Ce MUZICĂ NOUĂ ascultăm în luna decembrie 2025
Artiștii legendari ai pop-rock-ului nu numai că nu se gândesc la retragere, dar își împing limitele creative prin materiale discografice noi, pline de vervă și entuziasm.
Fie că vorbim despre formații de renume ale rock-ului american sau artiști britanici de legendă, luna decembrie ne aduce LP-uri originale și diverse.
Cheap Trick
All Washed Up
Cel de-al 21-lea material discografic al trupei americane ne prezintă cântece construite cu grijă, însoțite de un entuziasm rămas neschimbat în cei peste 55 de ani de carieră. Desigur, a trecut mult timp de când Cheap Trick umpleau arene de concert cu piese precum Dream Police sau She’s Tight, însă sub conducerea chitaristului Rick Nielsen, formația este proaspătă și gata să se ia la trântă cu contemporanii ce abordează același gen al chitarelor electrice.
De altfel, All Washed Up nu este un material orientat înspre trecut, ci din contră, îmbrățișează prezentul cu valențe retro, demonstrându-ne că dragostea față de crearea și interpretarea muzicii favorite nu ține cont de vârstă.
Aerosmith & Youngblud
One More Time
Nici Aerosmith nu privesc înspre trecut, căci noul EP al trupei, realizat în colaborare cu Youngblud, senzația alternative rock a momentului, este bizar de actual și ne aduce aminte de cel mai recent material discografic al celor de la Rolling Stones, Hackney Diamonds (2023).
Astfel, Steven Tyler și Joe Perry sfidează așteptările vârstei (așa cum o fac de decenii întregi și cei de la Stones), se racordează la noul val al rock starurilor puternic influențate de propriile personalități, iar rezultatul este binevenit: un EP curajos, modern și fredonabil, gata de înfulecat cap-coadă de către fanii dornici de descoperiri discografice inedite.
Elton John & The Devil Wears Prada Original West End Cast
The Devil Wears Prada: A New Musical
Ultimii ani nu au fost atât de blânzi cu Elton John și relația sa cu musicalurile, mai ales dacă luăm în considerare recepția dezastruoasă a lui Tammy Faye, musicalul de pe Broadway care și-a închis reprezentațiile după doar cinci zile. Cu toate acestea, inspirându-se din cartea lui Lauren Weisberger, Elton revine cu forțe proaspete, dând naștere unui musical cu tente pop, fără a-și părăsi zona de confort.
Însoțite de livrări vocale puternice de la Vanessa Williams, Georgie Buckland sau Rhys Whitfield, colecția nu o să ne surprindă, însă este bine-venită în discografia unui artist care și-a dedicat viața pianului, costumelor cu diamante și musicalurilor extravagante.
Text de ALEX MUȘAT | MUZICĂ NOUĂ
Rubrică susținută de Electromureș.
Electromureș, brand românesc cu tradiție, revine în atenția publicului cu o serie de aparate audio retro, de la casetofoane la pick-up-uri și radiouri cu design clasic. Mai multe detalii pe www.electromures.ro







