Cele mai apreciate preparate pe grătar de la noi au dus propria lor luptă de neatârnare în secolul XIX.
De la apariție – în restaurantul bucureștean căruia i se isprăviseră mațele de porc – cele mai populare preparate pe grătar au luptat cu denumirea lor. Până la încetățenirea numelui „mititei”, posibil, după porecla unor obuze din Războiul de independență de la 1877, li s-a spus inclusiv „găluște fripte”.
O selecție din presa română a sfârșitului de veac XIX atestă că mititeii au triumfat în lupta pentru neatârnare cu cârnații patricieni, din care ar fi provenit. Nici n-au mai fost confundați cu debreținii. Și-au câștigat independența de a fi menționați simplu, mititei, nu „cârnați mititei”. Frați români, trăiască independența de pe grătar!
Pentru prezervarea mirosului autentic, am păstrat grafia originală din publicațiile consultate în arhiva digitală Arcanum.
Începem cu puțină publicitate din ziarul „Românul”, din vara lui 1879:
„Restaurant și grădină Ilie Marinescu. HOTEL METROPOL vis-a-vis de palatul domnescu. Duminecă la 10 Iunie 1879 începe soare musicală în tote serile mâncări calde și reci cu preciuri moderate ca și diua. Serviciul prompt va fi în grădină, salon și cabinete; spre satisfacerea publicului se fabriciază cârnați (mititei) în tote serile prospete. Cu stimă, Ilie Marinescu”.
În octombrie 1881, publicația „Familia” conține un explicativ:
„Această ospătărie este «La trei frunde de viţă» strada Covaci nr. 3 restaurant Iordache Ionescu, însă publicul cunoscut o numesce «la Idee». Fac amintire de aceasta restaurație pentru o particularitate devenită proverbială în Bucuresci. — Mâncat-ai vre–odată mititei? —me întrebă un amic. — Mititei? nu-i cunosc, ce alivenci vor fi aceia? — Vei vedea! După ce am luat loc la o mesă, așteptam să ved ce vor fi Mititeii.(…) Îndată ne-au sosit şi mititeii însoţiţi de pricină. Mititeii simt nişte cărnaţi mici bine pregătiţi şi cu gust, iar pricina este o litră de vin”…
Tot în „Familia”, dar din iunie 1883, dăm de un profil de târg bucureștean:
„D’aci încolo şatră de şatră, umbrar de umbrar, numai cârciumi improvisate în clipă: un butoiu de ţuică şi unul de vin ori de pelin, ascunse de vederea soarelui sub un maldăr de frunde, un fund şi un grătar in faţă pe care se frig căteva duzini de mititei, ca totă marfa. Şi-aci, tornă, Neagu! Vlăsceanul închină cu Ardeleanul. Olteanul precupeţ bea cu mitocanul spirean…”.
Nu în ultimul rând, și disputele politice sfârâiau în Principatele Române. Traduc din „L’indépendance Roumaine”, 1885:
„a fost o farsă, iar cei care au jucat-o sunt farsori desăvârșiți. Toată lumea va înțelege acum de ce Monitorul Oficial face atâtea farse cititorilor săi; de ce a pus în gura onorabilului domn Al. Sihleanu mititei de la Iordake; de ce a spus că «țăranii din Bordeni au fost tratați cu cea mai mare blândețe»; de ce l-a făcut pe domnul Jean Bratiano să vorbească despre o anumită depeșă pe care domnul J. Balaceano ar fi trebuit să i-o trimită, lucru pe care primul-ministru nu și-l amintește”.
