a timpului petrecut de părinți cu copiii lor. Pe măsură ce se dezvolta textul, Gabi compunea scenografia inspirată din discuțiile noastre, dar şi textul a fost adaptat în funcție de ideile scenografice ale lui Gabi. Triumviratul nostru a durat luni de zile.
Acum, de la începerea repetițiilor, Eliza a revenit la rolul de actriță alături de Gabriel Muncuş – doi actori de care m-am îndrăgostit şi cu care explorăm acum direct pe scenă tot ce ne-am imaginat. Echipei noastre s-a alăturat şi Remus Gabor, doctorul meu preferat în păpuşi, apoi Bogdana Dima care, cu multă sensibilitate ne compune teme frumoase inspirate din muzica elisabetană, iar Alex Raptis ne va lumina toată această poveste pe care ne-o dorim magică.”
Gabi Albu, scenografie:
„Țin minte că după un proiect pe care tocmai îl finalizasem împreună, un spectacol foarte drag mie, Ramona mi-a povestit de o idee care o bântuia de ceva vreme: să adapteze piesele lui Shakespeare pentru copii, iar eu sa fac o carte popup cu teatrul Globe în care să joace actori și păpuși. Superb, mi-am zis, dar trebuia să formăm echipa. Când e vorba de teatru pentru copii, prima persoană care îmi apare în gând e Eliza. Prin urmare ne-am întâlnit, s-au cunoscut. Sau invers, întâi s-au cunoscut și apoi ne-am întâlnit. S-a format un triunghi de umor, candoare și ludic. O combinație simpatică dar similară nitroglicerinei: nu trebuie să ne agităm prea tare. Trebuie spus că ideea a ars la foc mocnit de undeva din aprilie sau mai, anul trecut.
A străbătut vara în căutarea unui dramaturg care se afla tot timpul printre noi, a unui teatru care să adopte spectacolul, a unui concept scenografic care gravita în jurul meu dar întârzia să se contureze într-o formă optimă, apoi a parcurs toamna în așteptarea mea care eram împraștiată în alte câteva proiecte care trebuiau numaidecât finalizate. Și iata-ne, noi, trio RaTaTa, în preajma iernii, în atelierul din mansarda deosebit de friguroasă a Ramonei, acolo unde sinapsele îngheață și niciun radiator din lume nu te poate alina, discutând despre decor, despre relația copil-părinte, despre ilustrarea scenografică a tatălui autoritar (sau nu?). Cum ilustrezi ideea de tată, Gabi? Pe scurt, m-au torturat în frig până mi-a venit ideea, doar să scap.
Apoi s-a lăsat o liniște apăsătoare. Un ceai. Nimic. Mai bine un pahar de vin. Țin minte cum le-am zis să mă lase un pic în pace, m-am chircit de frig cu capul în palme și ochii închiși. Ideea era acolo. Dar nu vă zic care e, vă aștept să o vedeți cu ochii voștri larg deschiși, cu candoare, ludic și umor, la Teatrul Gong. Lear – un delir.”
Eliza Păuna, dramaturgie și în distribuție:
„Azi, în drum spre repetițiile de la teatru, m-am gândit că există un timp și o vârstă minunată a omului, undeva în copilărie, când încă nu s-a lipit de el rutina limbajului adulților, sau atitudinile părinților, iar realitatea se desfășoară în lumini multe și încălecate. Acel timp al copilul artist capabil să inventeze lumi cu o repeziciune și o precizie nemaipomenită.
E o performanță pe care copiii o accesează ușor. Toate personajele sunt acolo, în mâinile lor, în atitudini, în picioarele cu care se joacă prinselea. Iar eu când scriu sau concep spectacole pentru copii mă întorc iar și iar la bucata asta de viață. Și deși pare o lume uitată, mă mir, ea e încă acolo. Nu știu cum de nu mi-a fost frică să mă apuc să adaptez Shakespeare pentru copii și cum de mi s-a părut atât de normal ca subiectul să fie abordat în forma asta. Dar m-a încurajat și descoperirea altor adaptări, nu chiar puține, a pieselor lui Shakespeare pentru copii.
Și pentru că sunt o actriță care se împacă greu cu tonul moralizator, dar necesar uneori, al textelor pentru copii, m-am gândit ca de data asta să arăt cu degetul spre părinți. Așa a apărut ideea piesei Povestea Regelui Lear, o poveste pentru părinții care nu ascultă de copii. Mai departe am investigat împreună cu Ramona și Gabi cine ar putea să spună povestea lui Shakespeare și am ajuns la cele două personaje din Regele Lear. Cordelia, un copil din ziua de azi, contemplativ, pasionat de povești, care se joacă la biroul tatălui și care caută cuvinte potrivite prin care să-i spună tatălui că-l iubește și Bufonul, un prieten imaginar din cărțile lui Shakespeare.
Și ce partener de joacă mai potrivit ar putea avea Cordelia, care să-i dezvăluie cu tandrețe și umor neliniștile și frământările copiilor și părinților lor, decât bufonul devotat al regelui Lear? Și ce bine că și eu mi-am găsit partenerul meu de joacă preferat. E colegul meu, Gabriel Muncuș.”
