SUNETELE ORAŞULUI | A-C LEONTE & DENIS: I Am You | Concert Imersiv

A-C LEONTE & DENIS: I Am You | Concert Imersiv.

În dialog cu Ana-Cristina Leonte

Pe 5 octombrie 2019, de la ora 20:00, POINT găzduieşte concertul performativ născut din dialogul solistei vocale şi compozitoarei Ana-Cristina Leonte cu beatboxer-ul și coregraful Denis Bolborea, pornind de la dorința comună de explorare a ideii de ritual prin tehnici și tehnologii moderne.

Doi muzicieni de formație şi orientare artistică radical diferită într-un tandem neconvențional care îşi propune un dialog live cu publicul ignorând în mod voit ‘al patrulea zid’ anunță un eveniment cu totul special şi, ca atare, ne-am îndreptat pentru detalii spre… sursă.

Ana, ce este acela un ‘concert imersiv’ căci conceptul nu îmi este familiar?

Nici nu ai cum să fii familiarizat cu el pentru că producția asta e unică în România. Sau cel puțin, fix cu aceste mijloace, nu cred că a mai făcut asta nimeni înainte. E o combinație de duo cu looping, beatbox şi alte mijloace electronice.

Noi am avut o avanpremieră a concertului în biserica din Floreşti [în luna iunie – n.r.] unde am şi filmat videoclipul [“Pray”, disponibil pe YouTube – n.r.], o biserică desacralizată, un spațiu foarte fain, şi am avut şi noi încă de atunci o mică piedică fiindcă nu ştiam cum să-l denumim.

Dacă îl făceam ‘performance’ nu se înțelegea că muzica live e o componentă importantă, aşa că nu ştiam cum să-l denumim ca să se înțeleagă tot amestecul ăsta dement pe care noi îl facem, în care pur şi simplu ne-am luat skill-urile noastre, le-am combinat şi am încercat să potențăm fiecare în celălalt lucrurile pe care unul le stăpâneşte mai mult şi altul mai puțin, cumva, şi să încercăm să ne completăm dar, în acelaşi timp, să ne şi îmbunătățim şi să adoptăm noi modalități de expresie din artă, sunet, mişcare, ş.a.m.d.

Deci noi, cei care am făcut proiectul, ne găseam în situația de a-l denumi într-un fel în care să îl înțeleagă toată lumea şi nu prea găseam o formă… am ajuns totuşi la sintagma de ‘concert imersiv’ şi ni s-a părut cea mai elegantă şi tentantă formă de a numi ceea ce facem noi, ‘concert’ pentru că avem componenta de muzică live care este poate cea mai pregnantă, şi ‘imersiv’ pentru că în el scufundăm şi toate mijloacele de expresie ale mişcării, visuals, mapping, light design…

Este o producție unică în România care pentru mine a fost şi un fel de provocare dar şi o dorință de a mă duce un pic mai departe decât faptul că mă urc pe scenă şi cânt, ceea ce am făcut până acum în toată cariera mea. Am vrut să păşesc un pic şi pe alt teritoriu, unul care să dea un spectacol ca produs finit, să fie mai mult decât un concert în care performez, să fie un spectacol în care muzica să fie potențată şi de alte mijloace.

Cine a lansat însă provocarea de care vorbeşti?

Eu mi-am lansat-o mie însămi. De fapt finalitatea acestui proiect, după tot periplul ăsta de schimb artistic şi emoțional cu Denis şi cu restul membrilor din proiect, este că noi vom desprinde din acest performance în duo câte unul solo şi de aici a pornit inițial toată ideea. Eu voiam să fac un asemenea performance, un one-woman show, şi, dintr-una în alta, în ultimii doi ani din viața mea, m-am tot “împiedicat” de oamenii ăştia din dansul contemporan dar fără să-mi propun asta. S-a întâmplat pur şi simplu să îi întâlnesc.

Am dezvoltat şi un proiect cu Cosmin Manolescu [“Simple Plăceri”, ultima parte a proiectului artistic “Dans-Wanderer”, inițiat de coregraful Cosmin Manolescu, performance-drumeție montană pe ruta Buşteni-Cascada Urlătoarea-Poiana Ţapului, a avut loc pe 28 şi 29 septembrie – n.r.], care are şi el componenta asta de dans contemporan. Interacțiunea umană a dus cumva la întâlnirile astea şi aşa s-au legat lucrurile.

Bineînțeles, pe mine şi pe Denis ne recomandă şi trecutul nostru comun din Blue Noise [grupul a cappella din care şi Ana-Cristina a făcut parte o perioadă – n.r.], iar pe Cosmin l-am cunoscut anul trecut pentru că predă în aceeaşi tabără în care predau şi eu jazz. Astfel am ajuns să facem câteva chestii împreună iar vara asta am mers şi mai departe.

