Numărătoarea inversă a început încă din primele luni ale toamnei.
Fie că recunoaștem sau nu, toți așteptăm cu entuziasm să înceapă ultima lună din an. Tânjim după promisiunile lunii decembrie: armonie universală, bucuria sărbătorilor, reîntregirea familiilor ș.a. Imaginile care ni se aprind în minte sunt congruente cu scenele idilice din reclamele unor branduri celebre: copii care cântă în jurul bradului, îndrăgostiți care își beau cafeaua sau vinul în fața șemineului, copii fericiți care își îmbrățișează părinții după ce și-au primit cadourile.
De obicei, entuziasmul se temperează, iar excesul poate duce la plictiseală și dezamăgire. O cale prin care putem trece cu bine prin caruselul emotional al acestei luni e revenirea la simplitate. Îmi plac obiceiurile nordicilor care își dăruiesc de sărbători cărți și ciocolată, apoi își petrec timpul în liniște, citind împreună.
Iată trei cărți pe care le poți dărui de Crăciun:
- Sylvia Plath- “Clopotul de sticlă“
Cartea se împarte în două: înainte și după sufocare, momentul de luciditate terminală, în care nimic din ce constituia programul unei vieți nu mai are sens. Depresia e clopotul de sticlă, dar nu doar ea: mărginirea, lipsa de consistență a lumii, cruzimea ei și empatia disfuncțională a celui care o percepe cu prea multă acuitate. “Clopotul de sticlă” e romanul adolescenței, vârsta sensibilității și a vulnerabilității. E țipătul de ajutor al inadapătării, al debusolării, al fericirii pierdute (copilăria), al posibilităților deschise și ratate, al feminității care refuză înregimentarea&subordonarea.
- Maggie O’Farrell- “Exist, exist, exist. Șaptesprezece atingeri ale morții. Memorii”
Când Sylvia Plath scrie “Exist, exist, exist.”, trimiterea e la forța irepresibilă a vieții, care nu ține cont de capitularea prematură a individului. Când Maggie O’Farrell își scrie al ei “Exist, exist, exist”, îl transformă în strigătul unui luptător, al celui care nu renunță și nu își pierde speranța, al individului tragic, conștient, angajat. Esther vrea să evadeze, Maggie O’Farrell învață ceva din fiecare întâlnire cu moartea, din fiecare victorie à la Pirus.
- Albei de Céspedes- “Caietul interzis”
E cunoscută al fascinația pe care a exercitat-o “Caietul interzis” asupra Elenei Ferrante. Valeria Cosatti e o femeie prinsă între două vârste, care devine conștientă de sine prin intermediul caietului cu coperți negre, în care începe să-și decanteze gândurile și să reflecteze asupra micilor evenimente banale din viața ei. Cred că fiecare femeie căsătorită se regăsește în Valeria: prinsă între tradiție și emancipare, la jumătatea drumului, hiperresponsabilă, cu sentimentul acut al datoriei față de familie, cu libertăți furate, stăpână și prizonieră a domeniului casnic.
P.S.: Nu uita de ciocolată!
