A-C LEONTE: “Cred în procesul continuu de rafinare a ființei”
Unul dintre cele mai importante evenimente din peiajul muzical autohton al acestei toamne îl reprezintă lansarea noului album al avangardistei artiste de Contemporary Jazz Ana-Cristina Leonte, Now to Now, care va fi marcată de concerte în Bucureşti (Expirat Club), Cluj (Edison-House of Music) şi Timişoara (Escape Underground Hub).
Dincolo de faptul că este primul său LP de la Dream House, din 2019, Now to Now este aşteptat cu mare interes pentru că marchează o premieră, fiind primul album de Spoken word jazz din România, dar şi datorită conceptului creativ original, menit a face din muzică un spaţiu de reflecţie, o “călătorie către sine” care explorează paşii transformării interioare, de la oprire la conectare, trecând prin faze precum acceptarea sau reamintirea.
De aceea, pentru a ajunge la formă, la particularităţile “spoken word jazz”-ului, am plecat în dialog de la fondul Now to Now şi modul în care A-C LEONTE a creat prin intermediul muzicii o punte între ritualul de sorginte antropologică şi cartografierea contemporană a conştiinţei.
A-C LEONTE Foto: Orsolya Balint
Ideea din titlul noului tău album, “de la prezent la prezent”, intrigă. Să înțelegem că, din punctul tău de vedere, există mai multe timpuri… prezent?
Nu, pentru că “from now to now” semnifică mai degrabă un loop, adică o ancorare într-un prezent continuu. Am vrut să sugerez prin titlu această mantră prin care, de fapt, exersezi să fii prezent, iar a fi prezent înseamnă să fii viu, precum și perspectiva asta duală, adică ce se întâmplă în interiorul tău și ce se întâmplă în afară, într-o conexiune foarte strânsă, lipsită de separare.
Mă interesează cum ambientul interior, starea noastră sufletească, reflectă și ceea ce este în jur și de aceea spun că e mai degrabă o invitație la un exercițiu de a fi prezenți decât de a vorbi de timpul prezent, care este unul singur. E singurul care există, de fapt, pentru că trecutul e trecut și viitorul e viitor, dar, de multe ori, noi luăm prea mult din trecut pentru a anticipa un viitor, iar asta ne face să rămânem în aceeași buclă.
Cred că ancorarea la prezent ne plasează într-un tărâm al tuturor posibilităţilor, pe când, dacă suntem cu mintea în trecut sau ne gândim la viitor, vom fi într-unul deja știut, deja cunoscut. Noul se întâmplă în prezent şi doar aici poți să ai idei noi, iar ca artist ești deschis la acest canal de inspirație prin care vine și altceva decât ceea ce tu știi deja și din care ți-ai construit un prezent anticipat, bazat pe toate experiențele, obiceiurile și condiționările tale.
Din toate lucrurile pe care le-ai trăit deja îți faci propria realitate, dar ancorarea asta în prezent reprezintă o șansă să ieși puțin din acel loop, iar asta, bineînțeles, e conectată un pic și cu practica. Din ce în ce mai multă lume începe să propovăduiască despre cât de important e să meditezi, dar, demistificând total asta, pur și simplu e vorba de faptul că, în timp ce ești atent la tot ce e în exterior, mintea ta e peste tot şi avem nevoie de acest exercițiu – care este în primul rând unul de concentrare – în care mergem spre interior și nu ne împrăștiem energia în toate lucrurile care ne țin pe tărâmul ăla pe care deja îl știm…
Foto: Gicu Boboc
Vorbind de practici, în prezentarea albumului faci referire la transformarea interioară și etapele acesteia. Care a fost punctul de plecare în declinarea ideii de călătorie spre sine prin intermediul succesiunii de paşi din care e alcătuit Now to Now?
Inspirația acestui arc, în care piesele se aliniază nu într-un mod rigid şi nici foarte structurat sau manierist, a fost dată mai degrabă de suma unor lucruri care au venit la mine, inclusiv diverse practici spirituale în conexiune cu ce se studiază în neuroștiință, care pe mine, personal, mă interesează, mai ales din perspectiva găsirii punctelor de conexiune între ele.
Pentru asta, am experimentat în mai multe direcţii spirituale, iar căutarea în sine mi-a plăcut foarte mult… am fost în Thailanda, la un retreat de Vipassana și un călugăr spunea: ‘Different paths to the same mountaintop’, adică sunt diverse căi pentru ajunge pe același vârf de munte.