Proiectul ăsta de la cascada Urlătoarea are trei dansatoare şi pe mine şi e foarte fain, mai ales că eu mă îngropasem deja în efecte şi synth-uri datorită lucrului cu Denis, iar acest traseu performativ se află la polul opus pentru că eu trebuie să fac muzică în cea mai mare parte organică, fără efecte.

O să mai fie doar nişte sunete preînregistrate şi o să fac nişte soundscape-uri în pădure cu vocea mea şi ceva instrumente pregătite de dinainte dar în mare parte este gândit să fie live, organic, acustic. E foarte challenging pentru mine.

Vorbind tot de provocări, eu cred însă că cea mai importantă a fost cea de asumare a trecerii de la interpretare la compoziție. Odată cu trecerea timpului ai început să te îndepărtezi progresiv de jazz într-o direcție experimentală în care sonoritățile electronice domină. Cu ce vine în plus electronica la masa jazz-ului?

Jazz-ul rămâne şi în continuare o componentă foarte importantă, chiar şi în formula mea actuală de cvintet care, de fapt, nu este o transformare atât de mare. Formația este aceeaşi, doar cu un alt saxofonist. Practic, am crescut şi am evoluat împreună în această explorare a sound-ului, care s-a întâmplat în mod natural. Eu nu aş mai putea să compun cum am compus pe “Secret Lover” [albumul ei din 2014 – n.r.].

Atunci era altceva, eram o cu totul altă persoană, eram influențată de faptul că eu atunci încă studiam la Universitatea de Muzică, la secția lui Mircea Tiberian.

Am început să explorez cu Tavi [percuţionistul Tavi Scurtu, vechi membru a trupei Anei-Cristina – n.r.], polivalent şi el pentru că e şi toboşar de jazz dar a explorat şi drum & bass-ul cu Brigada Artistică Urbană, am început deci să cochetez puțin câte puțin până când microbul asta m-a acaparat destul de tare.

Asta se întâmplă deseori în muzică, când foloseşti anumite instrumente tu foloseşti anumite timbre şi atunci te foloseşti de melodie şi de ritm ca să creezi un discurs, ori chestia asta electronică îți deschide o amplă paletă de timbralități şi culori sonore pe care nu le ai altfel, deci deschide din start un alt univers pe care poți să-l explorezi.

Când folosesc anumite efecte simt cum îmi influențează şi felul de a cânta, deci e un fel de circuit care se întâmplă în timp real. Pentru mine este o chestie magică şi când spun magică… chiar este magică pentru că efectele pe care le folosesc pe voce, cum de exemplu e reverb-ul pe care pot să îl dau foarte tare, pot crea senzația unui spațiu care nu există în spațiul în care exişti tu.

Dorința de a explora universuri noi o înțeleg, însă ceea ce nu pricep suficient de bine este cum de găseşti acele universuri de care să te ataşezi, cum decantezi lucrurile care te atrag şi te inspiră…

Vorbind de “Dream House”, el porneşte de la o trăire interioară destul de profundă. Experimentezi viața, cauți, şi la un moment dat te întrebi, “Is this real?”. E o viață tip vis până la urmă iar noi suntem captivi sau suntem liberi în acest vis.

E o chestie oarecum inspirată şi din viața mea tumultuoasă de oraş cu care simt că încep să empatizez din ce în ce mai puțin şi simt că uşor-uşor o să mă îndrept spre altceva. Dar de aici îmi iau acum inspirația, din oameni, din interacțiunile cu oamenii, cu muzicienii, e important.

Eu o simt pregnant în viața de zi cu zi şi mai ales în oraşul ăsta care e absolut nebun, unde sunt prea mulți oameni iar tu ca ființă socială nu poți să relaționezi cu toți, simt cum suntem din ce în ce mai distanți unii față de alții şi din ce în ce mai puțin empatici. De aici pornesc multe probleme şi toată tensiunea asta care se acumulează. Nu mai suntem atenți unii la alții, ne răpeşte peisajul şi ne atrage într-o capcană alimentată şi de social media.

Piesele şi videoclipurile au devenit din ce în ce mai scurte, acum se poartă să faci o piesă şi de 2 minute, pentru că nimeni nu mai are răbdare să asculte, nimeni nu mai are răbdare să citească, parcă ne grăbim tot timpul undeva, nu ştiu exact unde, poate spre moarte, e o grabă continuă, şi cumva ideea proiectului I Am You e din start o invitație să te pui puțin în pielea celuilalt şi să îți dai seama că în el se pot oglindi şi toate neajunsurile tale dar şi alte lucruri.

Să fii atent la celălalt pentru că s-ar putea să ai ceva de învățat sau s-ar putea să vezi un lucru frumos.

Care este importanța pe care o dai spiritualului în acest concert?

Am pornit de la faptul că muzica şi dansul erau componente ritualice a tribului sau a comunității primitive… dar poate că nu era aşa de primitivă pentru că prin sunet şi mişcare oamenii pot realiza mult mai repede o conexiune decât prin vorbire. La început, muzica şi dansul erau împreună şi la ritualurile astea participa toată comunitatea şi aveau scopul să îi apropie pe membrii ei.

