Adrian Cozma a făcut sport de performanță încă din copilărie, mai mult fotbal decât tenis.
Apropierea sa de tenis s-a produs în timpul facultății odată cu deschiderea Bazei Sportive Pamira în 2005, când spune el: ”Lumea tenisului a fost adusă pur și simplu la Sibiu de către Marius Vecerdea.”
Întrebat de ce a ales o carieră de antrenor de tenis, Adrian spune că decizia sa a fost influențată și de faptul că în vecinătatea casei sale s-a creat cel mai propice cadru pentru dezvoltarea tenisului, astfel că imediat după terminarea facultății a ales să devină antrenor de tenis.
”La Tenis Club Pamira s-a creat un grup de antrenori din care mă bucur să fac parte și împreună am reușit să atragem foarte mulți oameni de toate vârstele să joace tenis și apoi să dezvoltăm programe de performanță la nivel de copii și juniori reușind chiar să avem un sibian calificat pe tablourile principale de Dublu la toate turneele de Grand Slam și în Top 70 în clasamentul ATP”, completează Adrian.
Despre popularitatea tenisului în rândul publicului larg, Adrian spune că aceasta a crescut local odată cu apariția Bazei Sportive Pamira, care a dus la dezvoltarea infrastructurii și unor programe diverse, însă ”La nivel național numărul copiilor care practică tenis a scăzut, tablourile de concurs fiind tot mai reduse în turneele naționale. Alte sporturi cu rachetă care sunt mai accesibile la nivel de inițiere și-au făcut apariția și în România, cum e Pickleball, sportul cu cea mai fulminantă creștere din America. La Pamira au fost construite două terenuri de Pickleball. E un sport foarte potrivit pentru inițierea în tenis și pe această cale îi invit pe sibieni să-l descopere”, punctează Adrian.
Adrian ne-a dezvăluit cum au reușit să atragă la Pamira atât de mulți sibieni de toate vârstele:
”Cel mai mult contează cadrul complet din jurul unui teren de tenis, nu doar terenul în sine. Dacă vorbim de copii e important să existe un grup mai mare și un cadru cu mai multe terenuri, mai mulți antrenori și foarte mare diversitate de activități.
Majoritatea copiilor care joacă tenis de performanță la Pamira au început să-l practice în cadrul programelor din vacanța de vară în care au posibilitatea să facă multe alte sporturi și chiar alte activități artistice, cum ar fi pictura. Și programele pentru adulți sunt gândite în același sens, cu antrenamente în grup pe mai multe terenuri și mai mulți antrenori îmbinate cu orele private.”
Pe final, Adrian ne-a vorbit și despre beneficiile pe care le aduce practicarea tenisului:
”Într-un cadru precum cel dezvoltat la Pamira, pe lângă beneficiile de sănătate, putem vorbi și despre dezvoltarea calităților de comunicare atât de necesare în România. Dacă ne referim la copii, aș adăuga dezvoltarea personală, dar și a altor abilități atât fizice, cât și mentale. Dacă vorbim despre adulți, aș mai menționa dezvoltarea unor relații de prietenie și chiar de business.”
INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 16, 16-30 septembrie 2024