Referitor la album, m-au interesat lucrurile care sunt universale și din care noi putem lua ceva în practica noastră, în felul în care ne trăim viața sau ne rafinăm umanitatea și ce este în plus față de nevoile de bază, adică expresiile mai înalte ale ființei umane, precum arta.
Pașii pe care i-am descris sunt oarecum în ordine, dar cel mai important rămâne cel dintâi: să te oprești. Adică să te oprești şi să ai acel moment de liniște, în care te retragi din simțuri, te detaşezi de ceea ce simți material și te conectezi mai mult la partea sufletească.
Dacă noi nu am mai avea absolut niciun simț, am fi pur… awareness. Noi, oamenii, suntem ființe creative și creăm în fiecare moment, iar scopul unui asemenea proces este, în fond, să vezi cum poţi crea într-un spațiu în care nu ești controlat de material şi cred că o faci dintr-un imbold interior de a fi fericit, de a te simţi împlinit.
De asta, în loc de transformare, eu i-aș spune mai degrabă ajungerea la o stare de trezie, căci noi, în viața noastră, suntem foarte influențați de tot felul de lucruri, iar prin exerciţiu poți deveni mult mai prezent prin diminuarea acestor influenţe care îţi afectează starea de spirit. Mersul prin viață trebuie să fie unul conștient, nu un proces mecanic, fiindcă de transformat și de schimbat, ne schimbăm oricum.
Forma de expresie la care ai apelat pentru susţinerea acestui arc al trezirii este una atipică şi, aparent – spoken word jazz -, ar putea trimite chiar spre hip-hop datorită creşterii ponderii cuvântului vorbit faţă de cel cântat. De fapt, cum s-a definit sonor acest album-concept al tău?
Pot spune că, la Now to Now, procesul a fost destul de organic. De altfel, în explorările mele muzicale, eu am ajuns mereu în mod natural la tot felul de “ambalaje” în care am pus mesaj sau emoție, astfel încât, în timp, mi s-a cristalizat un anume fel de a compune, în care mai întâi scriam și abia după aia puneam cuvintele pe muzică. Asta nu înseamnă că, uneori, nu se poate întâmpla și invers, adică să compun o melodie după care să pun un text pe aceasta sau, câteodată, lucrurile creative să se întâmple cumva în tandem.
În cazul de faţă, s-a dovedit a fi destul de dificil să pot pune unele dintre texte pe muzică, fiindcă erau prea dense, prea consistente, dar aşa mi-am dat seama că îmi place mult tipul acesta de povestire cu iz de hip-hop… influențe hip-hop existând deja și pe celelalte albume pe care le-am mai făcut.
Diferența pe care aș putea să o marchez este aceea că hip-hop-ul este mai ritmic, pe când spoken word, care nu are un ritm atât de rigid, înglobează mai multă poezie, iar tematica hip-hop-ului, în general, este un pic mai de natură socială şi ţine de o cultură ce are anumite particularităţi, în timp ce spoken word, mai poetic, se află la limita cu aceasta.
Pe album regăsim ambele forme de expresie și, câteodată, cuvâtul rostit se împletește cu cel cântat într-un mod în care nu poți spune de unde începe interpretarea pe muzică și unde se termină, iar ăsta e un experiment care îmi place mult și e destul de inovativ, adică eu cred că sunt puțini soliști care fac sau au abilitatea să facă asta.
Înţeleg că, pe măsură ce le-ai compus, ți-ai dat seama că nu toate textele ar putea fi cântate, dar asta înseamnă că a trebuit să combini două feluri de poezie, cea conținută în cuvântul vorbit și cea asociată cu muzica în sine, care au fiecare parametrii săi. Care au fost apoi paşii în procesul creativ?
De fapt, în abordarea asta de spoken word există un pic mai multă libertate în ritm, aşa că am fost preocupată ca, pe parcurs, să rafinez textele într-o curgere firească și foarte împreună cu ce se întâmplă muzical, deci aranjamentele sunt făcute foarte în detaliu și am trecut printr-un proces de rafinare cu piesele despre care aș spune că a fost chiar extrem.
Nu există însă o nume rețetă la care să fi apelat, pentru că fiecare piesă are universul ei şi, repet, albumul nu este în totalitate unul de spoken word… cum ar putea crede cineva că m-aș fi putut abține să cânt?