Noi acum, în oraş, trăim într-un cuplu, să zicem, mai avem nişte prieteni pe-acolo, dar nu mai există sentimentul ăsta de comunitate şi tu îi atribui celuilalt rolul pe care ar fi trebuit să îl aibă alți 10-20 de oameni. Tu atribui acest rol unui singur om ori ăla nu va putea să fie şi inteligent şi amuzant şi serios… nu poate un singur om să-ți îndeplinească toate nevoile sociale.

În acelaşi timp, am simțit că dacă implicăm publicul un pic mai mult în performance-ul nostru bazat pe o idee care s-ar putea ca unor oameni să li se pară străină – muzica electronică modernă combinată cu dansul contemporan -, această senzație poate să dispară.

De fapt aşa s-a şi întâmplat când am experimentat asta puțin la Floreşti, în acea avanpremieră, dar în care concertul nu era încă în forma lui finală, şi am văzut că se disipează bariera asta dintre public şi performer şi atunci tu îl aduci cumva un pic mai aproape de conținut.

Spuneai că proiectul este gândit să se ramifice ulterior în două performance-uri solo, al tău şi al lui Denis. Pot presupune deci că acest concert va fi unic în forma şi formula asta?

Nu, nu, pentru că mi se pare c-am creat ceva foarte fain şi dincolo de proiectul ăsta co-finanțat de AFCN nu aş vrea ca ideea să moară. În orice caz, noi ne-am apucat şi am creat şi cred că varianta solo se va sedimenta abia cu trecerea timpului. Asta simt în momentul ăsta, când suntem deja în ultimele luni a proiectului, pentru că la început credeam că în vară deja o să ajungem să facem chestia noastră solo.

Ei bine nu, căci am intrat într-o profunzime a performance-ului destul de faină dar care, evident, a fost time consuming şi cred că ideea de solo, ca să se cristalizeze ceva, trebuie să mai aştepte. Lucrul de care ne-am dat seama pe parcurs, cântând împreună şi făcând acel schimb de skill-uri personale, a fost că suntem totuşi diferiți, simțim diferit, venim din lumi diferite şi avem direcții diferite, ceea ce e foarte fain pentru că asta, contopindu-se, dă un performance destul de interesant dat fiind bagajul de muzician al fiecăruia.

Poate Denis mă va pune într-o situație în care să-mi zic ‘I just drop it!’ şi să renunț, şi e faină chestia asta. Sau invers, eu care n-am făcut neapărat mişcare, să fiu atrasă de Denis în a face ceva legat de dansul contemporan. La sfârşitul proiectului o să avem de altfel un workshop pentru vocalişti în care ne dorim să explorăm lucrurile care țin de warm-up-ul vocal combinat cu mişcare.

Cu Denis am mai susținut un asemenea workshop, “Singing Bodies’” [proiect al inițiativei artistice Indie Box, fondate de Alexandra Bălăşoiu şi Denis Bolborea – n.r.], tot pe ideea de explorare a sunetului prin corp. Aş mai spune ceva aici. Ne-am dat seama pe parcurs că solo-urile noastre vor avea ca miez performance-ul nostru împreună însă vor avea totuşi direcții foarte diferite.

Denis va explora mai mult pe mişcare, eu mai mult pe sunet, pentru că, uite cum e şi cu beatbox-ul, deja am făcut cu Denis, dar ai nevoie de timp să studiezi şi unele informații se vor sedimenta abia pe parcurs. În momentul ăsta eu simt că vreau să explorez mai mult până să ajung să cristalizez o chestie care să mă reprezinte.

Dar da, performance-ul în duo nu o să moară aici şi o să avem două reprezentații în Bucureşti, cel puțin în proiectul ăsta cu AFCN-ul, şi o să avem şi câteva prin țară şi cred că va rămâne o producție la POINT. Scopul meu inițial era performance-ul solo dar i-am spus şi lui Denis când ne-am întâlnit zilele astea, ‘Simt că ăsta e focusul acuma. Am muncit mult la el şi simt că iese ceva chiar foarte fain.’.

În Germania, la Akademie für interdisziplinäre Prozesse din Offenbach unde performezi pe 23 noiembrie, vei susține… un concert imersiv?

După cum bine ştii, am lansat albumul “Dream House” dar el a fost pus un pic on hold pentru că saxofonistul nostru a fost plecat câteva luni iar eu în vară m-am ocupat de proiectele de care am vorbit, aşa că în noiembrie vrem cumva să-l cântăm din nou.

Asta a picat de nicăieri pentru că o să mergem la un showcase in Budapesta şi atunci vrem să organizăm şi un mic tur de o săptămână prin Europa pentru că, tot aşa… proiectul nostru e un pic de pe altă planetă pentru ce se întâmplă în Bucureşti şi în România şi vrem să vedem cum este el primit şi în afară.

Interviu realizat de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopţi Bucureşti