Rezumat
Sezonul 2 ridică nivelul animațieiUn soundtrack construit pentru universul Devil May CryDante revine în centrul propriei poveștiVerdict: upgrade-ul pe care îl așteptau fanii DMC
„Devil May Cry” Sezonul 2 livrează lupte spectaculoase, o poveste mai bine construită și un soundtrack perfect ales. Dante și Vergil aduc adaptarea Netflix mai aproape de ceea ce așteptau fanii francizei.
După primul sezon am rămas cu sentimentul că Devil May Cry în varianta animată și produsă de Netflix avea tot ce-i trebuie ca să fie ceva foarte bun, dar parcă nu le-a ieșit până la capăt și mai mult m-am întristat. Mi-a semi-plăcut, m-a distrat chiar pe alocuri, dar nu am putut să zic cu mâna pe inimă: „da, în sfârșit adaptarea pe care o așteptam”. Sezonul 2, în schimb, mi-a dat exact senzația asta.
Sezonul 2 ridică nivelul animației
Animația, care oricum era unul dintre punctele forte ale primului sezon, e dusă la nivelul următor. Știam deja că serialul arată bine, dar aici parcă au turat motoarele și mai tare. Bătăile sunt mai rapide, mai fluide și, în general, se vede că nu au făcut rabat de la ele. De mai multe ori m-am trezit că derulez înapoi să mai văd o dată ce se-ntâmplă.
Pare că de data asta, echipa care stă în spatele producției și-a dat frâu liber imaginației și a zis: „vreți bătăi? Vă dăm bătăi”. Și asta încă din primul episod, care se deschide cu o luptă uriașă în Iad între demoni și oameni pe piesa celor de la Papa Roach – Getting Away with Murder, unde tânărul de 16 de ani din mine s-a activat și a început să dea din cap prin casă. Și asta mă duce la punctul doi, unde chiar s-a depus efort: muzica.
Un soundtrack construit pentru universul Devil May Cry
Cine s-a ocupat de soundtrack-ul din sezonul ăsta merită niște bani în plus. Selecția de piese este fantastică și pare făcută de cineva care înțelege perfect energia Devil May Cry. Fiecare melodie intră exact când trebuie și transformă scene care sunt deja spectaculoase în unele memorabile.
Momentul lui Vergil pe Let the Bodies Hit the Floor este poate preferatul meu din tot sezonul. E clar că în sfârșit și-au dat seama care e target audience-ul lor și s-au axat pe asta. Sunt secvențe care probabil nu ar fi avut același impact fără muzica din fundal și pentru asta primesc un mare plus din partea mea.
Dante revine în centrul propriei povești
Povestea mi s-a părut și ea un pas mare înainte. Aici a avut poate cel mai mult de suferit primul sezon, pentru că Dante deja părea că devine personaj secundar în propriul serial, dar lucrurile s-au reglat. Nu vreau să intru în spoilere, dar am simțit că sezonul știe exact ce vrea să facă și nu mai pierde timpul încercând să își găsească direcția.
Miza este mai mare, personajele sunt mai interesante și faptul că apare și Vergil, fratele lui Dante, cântărește mult. E mai personal, intim chiar uneori și te face să-ți pese cu adevărat cam de toată lumea, ceea ce e mare lucru.
Verdict: upgrade-ul pe care îl așteptau fanii DMC
Una peste alta, sezonul 2 e chiar un upgrade. Mai spectaculos, mai sigur pe el, mai bine scris și cu o coloană sonoră absolut excelentă. Dacă primul sezon a pus bazele, al doilea demonstrează că serialul poate fi cu adevărat ceva special, așa cum meritau toți fanii DMC. Și chiar sunt curios ce urmează.
Text de ŞTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
Citește și:
POINT OF VIEW | „JOJO’S Bizarre Adventure: Steel Ball Run” 2026
POINT OF VIEW | „JOJO’S Bizarre Adventure: Steel Ball Run” 2026
POINT OF VIEW | „Common Side Effects” sau de ce prefer animațiile
POINT OF VIEW | „Common Side Effects” sau de ce prefer animațiile