Poate că ar fi fost un exercițiu interesant să fac un proiect în care să mă abțin să cânt, dar nu ăsta a fost scopul căutărilor mele. În studio, am tras mai întâi odată cu trupa doar vocile de ghid și, înainte să înregistrez vocea finală, ascultând doar partea instrumentală, chiar ziceam că sună foarte bine deja și mă amuzam cu ideea că aş putea scoate un album-concept în care oamenii, dacă ar vrea să asculte şi vocea, ar trebui să vină la concert pentru a trăi experienţa muzicală completă.
Imaginează-ți că într-o trupă de nouă oameni e densitate și foarte multă informație muzicală, aşa că, inclusiv în ceea ce priveşte textele, am avut încontinuu o anume temere faţă de o poisbilă aglomerare, care se manifestă totuşi, voit, într-o intenție a mea de a conferi pe alocuri un plus intensitate și de energie. Altfel, cred că o singură piesă de pe album este integral spoken word.
A-C LEONTE | “NOW to NOW”, 2025 Foto: Gicu Boboc
Presupun că ceastă formulă muzicală amplă s-a cristalizat ca rezultat a nevoilor tale de declinare a conceptului în fiecare compoziție…
Nu, procesul a fost exact invers, fiindcă baza acestui proiect s-a pus atunci când am avut concertul cu Big Band-ul Radio [evenimentul muzical “from NOW to NOW”, susţinut pe 7 decembrie 2023 de către Ana-Cristina Leonte împreună cu ansamblul dirijat de Simona Strungaru – n.r.]. La vremea respectivă, o mare parte din muzică a fost creată tocmai cu intenția de a fi interpretat de un colectiv mai mare și, prin urmare, pentru albumul de-acum, aceasta a fost reducția minimă care s-a putut face de la ansamblul iniţial de 17 persoane.
Mai exact, am început să lucrez într-o formulă de nouă muzicieni și apoi am adăugat şi percuție, simțind că unele piese au și o componentă de dans, iar aceasta a adăugat un plus de valoare în textura aranjamentelor. În ceea ce-i priveşte pe muzicieni, i-am ales pe cei mai buni dintre cei pe care îi cunoșteam, cu excepţia lui Vaughn Roberts, care este un trompetist din Noua Zeelandă cu CV impresionant – care a aranjat inclusiv pentru Norah Jones – pe care l-am întâlnit datorită faptului că are o parteneră româncă și s-a întâmplat să se afle în perioada asta la noi.
Jurizasem cu vreo doi ani în urmă un concurs de studenți și pe una dintre înregistrările audio apărea acest trompetist, a cărui interpretare mi-a rămas undeva în memorie, astfel încât, în momentul în care am început să gândesc formula pentru album, am făcut un research ca să văd cine este și iată că lucrurile s-au aliniat.
Foto: Ioana Teodora Raicu
În colectiv ai mai cooptat şi alţi muzicieni asociaţi până acum într-o mai mică măsură cu muzica ta, precum pianistul Lukács Márton sau trombonistul Robert Cozma. Ne poţi da câteva detalii?
Referitor la pianist, alegerea este interesantă pentru că eu, de-a lungul anilor, am fost o vocalistă foarte loială muzicienilor mei, iar cu Albert Tajti am cântat timp de peste un deceniu, doar că am simțit nevoia să fac acum o schimbare, pentru a ieşi dintr-o zonă de confort în care limbajul pe care îl acumulezi în zece ani de zile ţi-a devenit atât de familiar încât nici nu mai trebuie să vorbești cu celălalt.
Albert simțea deja fiecare mișcare a corpului și ne traduceam intențiile unuia altuia, iar sinergia asta la care am ajuns e foarte frumoasă, dar am decis să renunţ la ea pentru a obţine altceva în schimb, ceva care sa creeze noi răspunsuri în mine, muzical vorbind.
Această schimbare e foarte interesantă și valoroasă, inclusiv pentru faptul că poate fi și o palmă peste față în anumite momente, adică uneori mi-am dat seama că eram înclinată să merge pe obișnuință sau anticipam pe baza experiențelor anterioare… cu alte cuvinte, Now to Now a fost în sine un exercițiu de ancorare în prezent și de a lăsa alte lucruri să vină.
Foto: Gicu Boboc
Cât despre Lukács Márton, care este un pianist extrem de tânăr, dar absolut absolut genial – a semnat și două dintre aranjamente -, îl cunosc din tabăra de jazz ICon Arts, unde predau deja de vreo opt ani, unde a fost prezent cu o trupă cu ceva vreme în urmă și, încă de atunci, am zis că, la un moment dat, trebuie să lucrăm ceva împreună. La fel, cu Robert Cozma nu mai cântasem înainte, însă foarte mulţi dintre apropiaţii mei vorbeau despre tot ce face, dar pe restul muzicienilor îi știam din comunitate.
Mă bucur acum nespus de faptul că vom cânta în concertele de lansare din zilele următoare exact în formula în care am înregistrat albumul, într-o aliniere cosmică pe care nu știu dacă, din punct de vedere organizatoric, o să mai reușesc vreodată să o expun atât de complet, mai ales că suntem adunați din toate părțile lumii şi avem de la 25 la 50 şi ceva de ani, deci no borders, no separation, dar asta nu înseamnă că nu continui să sper că se va mai întâmpla.
Foto: Gicu Boboc
Ne întoarcem la cântarea cu Big Band-ul, fiindcă titlul său, from NOW to NOW, arată că acest concept prinsese contur încă din 2023. De fapt, când sau cum a apărut ideea?
Mi-a venit în minte când făceam o plimbare în pădure la mine, la Poieni [comuna de baştină a artistei, din judeţul Suceava – n.r.]. Asta se întâmpla înainte de acel concert, căruia trebuia să îi găsesc un titlu și această formulare mi-a apărut în minte fără să mă gândesc prea mult, ea fiind canalizată însă din toate căutările mele.
Practic, a venit pentru a pune un titlu peste ceva ce se acumulase deja, mai ales în timpul pandemiei şi, pentru mine, mutarea din București la sat, într-o sihăstrie foarte interesantă – la care simt însă acum că trebuie să pun punct, fiindcă începe să se simtă ca o distanțare, atât socială, cât și față de activitatea mea profesională -, a fost, cred eu, o perioadă benefică gestantă pentru acest proiect, deşi, în ansamblu, a reprezentat în ceea ce mă priveşte un setback profesional. Aminteşte-ţi că, în 2019, scosesem albumul Dream House, cu care am avut un turneu bun inclusiv în străinătate, iar acela a fost un momentum care s-a pierdut și s-a dovedit apoi a fi greu de recuperat.
Pandemia a schimbat multe lucruri în peisajul nostru interior și exterior, dar cred că nici acum nu știm cu adevărat în ce mod ne-a influențat, fiindcă trebuie să mai treacă niște timp. Se simte o schimbare inclusiv la răspunsul publicului, adică s-a creat o distanță în relațiile interumane pe care cred că încă nu am reușit s-o acoperim sau să o digerăm sau să o transformăm în ceva complet benefic.
Concertul de la Sala Radio a putut fi perceput ca având ceva ritualic, în sensul apropierii publicului prin intermediul creaţiei artistice, după cum spuneai şi când te-ai referit la proiectul I Am You. Perspectiva antropologică s-ar putea extinde şi asupra albumului-concept, doar că Now to Now, în esenţă, reflectă o călătorie în sine şi… cum te poți apropia de cineva dacă tu te afunzi în propriul eu?
Când te retragi din simțuri în awareness, de fapt, se disipă toate barierele astea materiale dintre noi și te conectezi la ceva un pic mai mare decât tine… ăsta e cumva sentimentul meu, iar în Now to Now cred că am păstrat ideea asta ritualică, dar nu referitoare la eu, ci la noi, pentru că ceea ce fac eu ca artistă trebuie să fie mai mult un act de devoțiune decât ceva despre mine însămi.
Cred că acel concept de la I Am You s-a mai rotunjit până în prezent și încorporează și această idee de întoarcere în sine, dar nu în eul în sens de ego, pentru că ego-ul vrea să adune pentru el și să se protejeze, în timp ce iubirea de sine înseamnă deschidere şi presupune dăruire. Acesta e un proces important pe care eu încă îl parcurg, legat şi de distanțarea mea de toată activitatea și de comunitate, care se relevă a fi foarte dificil, fiindcă totul este bazat în zilele noastre exact pe acapararea atenției, plus că, până acolo, mai întâi trebuie să atragi atenția pentru ca oamenii să vină la concertele tale.
Pentru mine, realizarea Now to Now a reprezentat un proces de transformare a spațiului din care fac muzică sau artă – hai să-i zicem expresie personală -, pe care eu nu îl consider încheiat, pentru că toată viața am trăit cu această condiționare profund împlântată în ființa mea încă de copil, de a mă hrăni din atenția celorlalți, în urma căreia ceea ce ajungi să faci devine până la urmă un act prin care vrei să iei pentru tine, în loc să fie un act de devoțiune și de dăruire. Acesta e procesul de transformare la care m-am înhămat cu răbdare prin acest proiect.
A-C Leonte | “I Am You”, 2019 Foto: Ioana Teodora Raicu
Dacă în oglindă ai vedea-o pe Ana-Cristina Leonte din perioada Dream House şi I Am You, ce diferențe ai observa?
În afară de look și de riduri? Cred că… văd puțin mai mult, fiindcă este un proces experiențial prin care, pur și simplu, îmi mai lărgesc un pic spațiul interior. Este ca și cum sufletul tău ar fi fost o bărcuță lovită de valuri, iar acum e un vapor ceva mai mare, de croazieră, pe care aceleași valuri nu îl mai clatină chiar atât de mult, fiindcă ai un spațiu al tău interior care e mai clar și poate să cuprindă mai multe lucruri… cred că asta e marea diferență.
Mi se pare că atunci eram mult mai dusă de valuri, cu toate că mi se întâmplă să mă întorc câteodată la versuri din trecut și îmi dau seama că sunt niște lucruri canalizate foarte profunde, pe care însă, în vremea când le-am scris, nu le puteam cuprinde.
De altfel, chiar şi în ceea ce priveşte versurile din Now to Now am avut momente în care am simţit acest sindrom al impostorului, pentru că, da, ok, scriu toate lucrurile astea minunate care au sens, dar încă nu le trăiesc deplin şi nu am reușit să le asimilez complet, iar asta a venit cu un pic de frustrare, doar că am realizat că tocmai asta e lecția… unde strânge să deschizi.
Eu cred în acest proces continuu de rafinare a ființei şi totul este deja acolo, adică noi, de fapt, trebuie să despielițăm tot ce nu ne mai servește și să mai îmbrăcăm și alte lucruri.
A-C LEONTE Foto: Orsolya Balint
Visezi să devii o ambarcaţiune care este imună la orice val?
Cred că sunt deja, dar este acest dans între noi, ca ființă mundană a lumii și ființă spirituală a absolutului, esență divină, higher intelligence, cum vrem s-o numim, iar atunci când suntem prea mult în acest mundan, vin și ambițiile… în ce mă priveşte, poate nu va mai urma nici un alt album, cine știe? Poate găsesc alte căi de expresie, poate mă acordez total la absolut și nu o să mai am nevoie, rămâne de văzut.
De văzut şi de ascultat, mai ales live, pentru că indicii despre prezentul şi prezenţa Anei-Cristina Leonte vom avea prin modul în care ne va “vorbi” noul tău album…
Album care nu este rigid sau ancorat în solemnitate, având acest dans permanent între puțină glumă şi auto-ironie pe de-o parte și momente profunde, legate de prezent, spiritual, iubire de sine, de cealaltă parte. Una dintre piese, cu care o să și deschid concertele, probabil, se numește A Way of Being in the World și este, poate, scânteia de la care pornește ideea albumului… Cum ajungi la acest echilibru? Cum trăiești în lume? Cum să-ți găsești locul sau direcția?
Concertele vor fi foarte, foarte fun, adică Now to Now are un concept prețios și important, însă acesta e abordat într-un mod cu adevărat plăcut, iar oamenii care au fost la concertul meu cu Big Band-ul l-au simțit atunci ca pe o experiență profundă, inclusiv contrastul cu care este însămânțat întreg proiectul, precum și toate compoziţiile, ce reprezintă fiecare câte o piesă de puzzle a unei transformări continue și a unui discurs muzical incitant.
Cred că va fi foarte interesant pentru oameni să se expună la acest ritual foarte, foarte, foarte contemporan și care nu dezminte ceea ce suntem și unde suntem în acest punct al umanității noastre împreună.
Foto header: Gicu Boboc
Interviu realizat de IOAN BIG | DIALOGURI FĂRĂ NOTE
Citește mai multe articole din MUZICĂ.
